Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Elefant.ro a crescut cu 25% până la 36,2 milioane euro venituri în 2019

elefant.ro logo

Sergiu Chircă, CEO: Intrăm pe profit în acest an

La finalul anului 2019, cifra de afaceri a Elefant Online SA, compania ce administrează magazinul online elefant.ro, s-a ridicat la 36,2 milioane euro, în creștere cu 25% față de 2018. Creșterea a fost realizată cu un efort financiar la jumătate decât în urmă cu un an. Deși negativ, EBITDA a ajuns de la -2,9 milioane euro în 2018, la -1,4 milioane euro în 2019.

“2019 a fost un an al consolidării întregului business elefant.ro. A trebuit să analizăm cu atenție modelul de business optim pentru elefant.ro pe termen lung, să facem alegerile corecte care să ne ajute în 2020 să îndeplinim câteva obiective importante și să întărim baza de dezvoltare pentru anii următori.
Tehnic, am migrat de la vechea platformă la una nouă care ne oferă în primul rând o scalabilitate foarte bună și care în 2019 ne-a ajutat să avem cel mai bun Black Friday din istoria companiei. În acest an urmărim ca elefant.ro să devină profitabil și așteptăm un EBITDA pozitiv de 500.000 de euro”, spune Sergiu Chircă, CEO al elefant.ro.

elefant.ro logo

Început în 2019 și continuat în 2020, proiectul de extindere a prezenței offline a elefant.ro s-a concretizat prin deschiderea de puncte de vânzare în mai multe benzinării Rompetrol la nivel național, dar și prin inaugurarea unor puncte de livrare și vânzare în hypermarketuri precum Auchan Titan sau Auchan Drumul Taberei. Diversificarea punctelor de prezență elefant.ro la nivel național va continua pe tot parcursul acestui an.

“Preconizăm o creștere de minimum 20% în acest an a cifrei de afaceri. Ne așteptăm ca un procent de 90% din venituri să fie asigurat de operațiunile curente online, 5% de operațiunile din Republica Moldova și 5% din offline”, completează Sergiu Chircă.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.