Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ELKOTech Romania anunta lansarea celei de-a patra generatii de switch-uri ATEN KVM IP

Noile produse permit accesarea de la distanţă a computerelor şi serverelor, la performanţe grafice maxime

ELKOTech Romania, companie membră a grupului ELKO, specializată în distribuția unei game largi de echipamente IT și soluții integrate, anunţă lansarea de către ATEN International Co., Ltd. a celei de-a patra serii de switch-uri KVM over IP. Denumită KN8, noua serie oferă viteze de transfer media de două ori mai mari comparativ cu alte produse din aceeaşi clasă. Această performanţă permite atingerea unui nivel de productivitate ridicat atunci când sunt reluate diferite activităţi de mentenanţă IT, precum actualizarea unor licenţe software.

„În trecut, una dintre principalele responsabilităţi ale administratorilor de reţea era de a pune la punct un sistem care să permită accesul permanent la server, de la distanţă. Această cerinţă este încă de actualitate, însă greu de realizat din cauza tehnologiilor video actuale tot mai pretenţioase. Switch-urile KVM tradiţionale nu mai pot oferi performanţe optime, puterea de procesare a acestora fiind limitată. Noua serie ATEN KN8 este compusă din switch-uri KVM IP de ultimă generaţie, construite special pentru a veni în întâmpinarea acestor provocări generate de evoluţiile tehnologice”, a declarat Kevin Chen, Preşedinte al ATEN International.

Seria ATEN KN8 integrează caracteristici îmbunătăţite pe partea de video, de securitate şi de transmisie de date. Modelele dețin un procesor grafic puternic FPGA, care permite redarea de materiale video în format high-definition (1920×1200 de pixeli) şi generarea de console locale şi remote. Îmbunătăţirea calităţii de redare aduce cu sine beneficii în lucrul cu aplicaţiile audio-video sau cu aplicații software utilizate în post-procesare, imaginile oferite de noile modele sunt clare şi fluide.

„Cea de-a patra generaţie de switch-uri ATEN oferă o calitate video superioară şi integrează standarde de securitate de ultimă generaţie. Astfel, produsele KN8 sunt potrivite pentru orice domeniu, chiar și domenii sensibile precum cel financiar-bancar. Cu ajutorul lor, administratorii de reţea vor putea să controleze de la distanţă în siguranță toate dispozitivele conectate la reţea, inclusiv servere blade şi maşini virtuale”, a declarat Lavinia Ioana, Product Manager ELKOTech Romania.

Seria KN8 integrează standarde stricte de securitate, PS 140-2, care asigură o autentificare securizată şi un acces controlat. Standardele de securitate ale ATEN KN8 îndeplinesc cerinţele guvernului Statelor Unite cu privire la securitatea informaţiilor, asigurând maximă confidenţialitate şi integritatea datelor. Aceste caracteristici conduc la integrarea de succes a noilor produse ATEN în companii ce activează în domeniul financiar-bancar.

Produsele seriei ATEN KN8 pot fi folosite pentru:
– Transmiterea şi post-procesarea de clipuri video, audio sau animaţii;
– Distribuirea de actualizări de software şi implementarea de aplicaţii media specifice organizaţiilor financiare şi bancare;
– Vizualizarea de la distanţă a operaţiunilor realizate de către diferite utilaje.

Pentru mai multe informaţii despre seria KN8 puteţi vizita: www.aten.com/KN8_Series/.

Produsele sunt disponibile prin partenerii ELKOTech Romania începând cu luna decembrie.

Despre ATEN International

Înființatã în 1979 în Taipei, Taiwan, ATEN International este în prezent cel mai mare producãtor de switch-uri KVM din lume. Aceastã poziție a fost atinsã în urma investițiilor constante realizate în centrele de cercetare și dezvoltare. Gama de produse ATEN cuprinde în acest moment sute de echipamente de conectivitate, soluții complete KVM și soluții profesionale A/V. Pentru mai multe detalii despre ATEN, vizitați //www.aten.com.

Bucuresti, 04.12.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.