expoplast Sibiu 2019

Documentarele AGERPRES „Descoperă România cu Peter Hurley” și „Tărâmul dintre ape” la Festivalul Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți SIMFEST

Documentarele AGERPRES „Descoperă România cu Peter Hurley” și „Tărâmul dintre ape” concurează la secțiunea Film documentar din cadrul Festivalului Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți SIMFEST, aflat la ediția a XIV-a, care va avea loc în perioada 14-20 august 2017, la Târgu Mureș.

De asemenea, „Descoperă România cu Peter Hurley” va deschide seria proiecțiilor din cadrul festivalului, luni, 14 august, începând cu ora 18:30, la Căminul Cultural Sîngeorgiu de Mureș.

Documentarul spune povestea irlandezului care a călătorit pe jos de la Cimitirul Vesel din Săpânța până la Muzeul Țăranului din București, îndrăgostit fiind de România, de tradițiile și de ospitalitatea românilor.

Cel de-al doilea documentar AGERPRES înscris în concurs, „Tărâmul dintre ape”, prezintă Delta Dunării prin intermediul poveștilor de viață ale unor localnici, fie ei lipoveni, ucraineni sau greci, pentru care fâșia aceasta de pământ este unicul loc numit „acasă”.

În cadrul SIMFEST vor fi proiectate filme artistice și documentare din țară și din străinătate, vor avea loc lansări de carte și expoziții de fotografie, ateliere, dezbateri și tabere de creație pentru jurnaliști.

Documentarele AGERPRES la SIMFEST
Despre SIMFEST

SIMFEST este singurul festival de televiziune din ţară dedicat în mare parte televiziunilor locale şi regionale, dar şi producătorilor independenţi. Este, aşadar, punctul anual de întâlnire a specialiştilor lumii televiziunii din România, a studenţilor ambiţioşi, a producătorilor independenţi şi a pasionaţilor media, o competiţie menită să identifice şi să formeze valori şi talente, pentru a le acorda validarea necesară şi pentru a le pune în legătură cu mediul în care se pot dezvolta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *