Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Discovery Networks va realiza un documentar despre tragedia din Clubul Colectiv

Discovery Networks lucrează în România la realizarea unui documentar despre tragedia din clubul Colectiv, care a avut loc la București pe 30 octombrie 2015, provocând moartea a 63 de persoane și rănirea gravă a altor câteva zeci.

Documentarul își propune să prezinte în ordine cronologică faptele unanim recunoscute care s-au petrecut în noaptea respectivă în clubul bucureștean, evenimentele fiind relatate din perspectiva martorilor care au participat la ele.

“Ca povestitor apreciat și urmărit la nivel mondial, este parte din misiunea Discovery să ofere telespectatorilor săi producții relevante despre evenimente cu impact major la nivelul societății, mai ales atunci când există și o componentă educativă. În acest caz, considerăm că povestea din Colectiv merită și trebuie spusă, pentru a avea o imagine cât se poate de cuprinzătoare asupra faptelor petrecute în noaptea respectivă. Programul la care lucrăm va fi unul descriptiv și se va concentra exclusiv pe filmul evenimentelor din 30 octombrie, încercând să ofere o perspectivă de ansamblu asupra tragediei. Ne dorim ca producția să fie o radiografie obiectivă, bazată pe mărturiile celor prezenți la fața locului și pe informațiile confirmate deja de autorități”, a spus Paul Welling, Head of Channels, Discovery Networks CEEMEA.


Documentarul este comisionat de către Discovery Networks, prin producătorul executiv Charlotte Reid, unei echipe românești de producție condusă de Mihai Predescu, un veteran al industriei de profil, cu mai bine de 20 de ani de experiență în domeniul producției TV internaționale. De asemenea, în calitate de consultant în cadrul proiectului va participa și Nick Allder, expert internaţional în efecte speciale  și probleme ce țin de siguranță, multiplu premiat pentru producţii precum Alien (1979) sau Al cincilea element (1997).

Documentarul va avea premiera în România pe Discovery Channel în această primăvară, iar difuzarea mesajelor comerciale va fi întreruptă pe toată durata difuzării. Mai multe detalii vor fi disponibile în perioada următoare.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.