Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Dimsoft Junior’s Cup 2013, turneu international de fotbal pentru juniorii sub 10 și 11 ani,

aliniaza la start 12 echipe de elita din Europa si Romania

Rayo Vallecano Madrid – Steaua Bucureşti (U10) și Feyenoord Rotterdam – Şahtior Doneţk (U11) deschid vineri, 30 august, Dimsoft Junior’s Cup

Clubul sportiv DIMSOFT Bucureşti organizează, în perioada 29 august – 1 septembrie 2013, la Complexul Olimpic Sydney 2000 de la Izvorani, cea de-a doua ediţie a Dimsoft Junior’s Cup 2013, una dintre cele mai importante competiţii de fotbal dedicată tinerelor talente fotbalistice din România şi Europa. Prin organizarea acestei competiţii, Clubul sportiv DimSoft îşi propune să încurajeze educarea tinerelor talente pentru practicarea fotbalului de performanţă şi dezvoltarea aptitudinilor sportive în spiritului fair-play-ului.

Evenimentul va reuni copii din România, Spania, Olanda, Turcia, Ucraina şi Bulgaria, printre echipele participante numărându-se echipele de juniori ale unor cluburi de elită ale fotbalului european: Fenerbahce şi Beşiktaş din Istanbul, Rayo Vallecano Madrid, Feyenoord Rotterdam, Şahtior Doneţk, Ariston Ruse (Bulgaria), Dinamo, Steaua, Petrolul Ploieşti, Dimsoft Bucureşti, Astra şi FC Braşov.

Fostul internaţional Viorel Moldovan s-a alăturat demersurilor Clubului Dimsoft pentru încurajarea practicării de către copii a fotbalului de performanţă şi a participat la conferinţa de presă de miercuri, 28 august, care a prefaţat competiţia. În vârstă de 41 de ani, Viorel Moldovan are ca palmares: Cupa României (2006) cu Rapid, titlul de campion al Elveţiei (1998) cu Grasshoppers Zürich si campion al Franţei (2001) cu FC Nantes. Viorel Moldovan a evoluat două sezoane pentru Fenerbahce Istanbul, reuşind să înscrie 33 de goluri, în perioada 1998 – 2000. Pentru selecţionata României cel supranumit Moldo-Gol a adunat 70 de prezenţe, marcând 25 de goluri.

Dimsoft Junior’s Cup 2013 este o competiţie rezervată juniorilor sub 10 ani (copii născuţi după 1 ianuarie 2003) şi sub 11 ani (copii născuţi după 1 ianuarie 2002).

Obiectivul competiţiei este sprijinirea dezvoltării calităţilor sportive, tactice şi tehnice ale tinerelor talente, dar şi încurajarea jocului de fotbal în spiritul fair-play-ului, al respectului faţă de adversar, al altruismului, toleranţei şi fidelităţii faţă de echipă. Organizatorii îşi doresc ca nivelul extrem de ridicat al cluburilor participante, atât din Europa cât şi din România, să fie un stimulent care să contribuie la transformarea Dimsoft Junior’s Cup într-o competiţie de prestigiu la nivelul fotbalului european de juniori.

Semifinalele (care vor avea loc sâmbătă 31 august 12.30 şi 13.30) şi finalele DimSoft Junior’s Cup 2013 (programate duminică 1 septembrie, orele 9.30 şi 10.30) vor putea fi urmărite în direct pe GSPTV, iar online live VIDEO pe www.antenaplay.ro.

Mai multe detalii găsiţi pe www.dimsoft-sport.ro si www.dimsoft-juniors-cup.ro.

Bucuresti, 28.08.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.