Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Electronic Arts România şi Golin trec împreună la nivelul următor

Irina Roncea, Deputy Managing Director, Golin

Agenţia va coordona comunicarea locală pentru EA, compania de tehnologie şi entertainment care dezvoltă în România unele dintre cele mai mari produse digitale din lume

Golin a fost desemnată pe plan local agenţia de PR a Electronic Arts România, unul dintre cele mai mari studiouri Electronic Arts din lume, după câştigarea pitch-ului organizat de producătorul de jocuri pentru console, PC şi mobile. Aşadar, Golin coordonează comunicarea corporate și de brand, cât şi activitățile de social media ale Electronic Arts România, cu un accent puternic plasat pe recrutarea de talent şi employer branding.

“România are unul dintre cele mai accelerate ritmuri de creștere în IT&C din această parte a Europei, EA România evidenţiindu-se ca una dintre cele mai mari şi mai vizibile companii din ecosistemul regional. Mulţi dintre noi aici, în Golin, am copilărit cu jocurile care sunt acum dezvoltate de Electronic Arts in România şi suntem în continuare mari fani ai unor produse celebre precum FIFA, Need for Speed sau NHL, dacă ar fi să menționez doar câteva dintre titlurile EA. Suntem cu adevărat încântaţi de această oportunitate iar acum ne punem pe treabă cu toată pasiunea și inspirația pentru a oferi EA cele mai bune soluţii. Suntem convinși că ne vom bucura de un parteneriat solid cu Electronic Arts România, unul bazat pe valori şi pasiuni comune, dar şi pe faptul că împreună vom genera o comunicare relevantă ce are la bază insighturi valoroase.” a spus Irina Roncea, Deputy Managing Director, Golin.

Irina Roncea, Deputy Managing Director, Golin
Irina Roncea, Deputy Managing Director, Golin

“Electronic Arts România are oameni excepționali care creează jocuri de talie mondială cu ajutorul a numeroase inovații tehnologice pentru utilizatorii din intreaga lume. Începând cu anul 2006, ne-am extins şi ne-am dezvoltat echipele locale în mod constant şi, odată cu această creştere, ne-am bucurat de realizări extraordinare, devenind un centru de excelenţă în ceea ce privește dezvoltarea de jocuri şi de tehnologie. Echipa Golin ne-a convins pe deplin că deţine expertiza, pasiunea, creativitatea şi ideile potrivite pentru a ne ajuta să trecem la nivelul următor şi să maximizăm experienţa pe care o oferim în calitate de unul dintre cei mai importanți angajatori în industria IT din România”, a declarat Andrei Lăzărescu, Senior Producer, Electronic Arts România.

Electronic Arts România este unul dintre cele mai mari studiouri de dezvoltare din cadrul Electronic Arts Inc. Fondat în 2006, studioul Electronic Arts din Bucureşti joacă un rol important în dezvoltarea pe plan local a unora dintre cele mai bine vândute și cele mai premiate jocuri, precum FIFA, Need for Speed şi NHL, pe diverse platforme. Electronic Arts Inc. este lider global în entertainment digital interactiv şi în producția de jocuri pentru console, PC şi mobile, cu peste 300 de milioane de jucători înregistraţi în întreaga lume.

Din echipa Golin pentru Electronic Arts România fac parte: Andrada Busuioc (Executive Director, Corporate Division), Florin Merlă (PR Manager), Adina David (Senior Media Associate), Maria Făşie (Senior Media Associate), Oana Pohrib (Digital Manager) şi Geanina Rădulescu (Digital Associate).

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.