Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Editura Arthur sărbătorește 10 ani

Arthur 10 ani

Editura Arthur în 10 ani: peste 600 de cărți, peste 200 de autori străini, 20 de autori români, 63 de ilustratori, 18 colecții

Luna noiembrie marchează împlinirea a zece ani de când Editura Arthur a început să le aducă tinerilor cititori români cele mai bune cărți din literatura lumii. Din 2008, sigla Arthur a apărut pe copertele a peste șase sute de cărți: cărți amuzante, cărți despre aventuri, despre momente importante ale istoriei, despre lumi imaginare și despre lumea din noi. Dacă primii autori publicați au fost dintre cei clasici – Mark Twain, Lewis Carroll, Michael Ende, Roald Dahl, Selma Lagerlöf, Astrid Lindgren, A.A. Milne, Tove Jansson, Maurice Sendak, Dr. Seuss, treptat, au fost traduși și cei mai cunoscuți autori din zilele noastre, precum: J.K. Rowling, Neil Gaiman, Jeff Kinney, Cornelia Funke, Rick Riordan, Michelle Cuevas, Katherine Applegate și mulți, mulți alții.

Trofeul Arthur, colecția Cărțile mele, concursul și tabăra de creație pentru copii “Locuiește în poveste!” și revista “Ordinul Povestitorilor” sunt proiectele speciale prin care Editura Arthur susține noile generații de scriitori și ilustratori români.

Arthur 10 ani

Din 2012, autorii debutanți sau deja consacrați se înscriu la concursul anual de manuscrise, sunt premiați cu Trofeul Arthur și publicați. Florin Bican a fost câștigătorul Marelui Premiu la prima ediție a concursului cu volumul Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc. Au urmat Adina Popescu cu O istorie recentă a Țării Vampirilor. Cartea Pricoliciului (2013), Irina Dobrescu cu Povestea unui lup jucător de poker (2014), Gabriel H. Decuble cu Cei trei măgăruși și cartea fermecată (2015), Raluca Poenaru cu Pericol (2016).

Sunt și autori care au scris pentru prima oară chiar pentru acest concurs sau poate acest concurs a fost prima ocazie de a-și face cunoscute textele pe care le păstrau în sertar: Lavinia Braniște (Rostogol merge acasă), Laura Grünberg (Să creştem mici), Alis Popa (Aventurile piratului Ket), Ana Rotea (Dosarul Popcorn), Cornel Vlaiconi (Domnul Papuzek), Corina Dascălu (Alfred, un monstru mult prea simplu).

În taberele de creație pentru copii – “Locuiește în poveste!” – organizate anual, câștigătorii concursului participă la atelierele coordonate de scriitorii și artiștii care au adus valoare proiectului: Florin Bican, Ioana Nicolaie, Adina Popescu, Laura Grünberg, Simona Popescu, Ana Rotea, Alex Moldovan, Horia Corcheș, Irina Dobrescu, Mircea Pop. Lucrările rezultate au fost publicate în antologiile: Ce poți face cu două cuvinte, Care-i faza cu cititul? Cui i-e frică de computer? Uite cine vorbește, Cel mai mult și mai mult.

Un rol important în portofoliul Arthur îl au seriile internaționale care se află în topurile celor mai vândute cărți pentru copii. Câteva exemple:
· Seria Harry Potter, de J.K. Rowling, într-o nouă traducere din engleză de Florin Bican, Tatiana Dragomir, Radu Paraschivescu și Alex Moldovan. Volumul care încheie seria, Harry Potter și Talismanele Morții, apare la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2018.
· Seria Cronicile din Narnia, de C.S. Lewis. Cele 7 volume au fost traduse din engleză de Irina Oprea și Radu Paraschivescu.
· Jurnalul unui puști, de Jeff Kinney, cartea care a convins milioane de copii că cititul este o bucurie. Din 2010 până în prezent, au fost traduse 13 volume. Cel mai recent, Dezghețul, se află printre noutățile de la târgul Gaudeamus 2018.
· Percy Jackson şi Olimpienii, de Rick Riordan, este seria prin intermediul căreia noile generații de cititori s-au îndrăgostit de mitologia greacă.

3 motive pentru care cititorii fideli sunt așteptați pe site-ul editurii Arthur în luna noiembrie, dedicată aniversării de 10 ani
· Toate cărțile editurii au o reducere exclusivă de 30% pe site, până la 30 noiembrie.
· Top 100 cele mai iubite cărți Arthur – cititorii sunt invitați să-și voteze cartea preferată într-o pagină specială pe site-ul Arthur.
· Mai mulți autori și ilustratori români își împărtășesc gândurile despre Arthur pe blogul editurii. Scriitorul Florin Bican dă tonul cu Zece versuri pentru Arthur.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.