free download 78 travel guides written by experts

DuPont Romania ajuta Institutul Clinic de Boli Digestive si Transplant Hepatic Fundeni

DuPont România, filială a companiei cu acelaşi nume cunoscută la nivel internaţional pentru calitatea şi durabilitatea produselor sale, continuă să vină în întâmpinarea nevoilor sistemului medical românesc printr-o nouă donaţie făcută Institutului Clinic de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni.

Vineri, 18 decembrie, în jurul orei 08:30, DuPont România a donat Institutului Clinic de boli digestive şi transplant hepatic Fundeni o serie de produse indispensabile activităţii medicale precum:

·    Rely+On™ Gel Antiseptic – Gel tixotrop hidroalcoolic folosit pentru spălarea igienică şi dezinfecţia chirurgicală a mâinilor;
·    Halate Chirurgicale Sterile – Din material DuPont™ Softesse®, asigură protecţie optimizată şi confort. Halatele chirurgicale din noul material Softesse® îi ajută pe medici să obţină protecţia dorită;
·    Câmpuri de Incizie 195×160 cm – din material DuPont™ Softesse® (ţesătură medicală), o ţesătură fină la atingere, cu permeabilitate excelentă pentru aer, care oferă o ventilaţie optimă, maleabilitate ridicată şi grad înalt de impermeabilitate.

La eveniment au fost prezenţi prof. dr. Irinel Popescu, director general al Institutului Clinic de Boli Digestive si Transplant Hepatic Fundeni, Doina Hrehoreţ, medic chirurg şi Vasile Iosif, director general DuPont România, precum şi alţi reprezentaţi DuPont.

"Unul dintre principiile fundamentale ale companiei DuPont este acela de a ajuta societatea în care îşi desfăşoară activitatea. În acest sens ne implicăm în viaţa comunităţii locale ajutând-o atât cu produse, dar şi desfăşurând diferite activităţi pe care angajaţii companiei le prestează în folosul societăţii. Ştim că Institutul Clinic de boli digestive şi transplant hepatic Fundeni are un  personal medical de excepţie care, sub conducerea domnului Profesor Doctor Irinel Popescu, realizează miracole în fiecare zi salvând vieţi.” a declarat Vasile Iosif, director general DuPont România.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, prof. dr. Irinel Popescu a deschis discuţia despre posibilitatea unei colaborări pe perioadă îndelungată între compania DuPont şi Institutul Clinic de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni. Propunerea a fost primită cu interes de către Vasile Iosif, director general DuPont România, urmând ca cele două părţi să stabilească o întâlnire pentru a pune la cale un plan concret de susţinere a institutului.

De-a lungul celor cinci ani de când este prezent în România, DuPont a iniţiat mai multe activităţi de acest gen. În urmă cu patru ani, unul din spitalele din Bucureşti a beneficiat de un sprijin din partea DuPont constând în mănuşi chirurgicale din DuPont™ Sontara® şi dezinfectanţi DuPont™ Virkon®. În anul 2006, DuPont a donat materiale Tyvek® pentru protecţia acoperişurilor şi a pereţilor. Acum doi ani, DuPont România a renovat o clasă dintr-o şcoala din satul Perinei, judeţul Vaslui. De asemenea, compania a contribuit cu peste 12.500 $ pentru achiziţionarea a 16 computere, imprimante şi instalaţii pentru conexiuni la internet pentru aceeaşi şcoală.

Bucuresti, 18.12.2009

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *