Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Electric! Start precomenzi MINI Cooper SE în România

The new MINI Cooper SE

Noul MINI Cooper SE, primul model electric de serie mare al mărcii britanice, se pregăteşte pentru debut şi este acum disponibil pentru precomenzi în România. Producţia noului model începe la finalul acestui an la fabrica BMW Group din Oxford, Marea Britanie, startul livrărilor fiind programat pentru primul trimestru al anului viitor.

Clienţii din România îşi pot rezerva deja modelul printr-un avans de 1500 de euro. Precomanda se poate face printr-o solicitare on-line, direct pe pagina: https://www.mini.ro/ro_RO/home/forms/electric-rfo.html sau direct la dealerii autorizaţi ai mărcii.

Nivel de preţ comparabil cu MINI Cooper S, fără a lua în calcul programul “Rabla Plus”

Noul MINI Cooper SE este disponibil cu un preţ de pornire de 33.082€ cu TVA inclus (27.800€ fără TVA), fără a considera programul “Rabla Plus” al Guvernului României. Noul model vine cu o gamă foarte largă de echipamente în standard, care susţin funcţionarea într-un mod electric, inclusiv sistemul eficient de încălzire pe bază de pompă de căldură, navigaţie Connected Navigation sau sistemul de încărcare de putere mare (AC – 11 kW, DC – 50 kW). Comparativ cu un model MINI Cooper S la aceeaşi configuraţie, noul MINI Cooper SE este cu numai 2000 de euro mai scump (preţul cu TVA), fără a include însă beneficiile prin programul „Rabla Plus”.

The new MINI Cooper SE
Soluţii tehnologice şi constructive pentru performanţe de excepţie

Noul MINI Cooper SE este susţinut de o baterie cu o capacitate netă de 28,9 kWh şi asigură o autonomie de 235-270 km. Motorul electric oferă 135 kW/184 CP şi 270 Nm, asigurând o acceleraţie 0 – 100 km/h în numai 7.3 secunde.

Cu o masă la gol de 1.365 de kilograme, modelul cu propulsie pur electrică este mai greu cu doar 145 de kilograme faţă de MINI Cooper S (3 uşi) cu transmisie Steptronic. Bateria este integrată în podeaua noului model, astfel încât spaţiul interior şi pentru bagaje nu este afectat.

Cu un centru de greutate care este mai coborât cu cel puţin 30 de milimetri faţă de MINI Cooper S, distribuţia optimă a maselor ajută noul MINI Cooper SE să obţină un nivel de dinamică în viraje care este unic în segmentul automobilelor mici. Performanţele dinamice sunt susţinute şi de noul sistem ABR pentru controlul patinării roţilor faţă, care debutează astfel al marca MINI. Acest sistem de control al patinării, conceput special pentru livrarea spontană a puterii oferită de motoarele electrice, duce la calităţi superioare de condus în orice condiţii de drum. Pentru răspuns de până la 3 ori mai rapid faţă de unul convenţional, o unitate de control dedicată, amplasată în zona punţii faţă, este dedicată funcţiilor ABR. Acest lucru optimizează perceptibil tracţiunea la demaraj şi stabilitatea la condus atât în modul de generare a energiei la frânare, cât şi la accelerare la ieşirea din virajele strânse.

Noul MINI Cooper SE, principalele detalii

•• Primul MINI şi primul automobil din segmentul premium al clasei mici cu propulsie pur electrică.
•• Motorul electric oferă 135 kW/184 CP şi 270 Nm.
•• Bateria litiu-ion cu o capacitate brută de 32,6 kWh / 28.9 kWh capacitate netă permite o autonomie de 235-270 de kilometri – fără constrângeri în ceea ce priveşte volumul portbagajului.
•• Poate fi încărcat la o sursă casnică, la wallbox sau la staţiile de încărcare publice, încărcare rapidă cu curent continuu posibilă până la 50 kW. Pachetul de încărcare de putere mare (AC şi DC disponibil standard).
•• Agilitate remarcabilă datorită livrări spontane a puterii, centrul de greutate coborât, tracţiune faţă şi limitare a patinării roţii în apropierea actuatorului.
•• Acceleraţie de la 0 la 60 km/h în 3,9 secunde şi de la 0 la 100 km/h în 7,3 secunde.
•• Design caracteristic pentru MINI Hatch (3 uşi) cu accente specifice modelului.
•• Elemente de control şi afişare specifice modelului în interior.
•• Regenerarea energiei poate fi configurată pe două niveluri pentru un sentiment individual al pedalei.
•• Echiparea standard include faruri LED, aer condiţionat pe două zone, încălzire cu tehnologie de pompă de căldură, încălzire auxiliară, frână de parcare electrică şi Connected Navigation.

Toate detaliile de consum de energie, emisii CO2 şi autonomie sunt valori provizorii.

Informaţiile au fost calculate deja pe baza noului ciclu de testare WLTP şi adaptate la NEDC în scop comparativ.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.