Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Enel Green Power începe construcția primului proiect de energie regenerabilă + stocare din America de Nord

Enel Green Power logo
  • Enel Green Power a început construcția proiectului solar + stocare Lily din Texas, primul său proiect de generare de energie solară + stocare din America de Nord
  • Proiectul solar + stocare Lily cuprinde o instalație fotovoltaică (PV) de 146 MWac, asociată cu o baterie de 50 MWac și urmează să intre în funcțiune până în vara anului 2021
  • În plus, compania intenționează să instaleze capacități de stocare a energiei de 1 GW prin proiectele viitoare la scală utilitară aflate în portofoliul de regenerabile al companiei în Statele Unite până în 2022

Roma, Boston – Enel Green Power a început construcția proiectului solar + stocare Lily, primul său proiect hibrid din America de Nord care integrează o instalație de generare a energiei din surse regenerabile cu stocarea prin baterii la scară utilitară. Prin combinarea celor două tehnologii, Enel poate stoca energia generată de centralele de energie din surse regenerabile pentru a fi livrată atunci când este nevoie, de exemplu, pentru a ușura alimentarea cu energie electrică a rețelei sau pentru a acoperi perioadele cu cerere mare de energie. Pe lângă proiectul solar + stocare Lily, Enel intenționează să instaleze capacități de stocare de aproximativ 1 GW în proiectele sale eoliene și solare noi sau deja existente din Statele Unite în următorii doi ani.

„Acest angajament substanțial de a instala baterii pentru stocarea energiei subliniază întâietatea Enel în construirea de proiecte hibride inovatoare care vor conduce la decarbonizarea sectorului energetic aflată în derulare în Statele Unite și în întreaga lume”, a declarat Antonio Cammisecra, CEO al Enel Green Power. „Proiectul solar + stocare Lily evidențiază potențialul imens de creștere a energiei din surse regenerabile și reprezintă viitorul generării de energie electrică, care va fi format din ce în ce mai mult din centrale sustenabile și flexibile care furnizează electricitate cu zero emisii de carbon, stimulând în același timp stabilitatea rețelei.”

Situat la sud-est de Dallas, în comitatul Kaufman din statul Texas, proiectul solar + stocare Lily cuprinde o centrală fotovoltaică (PV) de 146 MWac, asociată cu o baterie de 50 MWac și urmează să fie pus în funcțiune până în vara anului 2021.

Enel Green Power logo

Estimările arată că cele 421.400 de panouri bifaciale ale parcului Lily vor genera peste 367 GWh în fiecare an, energie care va fi livrată în rețea și va încărca bateria co-localizată. Proiectul hibrid va permite astfel evitarea unor emisii anuale de peste 242.000 de tone de CO2 în atmosferă. Bateria este capabilă să stocheze până la 75 MWh, energie care poate fi injectată în rețea atunci când generarea de energie din surse solare este scăzută, oferind în același timp rețelei acces la alimentarea cu energie electrică curată în perioadele cu cerere ridicată.

Proiectul solar Lily a fost inițiat și dezvoltat de Red River Renewable Energy, LLC, un joint-venture între Sun Chase Power și MAP® Energy, LLC.

Procesul de construcție a proiectului Lily urmează modelul de Șantier Sustenabil al Enel Green Power, o colecție de cele mai bune practici menite să reducă la minimum impactul construcției centralei asupra mediului. Enel explorează un model de utilizare polivalentă a terenurilor aflate în parcul Lily, axat pe practici agricole inovatoare, reciproc avantajoase, combinate cu dezvoltarea și operarea panourilor bifaciale. În mod special, compania intenționează să testeze culturile care cresc sub panouri, precum și să cultive plante care să susțină insectele polenizatoare, în beneficiul terenurilor agricole din apropiere. Compania a implementat anterior o inițiativă similară la proiectul solar Aurora din Minnesota, printr-un parteneriat cu Laboratorul Național de Energie Regenerabilă, axat pe plante și ierburi prietenoase cu polenizatorii.

Enel Green Power urmărește o strategie activă de creștere în SUA și Canada cu instalarea planificată a aproximativ 1 GW de noi proiecte eoliene și solare la scară utilitară în fiecare an până în 2022. Pentru fiecare proiect regenerabil în dezvoltare, Enel Green Power evaluează oportunitatea combinării cu capacități de stocare pentru a monetiza în continuare producția de energie a centralelor de energie din surse regenerabile, oferind în același timp beneficii suplimentare, precum sprijinirea fiabilității rețelei

Alte proiecte Enel Green Power aflate în construcție în SUA și Canada includ cea de-a doua etapă a proiectului solar Roadrunner din Texas, de 245 MW, proiectul eolian de 236,5 MW White Cloud din statul Missouri, proiectul eolian Aurora de 299 MW din statul Dakota de Nord și extinderea de 199 MW a parcul eolian Cimarron Bend din statul Kansas.

Enel Green Power, și Grupul Enel în ansamblul său, urmărește îndeaproape starea pandemiei COVID-19 și răspunde prin protejarea sănătății lucrătorilor și a comunității în care își desfășoară activitatea. În America de Nord, compania a adoptat ghiduri stricte de călătorie, a intensificat dezinfectarea birourilor și a spațiilor de lucru și a implementat modalități prin care angajații din birouri pot lucra de la distanță și de asemenea, adoptă practici de lucru în condiții de siguranță dacă au activități la birou. Pe șantierul Lily, echipele pun în aplicare practici de lucru sigure, iar operațiunile au fost structurate pentru a menține distanțarea socială, precum și alte bune practici. În plus, ca parte a angajamentului său de 1,3 milioane de dolari ca răspuns la pandemia COVID-19 din SUA și Canada, compania a dezvoltat inițiative pentru sprijinirea spitalelor comunitare, școlilor și organizațiilor de reacție rapidă din Texas.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.