Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Discutie despre cele mai recente volume de eseistica ale lui Bogdan Ghiu la Carturesti Verona

Marţi, 28 iunie, de la ora 19.00, la Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti (Str. Arthur Verona 13-15, Sector 1), va avea loc o discuţie despre Contracriza (Cartea Românească) şi Dadasein (Tracus Arte), cele mai recente volume de eseistică ale de Bogdan Ghiu.

Participă: Călin Andrei Mihăilescu, Ovidiu Ţichindeleanu, Florin Poenaru, Bogdan Ghiu.
Moderator: Oana Boca

Bogdan Ghiu nu încetează să-şi surprindă cititorii. Cunoscut în primul rînd ca poet, dar şi ca analist media şi traducător de filosofie franceză contemporană, după un neaşteptat manifest retroactiv despre arta zilelor noastre, Eu(l) Artistul. Viaţa după supravieţuire (publicat tot la Editura Cartea Românească în 2008), iată-l acum provocînd din nou receptorul cu un eseu-jurnal-manifest despre Criză, adică despre capitalismul contemporan.

În viziunea umanistă a scriitorului, Criza nu este un accident sau rezultatul unor infracţiuni individuale, ci modul sistemic de funcţionare a capitalismului actual. Care însă nu poate fi stabilizat, ca mod de guvernare specific, decît prin aşa-zise măsuri politice „Anti-Criză”, menite a contribui decisiv tocmai la disocierea istorică a capitalismului de democraţie. Fatalului angrenaj Criză-Anticriză, societăţile nu-i pot răspunde decît prin Contracrize, adică prin extinderea, rafinarea şi consolidarea democraţiei, prin reafirmarea omului ca subiect politic creator.

Bogdan Ghiu este poet, eseist (literatură, media, artă, urbanologie) şi traducător (French Theory şi literatură franceză). A tradus peste 50 de lucrări din filosofia franceză contemporană (Bataille, Foucault, Deleuze, Derrida, Bourdieu, Baudrillard etc.) şi din literatura franceză (Sade, Baudelaire, Artaud, Duras etc.). Cele mai recente eseuri publicate: Telepitecapitalism. Evul Media 2005-2009 (Idea, 2009) şi Eu(l) Artistul. Viaţa după supravieţuire. Cod de bare pentru viitorul monstruos al artei (Cartea Românească, 2008). A finalizat eseurile Dadasein şi Inconstrucţia. Pentru o arhitectură etică. Este coautor al proiectului Performing History, care va reprezenta România la Bienala de Artă de la Veneţia (iunie-noiembrie 2011), şi curator al expoziţiei internaţionale de arhitectură Fluenţe (Timişoara, octombrie 2011). Este redactor la revista Idea artă+societate, colaborator permanent al revistei Arhitext design şi titular de rubrică la LiterNet („Evul Media”), Luceafărul de dimineaţă („Politica lui Bartleby”) şi Radio România Cultural („Unde ne oprim în Bucureşti”).

Bucuresti, 27.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.