Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Electronic Arts România caută oameni talentați care au în comun pasiunea pentru jocuri și tehnologie, prin campania “Unique Together” semnată de Golin

Unique Together

Electronic Arts România, una dintre principalele companii de tehnologie și producătoare de jocuri video din lume și din România, și Golin invită experții în tehnologie și creații interactive să se alăture studioului de dezvoltare din București, prin noua campanie de employer branding „Unique Together”.

Conceptul este construit pe baza unor insight-uri desprinse din stilul de lucru și hobby-urile echipei EA România, iar campania combină abordarea creativă a acestora cu tactici targetate.

„Încă din 2006, de când suntem prezenți în România, ne-am extins şi dezvoltat echipele locale în mod constant, iar astăzi suntem una dintre cele mai mari companii de tehnologie din țară și unul dintre cele mai mari studiouri Electronic Arts din lume. EA România se mândrește cu oameni excepționali, experți de top în ramurile diferite în care activează, care lucrează cu pasiune la tot ceea ce presupune tehnologia și dezvoltarea unor jocuri cunoscute și îndrăgite la nivel global. Campania de recrutare „Unique Together” a pornit din dorința noastră de a valorifica potențialul uriaș al oamenilor din țară, iar alături de Golin am ales să abordam recrutarea dintr-o nouă perspectivă.

Rezultatul este un conținut smart și entertaining, în egală măsură, care vorbește despre cine suntem și se adresează celor pe care ni-i dorim alături în această frumoasă călătorie și evoluție în care ne aflăm. Ne adresăm celor pentru care pasiunea pentru tehnologie și/sau jocuri nu are limite, acesta fiind numitorul comun care leagă atât de bine echipa EA România și care ne permite să le oferim jucătorilor din întreaga lume cele mai bune experiențe interactive posibile.”, a spus Andrei Lăzărescu, Senior Producer EA SPORTS, EA România.

Unique Together

„Prin această campanie, ne-am dorit să ajungem la o audiență care poate rezona cu diversitatea și particularitățile sutelor de specialiști din EA România. Obținerea insight-urilor a fost un proces de care ne-am bucurat din plin și am fost încântați să vedem deschiderea, sinceritatea și, adesea, simțul umorului echipei EA România. Le mulțumim și pe această cale pentru sprijinul și atitudinea lor, care ne-au ghidat către un concept reprezentativ pentru ei și pentru audiența campaniei, și le dorim noi colegi cel puțin la fel de talentați și pasionați”, a declarat Florin Merlă, Senior Manager, Golin.

Conceptul campaniei a fost dezvoltat de Golin, având la bază informații obținute dintr-un sondaj realizat în cadrul EA România, care a evidențiat diversitatea hobby-urilor angajaților și, deopotrivă, pasiunea lor comună pentru jocuri și tehnologie. Astfel, vizualurile campaniei de recrutări au avut la bază pasiuni reale, precum pescuitul, mașinile sau jocurile de societate, extensii ale pasiunilor inginerilor, producătorilor, artiștilor și celorlalți specialiști EA România. Aceleași vizualuri stau la baza paginii online dedicate înscrierilor disponibile în cadrul diviziei EA Sports – http://www.getinthegame.ro/, care continuă linia vizuală și abordarea conceptului „Unique Together”.

Componentele media ale campaniei „Unique Together” au fost realizate de Initiative, iar site-ul dedicat al campaniei de recrutări a fost realizat cu sprijinul MullenLowe Profero.

Golin coordonează, începând cu 2018, comunicarea corporate și de brand desfășurată de Electronic Arts România, cu accent pe recrutarea de talent tech şi employer branding.

Echipele implicate în dezvoltarea și implementarea campaniei sunt:
Golin: Florin Merlă (Senior Manager), Adina David (Senior Media Associate), Gabriela Ungur (Media Associate), Oana Pohrib (Senior Digital Manager), Victor Dîmbean-Creța (Digital Associate), Joaquin Bonilla (Executive Creative Director), Emanuel Ignat (Art Director), Irina Guțan (Copywriter)
Initiative: Mădălina Burduja (Digital Media Planner), Valentin Deleanu (Senior PPC Specialist), Alex Mănescu (Programmatic Specialist), Cătălin Florea (Strategic Communication Integrator), Dana Marinescu (Client Services Director)
MullenLowe Profero: Adelina Dobrin (Account Manager), Larisa Tagarta (Digital Project Manager), Veronica Oancea (Account Director), Andreea Dinescu (Managing Director).

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.