Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

EIT Health prezintă șase startupuri în domeniul sănătății de urmărit în 2021

EIT Health logo

În 2020, EIT Health a susținut prin programele sale peste 120 de startup-uri din regiunile europene emergente1, printre care și din România.

Potrivit specialiștilor EIT Health, este de așteptat ca cele mai multe dintre acestea să aibă un impact semnificativ asupra viitorului medicinei și serviciilor de sănătate. Iată șase inovații care ar putea transforma asistența medicală și biotehnologia în Europa în următorii ani:

EIT Health logo

1. Îmbunătățirea calității tratamentului oncologic, pe baza datelor extrase din practica medicală

OncoChain Analytics este echipa din România care crează o platformă de cercetare care folosește o imensă bază de date din practica oncologică, cu scopul de a genera statistici și analize utile pentru medici, furnizorii de servicii medicale și companiile farmaceutice.

Astfel, noile medicamente pot ajunge pe piață mai repede și la costuri mai mici, prin reducerea timpilor de recrutare a participanților în studiile clinice, evaluarea corectă a fezabilității acestora, simularea brațului control și corelarea diferitelor seturi de informații în sprijinul cercetării.

Start-up-ul românesc s-a numărat printre semifinalistele competiției EIT Health Innostars Awards 2020, etapă în care a primit suma de 25.000 euro ca investiție, acces la programe de mentorat și oportunități de networking, si a inchis la sfarsitul anului trecut si o runda de finantare de 380.000 euro de la investitori privati prin intermediul platformei Seedblink.

2. Revoluția în studiile clinice poate accelera tratamentul bolii Alzheimer

Screening-ul pacienților cu Alzheimer este un proces lung și costisitor. Economisind 40% din costurile totale de screening și 70% din timpul alocat pentru screeningul pacientului, echipa portugheză iLof va contribui la găsirea mai rapidă a unui remediu pentru Alzheimer.

Start-up-ul a fost format în cadrul programului EIT Health Wild Card 2019 și au fost câștigătorii EIT Jumpstarter 2019. Cu soluția lor necostisitoare și neinvazivă pentru stratificarea pacienților cu Alzheimer pentru studiile clinice, aceștia pot accelera tratamentul pacienților cu această afecțiune.

3. Asistentul virtual care crește implicarea pacientului

PatchAI: Compania italiană își propune să transforme cercetarea clinică prin integrarea unui asistent virtual empatic, bazat pe AI, pentru a motiva pacienții implicați în studiile clinice și pentru a le oferi informare și susținere, concentrându-se asupra lor și a nevoilor lor.

Echipa a câștigat o finanțare de 25.000 de euro și mentorat în cadrul ediției din 2019 a InnoStars Awards și a primit un sprijin suplimentar de 10.000 de euro ocupând poziția a treia în competiția EIT Health Catapult din acest an. Patch AI a ridicat de curand o nouă rundă de finanțare n valoare de 1.7 Mil euro si este unul dintre startupurile in care a investit in 2019 Roca X.

4. Protecție UV sigură, 100% prietenoasă cu mediul

Start-up polonez UVera este un excelent exemplu de accelerare a start-up-urilor prin programul EIT Health InnoStars: după ce a câștigat competiția InnoStars Awards în 2019, au câștigat categoria Biotech și “Premiul publicului Alex Casta” din cadrul programului Catapult în 2020, care îi oferă șansa de a fi promovat pe Turnul Nasdaq din New York.

Echipa oferă o soluție pentru poluarea cauzată de cremele si loțiunile pentru protecție solară, care este o problemă la nivel global mai serioasă decât s-ar putea crede. UVera a dezvoltat un protector UV extras din microorganisme naturale care are capacitatea de a bloca întregul spectru de raze UV fără substanțe chimice.

5. Screening cardiac în 5 minute

Start-up-ul lituanian Ligence a câștigat premiul al doilea în cadrul programului EIT Jumpstarter în 2019 și a primit “smart funding”, acces la acumularea de noi cunoștințe, oportunități de colaborare, precum și sprijin pentru planificarea și dezvoltarea afacerii, iar inovația dezvoltată de echipa lor i-a ajutat să obțină primul premiu al competiției InnoStars Awards 2020.

Echipa folosește tehnologia “deep learning” și a dezvoltat un software capabil să segmenteze automat caracteristicile anatomice ale inimii, să facă o evaluare funcțională și să producă un raport structurat pentru medic.

Astfel, se ajunge la un mod de diagnosticare și gestionare a bolii mai eficient din punct de vedere al costurilor și mai precis, deosebit de important în special în contextul pandemiei de COVID19.

6. Sprijin pentru îmbunătățirea vieții pacienților care au suferit un accident vascular cerebral

PhoenixOrthosis, echipa maghiară câștigătoare a premiului 3 în competiția EIT Health InnoStars Awards contribuie la un proces mai eficient de reabilitare după un accident vascular cerebral.

Soluția companiei este o orteză activă pentru cei care suferă de pareza spastica la degetele mâinilor, ce utilizează tehnologii de ultimă generație pentru a recupera parțial funcția de deschidere a mâinii și a degetelor. Echipa are misiunea de a scurta timpul de reluare a activităților de zi cu zi, cu o cât mai bună calitate a vieții. Orteza dezvoltată de companie este un dispozitiv discret, 100% personalizat.

„În 2020, pandemia de coronavirus a afectat viața oamenilor și a țărilor din Europa la toate nivelurile, dar a avut cel mai vizibil impact asupra sistemelor economice și de sănătate. Anul trecut s-a dovedit mai mult ca niciodată că Europa are nevoie de sisteme de sănătate stabile, capabile să se adapteze la un mediu în schimbare rapidă și pregătite pentru situații neașteptate. Am susținut dezvoltarea a peste 120 de idei și echipe provenind din Europa Centrală, de Est și de Sud în 2020 și le-am acordat finanțări în valoare totală de 2,3 milioane de euro. Obiectivul EIT Health este de a dezvolta cele mai bune idei din domeniul medical, care să poată contribui la consolidarea sistemelor de sănătate și la construirea unei economii durabile a sănătății în Europa” – a declarat Tamas Bekasi, RIS Business Creation Manager la EIT Health InnoStars.

Echipele interesate se pot înregistra pentru noua ediție a programului EIT Health Catapult până la data de 16 martie 2021, accesând următorul link: https://eithealth.eu/catapult/.

1. Potrivit Clasamentului European al Inovatorilor (EIS)

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.