Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Doua scoli din Romania se afla printre castigatorii Academiei Scolilor din Europa Centrala (aces),

editia 2012-2013

Pe 11 aprilie 2013 Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" din Paşcani şi Şcoala specială „Constantin Păunescu“ din Iaşi au fost premiate pentru proiectele "Crescând cu desenele animate”, respectiv „Voci media pentru adolescenţi speciali”. Academia Şcolilor din Europa Centrală este una dintre cele mai mari reţele internaţionale de şcoli din lume, având 15 ţări partenere. Din cele 107 scoli participante la ediţia aces 2012-2013, care a avut ca temă ”Să înţelegem media”, juriul internaţional de experţi a premiat cele mai inovatoare 5 proiecte.

Proiectul "Crescând cu desenele animate” a urmărit cercetarea influenţei pe care conţinutul desenelor animate din zilele noastre o are asupra copiilor şi realizarea unei legături între desenele animate din trecut şi cele din prezent.

„Participarea în cadrul aces a fost o experiență extraordinară atât pentru profesori, cât mai ales pentru elevii implicați. A fost un proiect făcut cu mult suflet, cu dăruire, în care noi, profesorii, am văzut de câtă imaginație, toleranță, înțelegere dau dovadă tinerii noștri. Oportunitatea de a lucra cu tineri din alte țări, de a vedea alte civilizații, de a îi înțelege pe alții constituie cea mai importantă motivație pentru elevi de a continua să se implice în proiecte precum aces.“a declarat Mihaela Constantina Vătafu, profesor coordonator Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" din Paşcani.

Proiectul „Voci media pentru adolescenţi speciali” şi-a propus să aducă în atenţia publicului problemele specifice ale adolescenților cu cerințe educaționale speciale. Proiectul a urmărit să demonstreze că tinerii cu nevoi speciale pot deveni membri activi ai comunităților lor, pentru a nu fi priviți doar ca persoane care necesită asistență socială.

„Implementarea acestui proiect mi-a dat ocazia să îmi cunosc mai bine colegii profesori, care au dovedit cât sunt de entuziaști, afectuoși și dedicați formării copiilor cu cerințe educaționale speciale. Pentru atmosfera și spiritul aces pe care le-am adus cu noi în valize înapoi acasă, pentru toate cuvintele de încurajare și pentru toate sfaturile primite acolo, pentru căldura cu care am fost primiţi și pentru toată răbdarea și bunăvoința lor mulțumim tuturor celor care fac să existe acest tărâm fermecat numit acesLAND! Așteptăm și sperăm să ne mai întoarcem acolo!” a declarat Elena Eigel, profesor coordonator Şcoala specială „Constantin Păunescu“ din Iaşi.

Aproximativ 230 elevi şi profesori, reprezentanţi ai Ministerelor Educaţiei şi experţi în educaţie din 15 ţări diferite s-au reunit săptămâna trecută în Senec, Slovacia, la ceremonia de închidere a Academiei Şcolilor din Europa Centrală, ediţia 2012-2013. Printre aceştia s-au aflat și reprezentanții școlilor câștigătoare din România. La această întâlnire reprezentanţii şcolilor au prezentat rezultatele proiectelor lor dezvoltate în parteneriat pe tema „Să înțelegem media” şi au făcut schimb de experinţă cu reprezentanţii celorlalte şcoli participante.

În fiecare an în cadrul aces are loc un concurs de proiecte dezvoltate în parteneriate internaţionale între şcoli. România face parte din reţeaua internaţională de şcoli aces începând cu 2006. Până în prezent peste 63 școli din România au participat cu succes la programul aces.

Tema ediției 2013-2014 este “Eu și ceilalți. Să descoperim diversitatea din jurul nostru” iar propunerile pentru proiecte trebuie trimse până pe 30 aprilie. În societatea actuală, diversitatea s-a transformat din excepție în normă: persoane de diferite etnii, religii, vârste, genuri și orientări sexuale conviețuiesc și trebuie tratate ca fiind egale. Școlile, dar mai ales proiectele școlare cum este și aces, le oferă elevilor posibilitatea de a interacționa cu persoane din culturi diferite și de a învăța unii de la alții. Astfel, elevii încep să vadă lumea prin alți ochi, fapt care va genera gândirea critică, o mai mare deschidere și creativitate – calități esențiale pentru lumea în care trăim.

Pentru mai multe informaţii despre concurs, va rugăm vizitaţi www.aces.or.at.

aces – Academia Şcolilor din Europa Centrală

Reţeaua de şcoli aces a fost inițiată în 2006 de către Fundaţia ERSTE. Proiectul este coordonat de VČELÍ DOM (Slovacia) și Interkulturelles Zentrum (Austria) și este susţinut de Ministerele Educaţiei din toate cele 15 ţări participante. Obiectivul aces este acela de a crea condițiile necesare pentru dialog intercultural și cooperare între elevi și de a crea o rețea permanentă de cunoștințe comune, metode comune de învățare și inovație. La ediţiile precendente ale aces au luat parte aproximativ 23.000 elevi şi 3.000 profesori din 15 ţări participante.

Fundaţia ERSTE

În 2003, Fundaţia ERSTE a evoluat din “Erste Österreichische Spar-Casse”, prima Bancă de Economii din Austria. Fundaţia ERSTE este acţionarul principal al Grupului Erste şi investeşte o parte din dividendele sale în dezvoltarea societăţii civile din Europa Centrală şi de Sud-Est. Fundaţia ERSTE susţine participarea socială şi implicarea societăţii civile. Obiectivul Fundaţiei este să-i aducă pe oameni împreună şi să ofere informaţii despre istoria recentă a unei regiuni care a cunoscut schimbări dramatice începând cu 1989. Fiind o fundaţie activă, îşi dezvoltă propriile proiecte în cadrul a trei programe: Dezvoltare Socială, Cultură şi Europa. www.erstestiftung.org

Interkulturelles Zentrum

Interkulturelles Zentrum (IZ) este o organizaţie independentă non–profit cu sediul în Viena, Austria. Din anul 1987, IZ sprijină parteneriatele internaţionale între şcoli, cooperarea internaţională în domeniul educaţiei, activităţile desfăşurate de tineri la nivel internaţional, precum şi educaţia interculturală şi managementul diversităţii în Austria şi în străinătate. Proiecte importante precum aces sau YouthNET promovează dialogul intercultural dintre ţările din Uniunea Europeană şi ţările din estul şi sud–estul Europei. Din ianuarie 2007, Interkulturelles Zentrum a devenit Agenţia Naţională pentru programul Uniunii Europene “Tineret în acţiune”. În prezent 21 de persoane lucrează pentru IZ, fiind sprijinite de un comitet executiv şi un board de conducere onorific. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.iz.or.at

VČELÍ DOM

VČELÍ DOM este o asociaţie non–profit înfiinţată în mai 2009 la Bratislava, care dezvoltă idei şi iniţiative care ajută societatea să facă faţă provocărilor unei Europe noi şi unite. Asociaţia joacă un rol activ în descoperirea resurselor existente şi crearea unora noi care să poată stimula viaţa culturală şi socială din Slovacia, dar şi în alte ţări, în special din centrul şi sud–estul Europei. VČELÍ DOM are ca scop dezvoltarea de strategii, crearea de platforme şi reţele şi sprijinirea, promovarea şi organizarea de proiecte pentru binele public în Slovacia şi în străinătate. Întărirea societăţii civile şi dialogul în interiorul Europei este un obiectiv important al asociaţiei VČELÍ DOM. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul www.vcelidom.sk.

Bucuresti, 15.04.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.