Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Efficient Dynamics in cea mai pura forma: 5 ore de drifting cu BMW M235i

Motorul Anului 2014 de pe BMW M235i M Performance s-a întâlnit cu multiplul campion mondial Karl Maier pe pista de speedway.

În lunea de după victoria Germaniei în faţa Argentinei în finala Cupei Mondiale la fotbal, circuitul de speedway din Landshut/Ellermühle, ce aparţine clubului AC Landshut, a fost martorul unuia dintre cele mai neobişnuite întreceri sportive. A fost pentru prima dată când un reprezentant al unei reviste auto germane de frunte a pilotat un model BMW M235i cu accesorii M Performance pe o pistă lungă de aproximativ 400 de metri, pentru a concura într-un concurs de drift împotriva lui Karl Maier, cvadruplu campion mondial de dirt-track şi dealer de motociclete BMW, pe o motocicletă de speedway.

Au fost alăturaţi doi actori deosebit de diferiţi. Modelul BMW M235i M Performance, propulsat de un motor de 3,0 litri, pe benzină, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, care dezvoltă 326 CP şi 450 Nm, are o masă proprie de 1470 kg şi o lungime de aproximativ 4,5 metri. Pe de altă parte, motocicleta de speedway are un motor de 500 cmc, cu un cilindru şi răcire cu aer, care cântăreşte 80 kg (conform regulamentului de speedway), iar transmisia este cu o singură viteză şi fără frâne. Alimentat cu metanol special conceput, motorul produce până la 80 CP şi este construit exclusiv pentru utilizare pe pistă de speedway.

Echipat cu accesorii originale M Performance, BMW M235i a oferit soluţia perfectă pentru drifturi constante prin virajele strânse ale circuitul de speedway de la Landshut. Dinamica modelului a fost asigurată prin caracteristici emblematice pentru marcă precum distribuţia maselor (50:50) şi centrul coborât de greutate, dar şi prin echipamente speciale precum suspensia sport BMW M Performance (coborâtă cu 20 mm faţă de versiunea standard), diferenţialul mecanic cu patinare limitată pentru puntea spate şi jantele de 19 ţoli, din aliaj uşor forjat. În iunie 2014, motorul cu şase cilindri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, a fost desemnat "Engine of the Year". Cu un cuplu maxim de 450 Nm, disponibil pe un interval cuprins între 1300 şi 4500 rpm, acesta oferă o livrare constantă a puterii de-a lungul întregii plaje de turaţii, astfel că reprezintă o completare excelentă a şasiului bine echilibrat.

În ciuda profilelor complet diferite ale celor două echipamente, ambii piloţi au reuşit să-şi îndeplinească obiectivul comun: cinci ore de "plăcere a condusului" pe cea mai îngustă pistă. Prima întâlnire cu o motocicletă de speedway a permis modelului BMW M235i M Performance să-şi demonstreze calităţile dinamice, în premieră pe un circuit de pământ şi nu unul de asfalt.

Cinci ore de drapaje neîntrerupte nu au reuşit să-i potolească pofta lui Karl Maier, astfel că fostul campion mondial şi-a încheiat ziua cu câteva tururi efectuate cu o motocicletă BMW S1000 RR special modificată, cu pneuri cu cuie. RR cântăreşte puţin peste 200 kg când are rezervorul plin şi dezvoltă o putere de 193 CP. Dar stabilitatea direcţională, manevrabilitatea remarcabilă şi reacţiile de comunicare ale motocicletei supersport i-au permis lui Maier să efectueze drifturi mult mai fluide pe circuitul de speedway, completând o zi extraordinar de dinamică.

Landshut / Bucuresti, 18.09.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.