Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Discovery Networks îşi consolidează echipa de vânzări de publicitate în România, inclusiv în Europa Centrala şi de Est

Andrei Grigorescu va conduce operațiunile de vânzări de publicitate pentru Europa Centrală și de Est

Discovery Networks Europa Centrală & de Est, Orientul Mijlociu și Africa (CEEMEA), o divizie a Discovery Communications, anunță numirea lui Andrei Grigorescu în funcţia de Senior Ad Sales Director pentru Europa Centrală și de Est, începând din februarie 2016.

Din biroul de la București, Grigorescu îi va raporta direct Victoriei Davies, VP, Country Manager pentru Europa Centrală și de Est, și va conduce operațiunile de vânzări de publicitate din regiune, coordonând inclusiv activitatea casei de vânzări Discovery Media din România.  


Grigorescu va superviza operațiunile Discovery de vânzări de publicitate pentru un portofoliu comercial alcătuit din 7 canale premium, ce acoperă o gamă diversă de genuri: non-ficțiune, sport și lifestyle. În România, acest portofoliu include Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Eurosport 1, precum și National Geographic și Nat Geo Wild.

Înainte de a fi numit Senior Ad Sales Director pentru Europa Centrală și de Est, Grigorescu a ocupat în ultimii trei ani poziţia de Ad Sales and Commercial Director pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, având biroul în Dubai. Anterior relocării sale acolo în 2014, el a coordonat operațiunile de vânzări de publicitate ale Discovery pentru Europa de Sud-Est, gestionând un portofoliu comercial de șase canale. Înainte de a se alătura echipei Discovery în 2010, Grigorescu a lucrat pentru alte companii de media, printre care și News Outdoor, o divizie a News Corp.

„Sunt bucuroasă că îl avem pe Andrei înapoi în regiunea noastră și sunt convinsă că experiența sa internațională vastă, precum și gândirea lui strategică, ne vor ajuta să identificăm noi oportunități de creștere pe piețele din regiune. În special pentru operațiunile noastre din România, cred că Andrei va juca un rol esențial în dezvoltarea casei de vânzări Discovery Media, recunoscută deja drept un “One Stop Shop” pentru toți clienții care investesc în publicitatea pe canale premium”, a declarat Victoria Davies, VP, Country Manager pentru Discovery, Europa Centrală și de Est.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.