Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Doi angajati ai TVR, cercetati disciplinar

Comitetul Director al televiziunii publice a decis, în şedinţa din 13 septembrie 2007, demararea procedurilor pentru cercetarea disciplinară a doi angajaţi ai SRTv. Ştefan Lungu, încadrat ca redactor în cadrul Departamentului Producţie Editorială, şi Tudor Dumitraşcu, încadrat ca realizator emisiuni la Direcţia Ştiri, vor fi anchetaţi disciplinar pentru încălcarea prevederilor interne şi ale Legii 41/1994, art. 11, alin. 2 şi art. 13, alin. 3, conform cărora „personalul de specialitate din SRTv nu poate ocupa sau exercita alte funcţii, cu excepţia celor didactice şi respectiv nu poate colabora la alte societăţi de televiziune decât cu acordul Comitetului Director al serviciului public în care lucrează”. Cei doi angajaţi nu aveau acordul Comitetului Director pentru realizarea de colaborări cu un alt post tv şi s-au folosit, în timpul programului de lucru, de echipamentele instituţiei pentru efectuarea de lucrări destinate unui alt canal tv. Realizarea de astfel de colaborări neautorizate de către angajaţi ai SRTv cu funcţii ce se încadrează în categoria personalului de specialitate se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.
În data de 29 august 2007, Comitetul Director a decis, prin Hotărârea 155, revocarea tuturor acordurilor anterioare date unor angajaţi ai SRTv de a colabora cu alte trusturi media şi sancţionarea pe viitor, conform legislaţiei în vigoare, a unor astfel de colaborări neautorizate. Decizia a fost luată ca urmare a înregistrării mai multor sesizări cu privire la colaborări ale salariaţilor SRTv din categoria personalului de specialitate la alte trusturi media, neautorizate de Comitetul Director. De asemenea, prin colaborările realizate de către angajaţi ai SRTv cu alte trusturi media, în baza acordului dat de Comitetul Director al SRTv, s-au depăşit adesea limitele aprobărilor, limite asumate chiar de angajaţi prin conţinutul cererilor supuse aprobării, aducându-se atingeri dispoziţiilor art. 13, alin. 1 din Legea nr. 41/1994, prin conduite profesionale incompatibile cu calitatea de angajat al televiziunii publice.

Bucuresti, 14.09.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.