Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Discutiile aprinse continua intr-o noua editie de gala a emisiunii “Mireasa pentru fiul meu”

Joi, 6 octombrie, emisiunea prezentată de Mirela Boureanu Vaida s-a situat pe primul loc în clasamentul audienţelor, pe ambele intervale orare. Pe aceeaşi poziţie s-au clasat telenovela “Narcisa-Iubiri nelegiuite” şi emisiunea “Un show păcătos”

În această seară, de la 20.20, telespectatorii vor descoperi cine este mărul discordiei în casa concurenţilor la “Mireasă pentru fiul meu”. Conflictele între băieţi par să devină din ce în ce mai intense cu schimburi de replici acide, comentarii maliţioase şi ameninţări. În emisiunea difuzată în această seară de postul Antena 1, telespectatorii vor urmări imagini în premieră cu ultimele evenimente din casa băieţilor. Tot în această seară, cei de acasă vor afla care sunt primele cupluri formate şi cu ce probleme se confruntă partenerii la începutul relaţiei! Suspansul va atinge cote maxime în momentul eliminărilor, iar nominalizările vor continua, mai multe fete aflându-se în pericol de a părăsi competiţia în următoarea săptămâna.

Joi, 6 octombrie, emisiunea “Mireasă pentru fiul meu” a devansat din nou concurenţa pe ambele intervale de difuzare! Astfel, la nivelul target-ului comercial 15-54 urban, emisiunea prezentată de Mirela Boureanu Vaida a fost lider de piaţă în slotul 10:45 – 11:03, cu un rating de 1.4 % şi o cotă de piaţă de 18.9 %. Pe locul doi, s-a clasat postul Pro TV cu un rating de 0.9% şi 11.9 % share. Antena 1 s-a clasat pe primul loc în topul preferinţelor telespectatorilor şi în intervalul 13:59 – 15:59, când “Mireasă pentru fiul meu” a înregistrat la nivelul targetului 15-54 urban o cotă de piaţă de 14.1% şi 1.5 procente rating. Pe locul secund s-a situat postul Pro TV, cu 1.2% rating şi 11.6% share.

Povestea frumoasei Narcisa a ţinut ieri cei mai mulţi telespectatori din mediul urban în faţa micilor ecrane. Cel de-al treilea sezon al telenovelei difuzate de Antena 1 continuă să îşi surprindă publicul cu scene inedite, intrigă, mister şi situaţii în care destinul îşi spune cuvântul.
Astfel, serialul “Narcisa-Iubiri nelegiuite” a înregistrat în intervalul orar 22:00 – 23:13, un rating de 4 % şi o cotă de piaţă de 11.6 % la nivelul targetului all urban, în vreme ce postul Pro TV a înregistrat pe acelaşi slot orar un rating de 3.5 % şi o cotă de piaţă de 10.4 %.

Nici campionul nopţilor albe, Dan Capatos nu se lasă mai prejos şi obţine din nou o poziţie fruntaşă în clasamentul audienţelor. Emisiunea “Un show păcătos” s-a situat pe primul loc în topul audienţelor atât pe targetul comercial 15-54 urban, cât şi pe targetul all urban. În intervalul orar 23:51 – 25:05, la nivelul targetului all urban, Antena 1 a înregistrat 1.9 % rating şi o cotă de piaţă de 14.7% lăsând pe locul doi postul Realitatea TV care a obţinut 1 % rating şi 7.3% share. La nivelul targetului 15-54 urban, emisiunea a obţinut 1.5% rating şi 12.1% share. Locul secund pe acest target a fost ocupat de postul Pro TV care a înregistrat 1.1 rating şi 8.6 procente cotă de piaţă. În cadrul ediţiei de ieri a emisiunii, au fost reluate discuţiile despre conflictul dintre Daniela Crudu şi Carmen Pleşa. Tot ieri, “Un show păcătos” a oferit telespectatorilor informaţii despre războiul lui Daniel Neacşu cu presa tabloidă.

Sursa:GfK Romania S.R.L.
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de către departamentul Research Antena 1
Analiza este facută pe targeturile 15-54 urban şi all urban
Perioada 6 octombrie 2011

Bucuresti, 07.10.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.