Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

E! anunta noua serie „#Rich Kids of Beverly Hills”, care ne invita

in culisele cercului social al unor tineri milionari

#Rich Kids of Beverly Hills este un nou show săptămânal marca E!, care are premiera duminică, 2 martie, la ora 22:00. Noua serie urmăreşte vieţile a cinci prieteni ce trăiesc în lumea celor extrem de bogaţi şi care au devenit celebri online, postând pe Instagram şi Twitter dovezi ale stilurilor lor de viaţă exagerate.

Cine spune că „banii nu aduc fericirea” nu i-a cunoscut pe fermecătorii şi stilaţii „tineri bogaţi din Beverly Hills” – #Rich Kids of Beverly Hills. Aceşti băieţi şi fete cu adrese sonore au un stil de viaţă extravagant şi trăiesc într-o lume exclusivistă, în care la 20 şi ceva de ani sunt milionari, înarmaţi cu carduri de credit fabuloase, căţei miniaturali şi o groază de perechi de pantofi Louboutin.

Copii ai unora dintre cele mai bogate familii sau moguli milionari şi miliardari, membrii acestei găşti exclusiviste de prieteni (fiecare dintre ei cu amicii, problemele şi visurile sale) se reunesc să petreacă, să se distreze şi să facă schimb de experienţe. Această gaşcă adesea plină de dramatism a devenit celebră pe Internet după ce şi-a înregistrat stilul de viaţă pe conturile proprii de Twitter şi Instagram.

Dar banii nu sunt totul, iar fiecare dintre aceşti tineri, unii dintre ei ameninţaţi de părinţii lor că le vor tăia fondurile, încearcă să-şi găsească locul în lume şi să-şi facă un nume cu o carieră şi o afacere proprie.

Cei cinci tineri din această serie cresc într-o lume în care cele mai îndrăzneţe visuri se află la un tweet sau la un avion privat distanţă. Dar şi pentru copiii care au tot ce îşi doresc prieteniile sunt mereu supuse încercărilor, pentru că în Beverly Hills totul este superficial, iar dragostea într-o lume cu acces nelimitat e aproape imposibilă. Şi, în timp ce unii dintre aceşti moştenitori sunt hotărâţi să iasă din umbra părinţilor lor şi să fie luaţi în serios, în timp ce câştigă propriile lor milioane, alţii sunt pe cale să fie dezmoşteniţi de părinţii care renunţă la liniile lor vestimentare pentru slujbe de birou.

În frunte cu Dorothy Wang şi Morgan Stewart, care sunt prieteni foarte buni, cei cinci prieteni scoşi parcă din filmul Clueless (dar cu un twist modern) invită camerele de filmat în vieţile lor luxoase şi în lumea lor exclusivistă, în noul show săptămânal #Rich Kids of Beverly Hills, care are premiera duminică, 2 martie, la ora 22:00, numai la E!

Biografiile celor cinci

Dorothy Wang
Vârstă: 25
Averea netă a familiei: Miliarde
Ocupaţie: Deocamdată „mă ocup cu distracţia!”…
Statut: Etern singură
Despre ea: Dorothy e o perfecţionistă cu păreri bine definite, fiica unui mogul miliardar, şi şi-a câştigat un loc de cinste în social media postând pe Instagram imagini cu stilul ei luxos de viaţă. Cât timp părinţii ei călătoresc prin lume, conducându-şi imperiul, Dorothy trăieşte pe picior mare în Beverly Hills şi îşi doreşte o carieră în domeniul imobiliar.
Dorothy pe Instagram: dorothywang
Dorothy pe Twitter: dorothywang

Morgan Stewart
Vârstă: 25
Averea netă a familiei: Milioane
Ocupaţie: Blogger la BoobsAndLoubs.com, unde îşi trece în revistă alegerile stilistice şi oferă sfaturi de viaţă celor din jur.
Statut: Într-o relaţie… cu Brendan Fitzpatrick
Despre ea: Morgan şi Dorothy sunt ca „Dionne” şi „Cher” din Clueless, iar Morgan e copilul sexy şi sălbatic al Beverly Hills-ului, celebră pentru modul în care flirtează, pentru umorul fără perdea şi pentru modul imprevizibil în care petrece cu prietenii ei. Din fericire, prietenele ei Dorothy şi Roxy sunt mereu acolo, pentru a-i oferi sfaturile lor. Atrăgătoarea blondă încearcă să descopere ce o motivează şi ce vrea să facă în viaţă, dar atenţia îi este foarte uşor atrasă de lucrurile strălucitoare, ca diamantele, maşinile sau zâmbetul unui băiat.
Morgan pe Instagram/Twitter: boobsandloubs_

Brendan Fitzpatrick
Vârstă: 25
Averea netă a familiei: Milioane
Ocupaţie: Are o poziţie bună la o firmă imobiliară de top.
Statut: Într-o relaţie… cu Morgan Stewart
Despre el: Brendan s-a născut într-o familie bogată, dar s-a lovit de destule probleme şi vrea să-şi câştige proprii bani, pentru a justifica faptul că a renunţat la facultate şi s-a apucat direct de afaceri imobiliare. Pe Brendan îl ţine ocupat şi iubita lui, Morgan, relaţia lor colorată fiind plină de suişuri şi coborâşuri. Oare un inel o va calma în sfârşit pe îndrăzneaţa lui iubită?
Brendan pe Instagram/Twitter: brendanfitzp

Roxy Sowlaty
Vârstă: 25
Averea netă a familiei: Bogată… dar pe cale să îi fie tăiate fondurile de către părinţi
Ocupaţie: Freelance interior designer
Statut: Singură
Despre ea: Roxy, o frumuseţe persană, este figura maternă din grupul de prieteni. A fost cea mai bună prietenă a lui Morgan cu mult timp înainte de apariţia în gaşcă a lui Dorothy şi îi aduce des aminte asta prietenei sale. Nu pleacă niciodată de acasă fără căţelul ei, Lychee. Roxy investeşte multă muncă în afacerea ei de design interior, dorind să o lanseze înainte de a rămâne fără bani din cauza părinţilor.
Roxy pe Instagram/Twitter: roxysowlaty

Jonny Drubel
Vârstă: 25
Averea netă a familiei: „Am prea multă clasă pentru a spune”
Ocupaţie: Compozitor/Cântăreț
Statut: Nebun după băieţi
Despre: Cel mai bun prieten al lui Dorothy pe vremuri, Jonny a devenit gelos când aceasta a început să petreacă mai mult timp cu ceilalţi amici din gaşca lor. Jonny este un amalgam de trăiri dramatice. Jonny e la câteva tweet-uri distanţă de a-şi da seama că banii nu-i vor ţine de cald noaptea şi că nici măcar o rezervare la cel mai nou restaurant de fiţe nu face doi bani dacă e doar pentru o persoană.
Jonny pe Instagram/Twitter: jonnydrubel

Așadar, nu uitați: noul show săptămânal #Rich Kids of Beverly Hills va avea premiera duminică, 2 martie, la ora 22:00, numai la E!

Bucuresti, 11.02.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.