Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

DS Smith accelerează planurile de reducere a carbonului prin angajamentul de limitare a încălzirii globale

DS Smith - Paper Rolls

DS Smith, lider în producția de ambalaje sustenabile, parte a indicelui FTSE100, și-a anunțat recent angajamentul de aliniere a operațiunilor globale la un scenariu de 1,5°C, așa cum este stabilit în Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Documentul, ce cuprinde acțiunile care vor fi întreprinse pentru atingerea scenariului de 1,5°C, a fost trimis către Science Based Targets (SBTi)* pentru a fi verificat.

Pentru a realiza acest lucru, DS Smith accelerează reducerea emisiilor de carbon ale propriilor operațiuni, precum și ale partenerilor și furnizorilor săi, luându-și angajamentul să reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GES), pe domeniile 1, 2 și 3, cu 46% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2019. Aceste obiective vor menține compania DS Smith, care este membră a inițiativei Race to Zero a ONU, în conformitate cu angajamentul său anterior de a atinge Net Zero** emisii de carbon până în 2050.

DS Smith - Paper Rolls

Miles Roberts, Group Chief Executive la DS Smith a declarat: „Acest anunț vine ca o demonstrație de punere în practică a ambiției companiei de reducere a carbonului, ce face parte din obiectivul nostru de sustenabilitate pe termen lung. Angajamentul, nu numai că demonstrează faptul că DS Smith este lider în reducerea amprentei de carbon, dar prin intermediul acestuia îi provocăm pe furnizorii și partenerii noștri să ne urmeze și preia, la rândul lor inițiativa. Pentru următorii ani, DS Smith are planuri ambițioase de creștere. Compania se axează pe tranziția către o economie circulară, iar aceste angajamente sunt o parte crucială a strategiei noastre de sustenabilitate Now and Next, care ne va ajuta să aducem un impact pozitiv asupra oamenilor și planetei atât acum, cât și în viitor.”

Investește în viitor

Pentru a-și îndeplini acest angajament, DS Smith va investi în mod constant, pe perioada următorilor 28 de ani, în propriile operațiuni. Se vor face investiții în adoptarea de soluții de inginerie de ultimă generație, cum ar fi tehnologia cazanelor cu biometan. Compania va valorifica, de asemenea, surse de energie regenerabilă autogenerate, cum ar fi cele eoliene și solare, și acordurile de cumpărare a energiei electrice pentru a înlocui electricitatea din rețea.

Colaborarea cu partenerii

De asemenea, DS Smith își va încuraja toți furnizorii strategici să adopte obiective bazate pe știință până în 2027. Acest lucru vine în urma răspunsului primit de la părțile interesate, care încearcă să lucreze cu business-uri similare, ce sunt angajate în inițiative precum Science Based Targets și Net Zero, dar care au și un angajament față de economia circulară. Ca parte a acestei abordări, DS Smith va lucra îndeaproape cu partenerii, furnizorii, clienții și factorii de decizie politică pentru a aborda în mod colectiv schimbările climatice prin economia circulară, în conformitate cu obiectivele ambițioase ale DS Smith.

Angajamentul față de Net Zero

Sprijinirea îndeplinirii acestor angajamente este un plan ambițios de tranziție către Net Zero, care va stabili acțiunile strategice cheie și reperele ce vor defini tranziția DS Smith către Net Zero. Planul, care va fi publicat în această vară, este aliniat cu strategia de creștere a Grupului și prezintă inițiativele ce urmează a fi întreprinse, acordând prioritate celor mai mari surse de emisii de GES***.

Andrew Morlet, CEO, Fundația Ellen MacArthur a declarat: “Raportul Fundației, Completing the Picture: How the Circular Economy Tackles Climate Change, arată că, deși tranziția către energie regenerabilă este vitală pentru combaterea schimbărilor climatice, aproape jumătate din emisiile globale de GES provin din modul în care fabricăm și folosim produsele și alimentele. Avem nevoie de o economie circulară – una concepută pentru a elimina deșeurile, a circula produsele și materialele și a regenera natura, pentru a aborda aceste emisii și a atinge obiectivele stabilite în Acordul de la Paris. Anunțul de astăzi arată că partenerul nostru strategic, DS Smith, este angajat în acțiuni ambițioase atât în ​​ceea ce privește sursele regenerabile, cât și economia circulară.”

Wouter van Tol, Head of Government, Community Affairs & Sustainability la DS Smith a adăugat: „După COP26, nu a existat niciodată un moment mai important pentru companii de a-și demonstra modul în care susțin lupta împotriva încălzirii globale. DS Smith este în situația unică prin care își poate ajuta clienții furnizându-le soluții circulare, iar anunțul de astăzi ne va permite să facem asta cu și mai mult impact.”

*Inițiativa Science Based Targets implică și sprijină companiile în definirea a cât de mult și cât de repede au nevoie să reducă emisiile de gaze cu efect de seră.
**Termenul Net Zero se referă la echilibrul dintre cantitatea de gaze cu efect de seră produsă și eliminată din atmosferă.
***Planul de tranziție Net Zero al DS Smith ia în considerare costurile viitoare ale carbonului, disponibilitatea tehnologiei și a mărfurilor, dar și previziunile costurilor. Acesta va fi actualizat periodic, susținut de procese solide de guvernanță și comunicat, în mod regulat, părților interesate.

Context al călătoriei DS Smith pentru reducerea carbonului până în prezent:

  • DS Smith a obținut o reducere cu 23% a CO2 pe tonă de producție între 2015 și 2020.
  • În iunie 2021, DS Smith și-a anunțat angajamentul față de un obiectiv bazat pe știință pentru 2030, de a atinge emisiile net zero până în 2050, precum și de a deveni membru al proiectului ONU Race to Zero.
  • În decembrie 2021, DS Smith a anunțat, de asemenea, îmbunătățiri pentru fiecare dintre evaluările ESG prioritare în 2021, inclusiv ratingul CDP Climate Change ‘A-’.
By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.