Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Documentarul AMC „Istoria secretă a benzilor desenate” are premiera pe 24 februarie, la ora 14:00

Istoria secreta a benzilor desenate

În seria-documentar apar legendarii Robert Kirkman, Stan Lee, Lynda Carter și nu numai

AMC anunță premiera seriei-documentar din șase părți „Istoria secretă a benzilor desenate”, găzduită de Robert Kirkman, creatorul seriei desenate „The Walking Dead”. Primul episod va fi difuzat de AMC pe 24 februarie, la ora 14:00. În fiecare după-amiază de sâmbătă, producția va prezenta povești uimitoare, figuri marcante și evenimente unice care au transformat universul benzilor desenate.

Fiecare dintre cele șase episoade a câte o oră intră în culisele genului și conține interviuri cu nume celebre ca: Stan Lee, Patty Jenkins, Lynda Carter, Kevin Smith, Famke Janssen, J.K. Simmons, Michelle Rodriguez și Todd McFarlane, printre alții. Avându-l la cârmă pe creatorul popularei benzi desenate cu zombi „The Walking Dead” (2003 – prezent), documentarul îi are drept producători executivi pe Robert Kirkman și David Alpert („The Walking Dead”, „Fear the Walking Dead”), Bryan și Sean Furst („Daybreakers”, „Dice”), Daniel Junge („Saving Face”, „Being Evel”) și Rory Karpf („The Book of Manning”, „Dale”).

Istoria secreta a benzilor desenate

„Istoria secretă a benzilor desenate” („Robert Kirkman’s Secret History of Comics”)

Descriere

De la Wonder Woman la Căpitanul America, de la Batman la Superman, cultura pop se învârte din ce în ce mai mult în jurul benzilor desenate:
• în ultimii 10 ani, supereroii au invadat cu success marile ecrane, transformând Marvel într-o forță de temut și impulsionând DC Comics să imite modelul
• „Răzbunătorii” a vândut bilete în valoare de peste 1,5 miliarde $ și este al cincilea în lista filmelor cu cele mai mari încasări la box-office-ul mondial, din istorie
• în topul filmelor inspirate de benzi desenate, din 1978 încoace, primele 5 locuri sunt ocupate de franciza Marvel „Răzbunătorii” (locurile 1, 3 și 5) și seria DC Comics „Cavalerul negru” (locurile 2 și 4)
• anul acesta, se vor lansa 7 pelicule cu supereroi desenați, printre care „Răzbunătorii: Războiul infinitului”, „Pantera neagră”, „Deadpool 2”, „Venom” și „Aquaman”
• apărut în 1970 la San Diego, Comic-Con adună anual, peste tot în lume (inclusive în România), fani ai benzilor desenate, dar și animațiilor, jocurilor video, filmelor și serialelor, dovedind apetitul în creștere al oamenilor din întreaga lume pentru acestea.

Pasiunea noastră, a tuturor, pentru benzile desenate stă în centrul formatului de față, „Istoria secretă a benzilor desenate”. Seria-documentar (formată din șase episoade a câte o oră) va prezenta povești uimitoare, figuri marcante și evenimente unice care au transformat universul benzilor desenate. Și conține interviuri cu nume celebre, ca Stan Lee, Patty Jenkins, Lynda Carter, Kevin Smith, Famke Janssen, J.K. Simmons, Michelle Rodriguez și Todd McFarlane, printre alții.

„Istoria secretă a benzilor desenate” este primul documentar dintr-o serie AMC care va fi difuzată în cursul acestui an și va mai conține „James Cameron’s Story of Science Fiction” „Eli Roth’s History of Horror” și „Rap Yearbook”.

SINOPSISURI EPISODICE

EP. 1, „THE MIGHTY MISFITS WHO MADE MARVEL”. Stan Lee și Jack Kirby au creat Marvel Comics în anii ’60, axându-se pe probleme sociale reale și contemporane. Dar când au început să aibă succes, prietenia lor s-a destrămat. Printre invitații acestui episod se numără: Stan Lee, Jack Kirby, Kevin Smith, J.K. Simmons, Famke Janssen, Steve Ditko, Lauren Shuler Donner și Jim Shooter.

EP. 2, „THE TRUTH ABOUT WONDER WOMAN”. Creatorul personajului Wonder Woman, Profesorul William Marston, a dus o viață controversată, care a inclus o relație experimentală S&M (alături de soția lui și unul dintre studenții săi). Narator: Keri Russell. Printre invitații acestui episod se numără: Lynda Carter, Chris Patrick-Simpson, Madison Cipparone, Morgana Wyllie, Jason Stevens, Patty Jenkins, Michelle Rodriguez și Lucy Lawless.

EP. 3, „TRIALS OF SUPERMAN”. Superman, un erou unic, a fost creat de Jerry Siegel și Joe Schuster. Dar cei doi au semnat un contract deloc avantajos, din cauza căruia au ajuns să-și petreacă viețile luptând pentru bani și recunoaștere. Narator: Rob Lowe. Printre invitații acestui episod se numără: Brendan Taylor, Blaine Anderson, Byron Noble, Kevin Smith, Neal Adams și Richard Donner.

EP. 4, „9/11: CITY OF HEROES”. 11 septembrie a schimbat pentru totdeauna America și industria benzilor desenate. Prin urmare, acestea au surprins teama și frustrarea de după atac și răspunsul american la tragicul eveniment. Printre invitații acestui episod se numără: Jonathan Nolan, David Goyer, Famke Janssen, J.K. Simmons, Van Jones, Christos Gage, Kevin Smith și Wally Pfister.

EP. 5, „THE COLOR OF COMICS”. Un grup de artiști a părăsit Marvel pentru a crea Milestone Comics, prima companie de benzi desenate afro-americană. Când industria s-a prăbușit, compania s-a închis, dar acum reintră în acțiune. Printre invitații acestui episod se numără: Denys Cowan, Derek T. Dingle, Dwayne McDuffie, Michael Davis, Wayne Brady, Method Man, Christopher Priest, Reginald Hudlin și Paul Levitz.

EP. 6, „IMAGE COMICS: DECLARATION OF INDEPENDENTS”. Compania DC Comics a rămas și ea fără un grup de artiști care nu se simțeau impliniți aici și care au format noua companie Image, unde creatori ca Robert Kirkman au păstrat controlul creativ asupra personajelor proprii. Printre invitații acestui episod se numără: Todd McFarlane, Rob Liefeld, Jim Lee, Erik Larsen, Jim Valentino, Marc Silvestri, Whilce Portacio și Kevin Smith.

Producătorii executivi

ROBERT KIRKMAN
Director/partener al Skybound Entertainment/producător executiv

Robert Kirkman este Directorul Skybound Entertainment. Kirkman este un apărător al drepturilor creative asupra personajelor proprii, a fost co-fondatorul Skybound, alături de partenerul lui de producție și afaceri David Alpert. Kirkman dezvoltă și produce proiecte personale multiple și colaborează cu o listă lungă de creatori din toate diviziile Skybound, (benzi desenate, jocuri interactive, film, televiziune – pe platforme tradiționale și digitale,, drepturi de autor și merchandising).

Dar, în primul rând, Kirkman este creator de benzi desenate și omul din spatele premiatei povești „The Walking Dead”, care a fost ecranizată de AMC în 2010. Aceasta a devenit un fenomen la nivel mondial, fiind cel mai urmărit serial dramatic din istorie, pe posturile de cablu și cel mai urmărit serial TV în rândul persoanelor de 18 – 49 de ani. În plus, benzile lui desenate „Outcast” au fost transformate într-un serial TV, difuzat de Cinemax. Tot el a creat și benzile desenate „Super Dinosaur”, „Battle Pope”, „Astounding Wolf-Man” și „Thief of Thieves”.

Kirkman e producător consultant al talk-show-ului „Talking Dead” (găzduit de Chris Hardwick), co-creator, scenarist și producător al spin-off-ului „Fear the Walking Dead” și producător executiv al dramei coreene pre-apocaliptice „Five Year”. Pe marele ecran, va produce „Invincible” (inspirat de benzile desenate proprii, care va fi scris, regizat și produs de Seth Rogen și Evan Goldberg, pentru Universal Pictures).

DAVID ALPERT
CEO/partener la Skybound Entertainment/producător executiv

David Alpert este CEO al Skybound Entertainment, pe care l-a fondat alături de Robert Kirkman, și un producător prolific, lucrând (pe micul ecran) la povești ca: „The Walking Dead” și „Fear the Walking Dead”, „Outcast”, „Five Year” și „Dirk Gently’s Holistic Detective Agency”. Pe marele ecran, va produce „Invincible” (inspirat de benzile desenate semnate Robert Kirkman, care va fi scris, regizat și produs de Seth Rogen și Evan Goldberg, pentru Universal Pictures) și s-a mai ocupat de „AIR” (cu Norman Reedus și Djimon Hounsou) și „American Ultra: Agent descoperit” (cu Jessie Eisenberg și Kristen Stewart).

Alpert a fost producător executiv și al primului serial de realitate virtuală, „Gone”, și produce seria VR „Delusion: Lies Within”.

BRYAN ȘI SEAN FURST
Producători executivi

Co-președinți ai departamentelor TV și Film la Skybound Entertainment, Sean și Bryan sunt producători executivi ai viitoarei adaptări cinematografice „Invincible” (film inspirat de benzile desenate semnate Robert Kirkman, care va fi scris, regizat și produs de Seth Rogen și Evan Goldberg, pentru Universal Pictures). Din CV-ul lor mai fac parte și proiectele următoare: „Matadorul” (care i-a adus lui Pierce Brosnan o nominalizare la Globul de Aur, pentru rol principal masculin), „Vânătoarea a început” (cu Ethan Hawke și Willem Dafoe), „Vândut pe viață” (cu Philip Seymour Hoffman) și „O fată în parc” (cu Sigourney Weaver și Kate Bosworth). La TV au lucrat la: serialul Showtime „Dice” (cu Andrew Dice Clay) și producția CW „Star-Crossed”.

DANIEL JUNGE
Producător executiv/regizor

Daniel Junge este un documentarist premiat cu Oscar și Emmy, al cărui prim lungmetraj documentar („Chiefs”) a câștigat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film Tribeca. A mai regizat și „Iron Ladies of Liberia” (care a avut premiera la Festivalul de Film Toronto și a fost difuzat de peste 50 de posturi TV, inclusiv PBS și BBC), „They Killed Sister Dorothy” (dublu premiat la Festivalul de Film South by Southwest, difuzat pe TV de HBO și nominalizat la Emmy), „The Last Campaign of Governor Booth Gardner” (nominalizat la Oscar), „Saving Face” (laureat cu Oscar), „Being Evel” (lansat la Sundance) și „A Lego Brickumentary” (lansat la Festivalul de Film Tribeca).

RORY KARPF
Producător executiv/regizor

Rory Karpf are în palmares premii Emmy și Peabody, care are în palmares povești ca: „Dale” (primul documentar autorizat despre viața pilotului de curse Dale Earnhardt, al cărui narator a fost Paul Newman și care a devenit cel mai bine vândut DVD pe teme sportive din istorie), „The Ride of Their Lives” (difuzat de Showtime și narat de Kevin Costner), „Together” (difuzat de AMC și narat de Tom Cruise), „Snoop & Son: A Dad’s Dream” (despre celebrul Snoop Dogg). Printre viitoarele lui proiecte se află un film despre wrestler-ul profesionist Ric Flair și o serie-documentar pentru Netflix.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.