Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

EBU – Adunarea Generala Radio, la Stockholm

În perioada 10-11 mai a avut loc cea de-a 18-a Adunare Generală Radio a Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU), la Stockholm, în Suedia. Printre membrii EBU care au participat la această reuniune s-au numărat şi reprezentanţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune.

Miercuri, 9 mai, a avut loc o şedinţă a Comisiei Radio. La această şedinţă a participat domnul András István Demeter, Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune şi membru al Comisiei Radio, intervenind în discuţia privind reorganizarea EBU. Acesta a adus argumente în favoarea păstrării unui serviciu Radio distinct, în locul unuia în care fenomenul radio să treacă pe plan secundar. Întrucât propunerea formulată la nivelul Comisiei a fost susţinută şi de executivul Uniunii, în urma dezbaterilor din cadrul Adunarii Generale, s-a decis ca unele sarcini şi activităţi să fie organizate astfel încât Serviciul Radio, de sine stătător, să răspundă şi de toate programele muzicale, iar Serviciul TV să aibă şi responsabilităţi în materie de documentare, teatru şi reportaje, indiferent de platformele acestora.

În data de 10 mai a avut loc deschiderea primei sesiuni a Adunării Generale, discutându-se probleme ca viitorul Radioului şi rolul Departamentului Media în cadrul EBU. De asemenea, au fost prezentate rapoartele anuale de activitate ale departamentelor şi ale membrilor EBU. Subiectele discutate au vizat calitatea şi creativitatea programelor diferitelor instituţii din domeniul audiovizualului, precum şi rolul acestora ca instituţii naţionale culturale.

În ultima zi a Adunării Generale, 11 mai, au avut loc dezbateri referitoare la problemele actuale cu care se confruntă jurnaliştii şi difuzorii publici, dar şi rolul Uniunii Europene de Radio şi Televiziune în viitorul apropiat. Producerea de conţinuturi pe mai multe platforme şi provocarea pe care o reprezintă conţinutul video pentru Radio au fost, de asemenea, subiecte importante de dezbatere pentru membrii EBU. Ziua s-a încheiat cu alegerile a doi noi membri în cadrul Comisiei Radio a EBU.

Vom reveni în viitorul apropiat cu materiale prezentate în cadrul Adunării.

Bucuresti, 14.05.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.