Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Elogii în presa britanică pentru Geta Brătescu

retrospectiva Geta Bratescu la Londra

La finele săptămânii trecute s-a închis, la prestigiosul Camden Arts Centre din Londra, retrospectiva “Geta Brătescu. The Studio: A Tireless, Ongoing Space”, cea mai amplă prezentare a operei sale în Marea Britanie și una dintre cele mai mari expoziții dedicate marii artiste în străinătate.

Reunind un grupaj de lucrări fundamentale provenite din colecţii internaţionale, precum şi o serie de lucrări din studioul artistei, expuse în premieră, expoziția a fost realizată în parteneriat cu Muzeul de Arte Frumoase din Gent și Galeria Ivan din București, cu sprijinul Institutului Cultural Român și al asociaţiei Geta Brătescu Exhibition Circle – și s-a bucurat nu numai de un mare succes de public, ci și de o presă extraordinară, care nu s-a zgârcit cu superlativele.

retrospectiva Geta Bratescu la Londra

Considerat unul dintre evenimentele expoziționale ale anului în Marea Britanie, proiectul a fost recenzat entuziast în cele mai importante publicații britanice, cum sunt The Guardian, Financial Times, The Evening Standard, The Arts Desk, Frieze Magazine, Art Review, Calvert Journal și Art Daily.

Încă dinaintea deschiderii, expoziţia a atras atenţia presei britanice, fiind recomandată de publicaţii precum The Calvert Journal şi The Upcoming, urmând ca, doar la câteva zile după vernisaj, aceasta să fie nominalizată în topurile câtorva dintre cele mai active platforme de promovare a artelor vizuale. Astfel, proiectul de la Camden Arts Centre s-a poziţionat pe locul doi în lista celor zece expoziţii de neratat recomandate de Royal Academy of Arts, alături de proiecte precum “Constable and Brighton” de la Muzeul de Artă din Brighton şi “Queer British Art” de la celebrul Tate Britain; a ocupat cea de-a treia poziţie în topul celor nouă expoziţii din capitala britanică propuse de Time Out în luna aprilie şi a fost inclusă de Art Review în lista celor mai remarcabile zece expoziţii de vizitat în câteva dintre marile centre artistice ale lumii, precum Veneţia, Londra, Dublin, Roma, Bruxelles, Paris, Los Angeles, Berlin şi New York. De asemenea, proiectul s-a mai situat pe locul întâi în rândul celor cinci expoziţii recomandate de Curious Duke Gallery la finalul lunii aprilie, înaintea expoziţiei Wolfgang Tillmans de la Tate Modern şi “Another Russia: Post-Soviet Printmaking” de la Victoria and Albert Museum.

Au urmat, în zilele şi săptămânile de după deschidere, o serie de reacţii foarte pozitive din partea câtorva dintre cele mai prestigioase cotidiene. Cronicile au fost covârșitor laudative, expoziţiei fiindu-i atribuit un lung șir de 4 și 5 stele. De asemenea, retrospectiva a mai fost inclusă într-o prezentare live din galeriile Camden Arts Centre transmisă de cotidianul The Telegraph pe pagina de Facebook şi vizualizată de 25,271 persoane.

The Arts Desk, una dintre publicațiile care a recompensat expoziţia Getei Brătescu cu 5 stele, afirma: „Ce plăcere să vezi un artist despre care nu ai auzit niciodată dar a cărui artă te inspiră!”, în acelaşi timp observând că „în spatele uşilor închise ale studioului său, artista şi-a perfecţionat arta de a crea realmente din nimic.” (Sarah Kent) În cronicile lor de 4 stele, The Guardian lăuda, între calităţile artistei, „versatilitatea grafică similară cu cea a lui Picasso” (Laura Cumming), iar The Evening Standard aprecia „bogatul limbaj abstract al colajelor sale” (Ben Luke).

O altă publicaţie de renume, Finacial Times, nota: „Proiectul de la Camden Arts Centre este o mărturie a faptului că Geta Brătescu este o adevărată artistă multimedia, care se simte în largul său în medii diverse precum filmul şi fotografia, precum şi în realizarea de colaje textile, desene sau instalații.” (Rachel Spence), în timp ce Frieze Magazine observa: „Geta Brătescu își stabilește limite în mod regulat, pentru ca mai apoi să le depăşească.” (Isobel Harbison) Într-un alt articol publicat de Time Out, Ananda Pellerin remarca: „E greu să nu fii sedus de această artistă extrem de îndrăzneaţă, inteligentă şi amuzantă.”

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.