Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Din 3 decembrie, Diva Universal va aduce cate un film de Craciun in fiecare zi, de la ora 15:00

Trăiți magia Sărbătorilor de iarnă la Diva Universal! Ultima lună a anului este plină de cadouri pentru întreaga familie pentru că, de luni, 3 decembrie 2012, puteți urmări în fiecare zi, la Diva Universal, la ora 15:00, câte un film dedicat Crăciunului.

Regalul de Sărbători începe cu pelicula “Crăciunul se suspendă” ("Cancel Christmas", Canada, 2010), avându-l în rolul principal pe Judd Nelson. Cum până la Crăciun a mai rămas doar o lună, Moş Crăciun trebuie să plece în misiune sub acoperire şi să schimbe comportamentul a doi băieţi egoişti.

În “Spiritul Crăciunului” ("Mistletoe Over Manhattan", dramă, 2011), Doamna Crăciun (Tedde Moore) preia controlul. Încercând să reaprindă în sufletul soţului ei spiritul tot mai palid al Crăciunului, ea îi propune o vizită într-un loc unde magia festivităţilor rămâne nota dominantă: New York City. Din distribuţie face parte şi Tricia Helfer, cunoscută pentru rolul său din "Battlestar Galactica".

Crăciunul cu "C" mare (“Christmas with a Capital C”, SUA, 2011) îi are în distribuție pe Ted McGinley, Daniel Baldwin și Nancy Stafford. Un avocat de la oraş se întoarce în orăşelul lui natal, Trapper Falls, din Alaska, unde descoperă că de Sărbători are probleme cu localnicii.

“Noelle” este o dramă din 2007, în regia lui David Wall, cu David Wall, Sean Patrick Brennan și Kerry Wall, despre un preot catolic care soseşte într-un sat înainte de Crăciun, dar vizita nu decurge conform planurilor lui.

“Procesul lui Moş Crăciun” ("The Case for Christmas", SUA, 2011) este o abordare reactualizată a clasicei poveşti din "Miracolul de pe Strada 34", aducându-l pe fostul Superman, Dean Cain, în rolul unui avocat siguratic care ajunge să îl apere în instanţă pe însuşi Moş Crăciun. Regia este semnată de Timothy Bond, iar din distribuţie fac parte Dean Cain, Rachel Blanchard și George Buza.

În “Primul nostru Crăciun” (“Our First Christmas”, SUA, 2008) Sărbătorile nu mai sunt deloc fericite atunci când două cupluri recent căsătorite refuză să renunţe la tradiţiile lor personale de demult. Din distribuție: Julie Warner, Steven Eckholdt și Maxim Knight.

“Scrisori către Moş Crăciun” (“Christmas Mail”, SUA, 2010) este o comedie romantică în regia lui John Murlowski, cu Ashley Scott, A.J. Buckley, Rolonda Watts și Vanessa Lee Evigan. Un poştaş dezamăgit este cucerit de o femeie misterioasă, care lucrează la poştă şi răspunde la scrisorile lui Moş Crăciun.

Nu uitați: de luni, 3 decembrie, în fiecare zi, la ora 15.00, sărbătoriți Crăciunul la Diva Universal!

Bucuresti, 22.11.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.