Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Doua motive de sarbatoare: productia BMW Seria 1 a ajuns la doua milioane de unitati

– Noua ediție scrie un capitol nou în povestea de succes a modelului compact

28 februarie 2015 a însemnat ridicarea cortinei pentru lansare pe piaţă a noului BMW Seria 1. Fanii plăcerii compacte a condusului pot privi cu încredere spre un design mai atractiv, o ambianţă premium şi mai rafinată a interiorului, motoare care sunt foarte puternice şi totuşi eficiente, precum şi dotări cu echipamente inovatoare. Înaintea lansării, veştile venite de la uzina BMW din Regensburg au oferit noi motive de bucurie pentru că modelul BMW Seria 1 cu numărul două milioane a părăsit linia de producţie. Automobilul aniversar a fost produs la doar câteva zile după ce a început producţia noii versiuni a modelului compact şi este unul din primele exemplare ale noului BMW Seria 1 destinat exportului în Asia. Modelul BMW 120i (5 uşi), vopsit în nuanţa Estoril Blue metalizat şi echipat cu pachetul M Sport, va fi livrat unui client din Japonia.

Acest moment aniversar de producţie al uzinei BMW din Regensburg reprezintă un nou punct important în povestea de succes internaţional pe care o scrie BMW Seria 1. Spre finalul verii 2014, compania a sărbătorit a zecea aniversare a acestei game. Acum, trecerea pragului de două milioane de unităţi produse oferă o nouă dovadă a atractivităţii de care se bucură plăcerea condusului specifică BMW şi în segmentul compact. La premiera sa din 2004, BMW Seria 1 a devenit primul model al mărcii care combina designul sportiv şi elegant, calităţile condusului dinamic şi calitatea premium cu atributele de funcţionalitate ale unui model compact cu cinci uşi. Dispunând de tehnologie superioară a sistemului de propulsie şi a şasiului şi de configuraţie cu tracţiune spate – în continuare, un fapt unic în segmentul compact -, BMW Seria 1 a stabilit de atunci standardele de sportivitate în clasa lui. În acelaşi timp, a fost mereu un deschizător de drumuri pentru cea mai nouă tehnologie BMW EfficientDynamics, care asigură că şi noul BMW Seria 1 oferă un echilibru impresionant între plăcerea condusului şi consumul de combustibil.

Noua ediţie BMW Seria 1 este disponibilă în variantă de caroserie cu cinci, respectiv cu trei uşi. BMW Seria 1 cu trei uşi este produs exclusiv la uzina BMW din Regensburg, în timp ce BMW Seria 1 cu cinci uşi se fabrică şi la uzina BMW din Leipzig. Ambele modele pot fi comandate cu o varietate de motoare pe benzină şi diesel, deopotrivă puternice şi eficiente, care dispun de tehnologia BMW TwinPower Turbo şi care includ propulsoare cu trei şi cu patru cilindri din cea mai nouă generaţie de motoare BMW Group, dar şi versiune cu şase cilindri dispuşi în linie cu tehnologie M Performance TwinPower Turbo. Astfel, noul BMW Seria 1 acoperă un spectru de putere ce variază între 80 kW/109 CP şi 240 kW/326 CP.

Modelul BMW M135i M Performance este o garanţie a dinamicii remarcabile, în timp ce modelul BMW 116d EfficientDynamics Edition, care oferă 85 kW/116 CP, este liderul eficienţei cu un consum mediu de 3,8-3,4 l/100 km şi emisii CO2 de 101-89 g/km în ciclul de testare EU. BMW M135i, BMW 118d şi BMW 120d pot fi comandate opţional cu sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive.

Alte puncte de atracţie de pe lista de dotări pentru noul BMW Seria 1 sunt sistemul de operare iDrive disponibil standard, farurile LED integrale (echipare opţională în premieră la BMW Seria 1) şi cele mai noi apariţii din portofoliul BMW ConnectedDrive. Pe lângă sistemul de tempomat activ, bazat pe radar, cu funcţie Stop & Go şi noua generaţie Parking Assistant (asistent de parcare), sunt disponibile şi alte dotări, precum Driving Assistant (asistent la condus) bazat pe cameră video. Caracterul progresiv al noii game BMW Seria 1 este subliniat şi de echiparea standard cu funcţia Intelligent Emergency Call şi BMW TeleServices. Sistemul opţional de navigaţie Professional oferă şi actualizare automată a hărţilor (prin utilizarea cardului SIM integrat şi a reţelei de telefonie mobilă), care este gratuită pentru clienţi în primii trei ani de la înmatricularea automobilului. De asemenea, beneficii ale extinderii sunt şi serviciile de informaţii, comunicaţii şi entertainment bazate pe internet, pe care conducătorul le poate integra în automobil cu ajutorul aplicaţiilor prin cardul SIM integrat sau cu ajutorul smartphone-ului.

München / Bucuresti, 05.03.2015
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.