Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Digitalizarea procesului de acordare a creditelor reduce semnificativ costurile băncilor și creează un portofoliu de credite mai sănătos

George Robev, business development director Europa și Asia Centrală al Software Group

Piața creditelor bancare din România și-a revenit încetul cu încetul după problemele generate de pandemie, grație unei mai mari flexibilități față de clienți și a unor programe de susținere a investițiilor care au impulsionat acest domeniu. Băncile joacă un rol foarte important, prin susținerea activității economice și facilitarea transformărilor structurale declanșate de pandemie, însă acestea au nevoie, la rândul lor, să-și mențină profitabilitatea și creșterea. Cu toate acestea, în special în ceea ce privește împrumuturile pentru IMM-uri și întreprinderi, deciziile de creditare rămân un proces îndelungat, deoarece în mare parte informațiile sunt colectate manual și evaluate pe parcursul mai multor săptămâni, uneori chiar luni.

Un recent studiu Deloitte arată că, deși clienții continuă să utilizeze canalele digitale în special pentru tranzacțiile de plată, mulți dintre ei își doresc o astfel de interacțiune și pentru produse și servicii mai complexe, precum împrumuturile ipotecare sau consilierea financiară.

„Această tendință se poate transforma într-o reală oportunitate pentru bănci, atât pentru fluidizarea fluxului de informații și analiză, cât și pentru consolidarea relației cu clienții lor”, subliniază George Robev, business development director Europa și Asia Centrală al Software Group. Potrivit acestuia, contextul pandemic a accelerat nevoia unei relații cât mai digitalizate între bănci și clienți, inclusiv în zona corporate.

George Robev, business development director Europa și Asia Centrală al Software Group
George Robev, business development director Europa și Asia Centrală al Software Group

Platformă unică pentru integrarea datelor

Robev arată că, pentru a renunța la astfel de procese greoaie, soluția este adoptarea de noi tehnologii care să automatizeze inițierea creditelor și să gestioneze fluxul de procesare al acestora, evaluările, documentele, ratingurile clienților și deciziile de creditare.

Potrivit lui Robev, tehnologia oferită de compania sa introduce toate datele de credit curente și istorice pe o platformă unică, oferind analiștilor băncii o imagine integrată a creditelor și garanțiilor pentru un singur client. Software Group a intrat anul acesta pe piața din România și își propune să aibă o prezență pe termen lung ca partener în digitalizarea end-to-end a instituțiilor financiare din țara noastră.

În cazul creditelor pentru companii, tehnologia oferită de Software Group permite, de asemenea, băncilor să automatizeze analiza situațiilor financiare și să calculeze ratele-cheie, proiecțiile și comparațiile cu grupurile de referință, cu funcții care urmăresc performanța și oferă băncilor avertismente din timp cu privire la potențialele probleme. Acest nivel de monitorizare permite băncilor să stabilească prețul în funcție de risc, în loc să ofere o rată a dobânzii de împrumut tradițională, care să se potrivească tuturor, astfel încât companiile cu risc scăzut să primească rate mai mici decât cele cu risc ridicat.

Profitabilitate crescută și economie de timp

Experiența Software Group arată că băncile care utilizează o astfel de tehnologie au raportat reduceri ale timpului de soluționare a creditelor cu 80% și au obținut un câștig de 50% în ce privește reducerea costurilor și eficientizarea operațiunilor. Pentru băncile care acoperă costuri mai mari de depreciere a creditelor din alte părți, aceste costuri reduse de procesare reprezintă o contribuție valoroasă la profitabilitate.

Aceste date detaliate permit totodată băncilor să-și gestioneze portofoliul global de credite într-o manieră mai complexă, având o înțelegere mai profundă legată de concentrarea și expunerea acestora, plus capacitatea de a segmenta datele pentru o analiză mai eficientă. Astfel, industria bancară are noi oportunități de a atrage clienți viabili pentru creditare.

Acționarii au nevoie din partea băncilor de o creștere a numărului de credite pentru a-și restabili nivelul de randament al acțiunilor, iar de același lucru are nevoie și economia pentru o revenire post-Covid. Căci, deși tendințele sugerează că multe bănci s-ar fi pus la adăpost printr-o creștere a numărului de titluri de stat deținute, cu scopul de a reduce riscurile și de a obține randament mai bun, acest tip de produse asigură, de regulă, profituri mai mici decât împrumuturile din sectorul privat.

Mai mult, cheltuielile curente sau de capital ale guvernului nu pot duce la creșterea PIB-ului și nici la relansarea economică în cazul în care sectorul privat suferă de lipsa finanțărilor prin împrumuturi.

Despre Software Group

Software Group este o companie globală de tehnologie specializată în soluții de digitalizare și de integrare pentru instituțiile care furnizează servicii financiare. Compania ajută furnizorii de servicii financiare să parcurgă cu succes procesul de transformare digitală, să își extindă aria de acoperire și să își îmbunătățească eficiența operațională. Incluziunea financiară e un punct central al viziunii Software Group, care are ca misiune socială inovarea pentru o economie globală care îi include pe toți.

Mai multe detalii despre Software Group găsiți pe pagina https://www.softwaregroup.com/.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.