Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Digi 24, Antena 3 si Hotnews.ro sunt cele mai citate surse media in presa scrisa

Digi24 este cea mai citată sursă media în presa scrisă, potrivit mediaTRUST. Raportul este realizat pe baza a 1.126 de materiale referitoare la publicaţii tipărite, online, posturi radio şi TV, care au apărut în perioada 01 august – 30 noiembrie 2015, în presa scrisă.

Digi 24 conduce topul general al celor mai citate surse media cu 130 de mențiuni în presa scrisă. Locul doi este ocupat de Antena 3 cu 104 de mențiuni, urmat de Hotnews.ro cu 101 de mențiuni. În perioada 1 august – 30 noiembrie, B1 TV a înregistrat 94 de mențiuni în presa scrisă. Postul de televiziune România TV este în top cu 92 de mențiuni. PRO TV a înregistrat 66 de mențiuni în perioada analizată,  Realitatea TV este în top cu 61 de mențiuni, Antena1 cu 40 mențiuni, iar Evenimentul Zilei cu 30 mențiuni. Ziare.com ocupă locul 10 cu 25 mențiuni. Ziarul Financiar și Europa FM au înregistrat câte 23 mențiuni fiecare, România Liberă are 22 mențiuni, iar Realitatea.net a înregistrat 20 mențiuni. Kanal D ocupă aceeași poziție cu Forbes cu câte 19 mențiuni fiecare. TVR 1 și Zf.ro au înregistrat câte 17 mențiuni în presa scrisă, iar Paginademedia.ro, postul TV Sport.ro și publicația online sport.ro au câte 15 mențiuni fiecare. RTV.net este în clasament cu 14 mențiuni, urmat de Evz.ro cu 13 mențiuni, Cancan.ro, Stirile PRO au înregistrat câte 12 mențiuni fiecare. Adevărul este în top cu 10 mențiuni, la egalitate cu Capital și Dcnews.ro.

Topul celor mai citate publicații print este condus de Evenimentul Zilei cu 30 mențiuni, urmat de Ziarul Financiar cu 23 mențiuni și România Liberă cu 22 mențiuni. Forbes este în topul celor mai citate publicații print cu 19 mențiuni, Adevărul și Capital au înregistrat câte 10 mențiuni fiecare, iar Jurnalul Național 9 mențiuni. Libertatea a înregistrat 7 mențiuni, iar Click 6 mențiuni.

La categoria celor mai citate posturi de televiziune, primul loc este ocupat de Digi24 cu 130 de mențiuni în presa scrisă. Pe locul doi se află Antena 3 cu 104 de mențiuni, urmată  de B1TV cu 94 de mențiuni. România TV este pe locul patru cu 92 mențiuni. PRO TV este în top cu 66 de mențiuni, Realitatea TV a înregistrat 61 de mențiuni, iar Antena 1 cu 40 mențiuni. Kanal D a înregistrat în perioada 1 august –  30 noiembrie 2015, 19 mențiuni, TVR1 – 17 mențiuni, iar Sport.ro 15 mențiuni. Prima TV este în clasament cu 8 mențiuni, TVR 2 – 6 mențiuni.

Europa FM este cel mai citat post de radio în presa scrisă cu 23 mențiuni. România Actualități este pe locul doi cu 8 mențiuni, urmat de RFI cu 7 mentiuni. Radio 21 are 4 mențiuni. PRO FM, Kiss FM și Realitatea FM au înregistrat câte o mențiune fiecare.

Hotnews.ro ocupă prima poziție în topul celor mai citate publicații online cu 101 mențiuni. Locul doi este ocupat de Ziare.com cu 25 de mențiuni. Realitatea.net ocupă locul 3 cu 20 mențiuni. Zf.ro a înregistrat în perioada analizată 17 mențiuni, iar Paginademedia.ro și Sport.ro 15 mențiuni. RTV.net este în top cu 14 mențiuni. Evz.ro a înregistrat 13 mențiuni și este urmat de Cancan.ro  si Știrileprotv.ro cu 12 mențiuni fiecare. Dcnews a înregistrat 10 mențiuni, și Wowbiz.ro 8 mențiuni. Gândul.info – 6 mențiuni, Libertatea.ro – 5 mențiuni. Wallstreet.ro și Capital.ro au înregistrat fiecare câte 3 mențiuni.

În topul publicațiilor de business se află Ziarul Financiar cu 23 mențiuni. Forbes se află pe locul doi cu 19 mențiuni înregistrate, urmat de Zf.ro cu 17 mențiuni și Capital cu 10 mențiuni.  Wallstreet.ro și Capital.ro sunt în clasament cu câte 3 mențiuni fiecare, iar Business Magazin cu 2 mențiuni.

Citările surselor media s-au făcut în materiale care au avut ca principale subiecte: politica interna, mass-media, economie, mondenităţi, sport, transport etc.

Metodologie

Studiul “Cele mai citate produse media din Romania” oferă informaţii cu privire la numărul citărilor unor produse în media (print), fără a include şi agenţiile de presă. Cercetarea a fost realizată în perioada 1 august – 30 noiembrie 2015.

Analiza include toate materialele din presa tipărită care au citat diferite media (publicaţii print, online, radio şi TV). Raportul include publicaţii care fac referire la articole, comentarii și declaraţii ce au apărut în diferite media, cu condiţia ca acestea să nu fie review-uri sau reprintări din alte media. Publicaţiile incluse în raport pot fi recunoscute după următoarele forme:

O declaraţie se află între ghilimele şi sursa este menţionată în fraze care arată astfel: “Joi, Libertatea a scris că…”/ “jurnaliştii de la Adevarul au notat că…”/ “Radio România Actualităţi informează despre…”/ “în interviul de la Antena 3 X a spus că…”/ “potrivit unui studiu condus de saptămânalul Capital…”

Principalul criteriu conform căruia un anumit material poate fi acceptat, constă în referirea directă asupra unui articol, a unei declaraţii sau a unui comentariu publicat în alt ziar (print sau online) sau la un post de radio/TV. Suma referirilor la anumite ziare sau posturi radio/TV nu include citările mutuale (ale publicaţiilor care fac parte din acelaşi trust):

Adevarul Holding, Biz Age, Cancan Media, Editura Evenimentul Zilei şi Capital, Media Sud Management, Editura Intact, Ringier Romania, M&C Strategy Development, Media Gamma Publishers, Mediafax Group, Intact Interactive, Intact Media Group, Antena TV Group, Antena 3, Ad Evolution, Hotnews.ro, Q2M, Internet Corp, Europe Development International, Grupul Media Camina, Radio XXI, Societatea Romana de Radiodifuziune, PRO TV, Lagardere, Realitatea Media, SBS Broadcasting Media, RCS&RDS, B1 TV Channel, Dogan Media International, Clas Media, Societatea Română de Televiziune.

Dacă o referire la acelaşi ziar, post radio/TV, portal a apărut de mai multe ori într-un material, dar în diferite contexte, multiplicitatea citării, nu cea a referirilor la alt mediu, s-a luat în considerare în analiza finală.

Raportul nu include materiale care:
– fac referire la profilul de business al unui mediu particular sau includ informaţii care reprezintă comentarii ale jurnaliştilor, fără ca acestea să fie corelate cu ceea ce este scris în articolele respective;
– se referă la presa străină;
– sunt numite referinţe proprii – un ziar/post face referire la propriile sale informaţii sau articole, sau la cele din publicaţii aparţinând aceluiaşi trust;
– au fost publicate într-un ziar al cărui conţinut cuprinde materiale republicate în alte ziare;
– citează publicaţii neactualizate (mai vechi de 3 ani), sau care se referă la media care nu mai există;
– se referă la informaţii de pe site-urile unor companii şi organizaţii;
– sunt repetiţii ale aceloraşi programe de la un anumit post TV sau radio;
– fac referire la filme difuzate de posturile de televiziune;
– sunt comentarii despre o fotografie sau o copertă
– sunt review-uri publicate în presă sau difuzate la TV sau radio.

Studiul nu include informaţii care provin de la agenţiile de presă: Mediafax, NewsIn şi Agerpres. Cuvintele cheie luate în considerare pentru această analiză sunt: 12 publicaţii tipărite (Adevărul, Biz, Business Magazin, Capital, Click, Curierul Naţional, Evenimentul Zilei, Forbes, Jurnalul Naţional, Libertatea, România Liberă, Ziarul Financiar), posturi TV (Antena 1, Antena 3, B1 TV, Kanal D, N24 Plus, Prima TV, PRO TV, Realitatea TV, TVR 1, TVR 2), radio-uri (Bucureşti FM, Europa FM, Kiss FM, Magic FM, PRO FM, Radio 21, Radio ZU, Realitatea FM, Radio România Actualităţi, RFI) şi site-uri (adevarul.ro, antena1.ro, businessmagazin.ro, cancan.ro, capital.ro, click.ro, curierulnational.ro, dailybusiness.ro, evz.ro, gandul.info, hotnews.ro, jurnalul.ro, libertatea.ro, moneymagazine.ro, paginademedia.ro, realitatea.net, romanialibera.ro, rtv.net, stirileprotv.ro, wall-street.ro, zf.ro, dcnews.ro, ziuanews.ro, ziare.com, repotervirtual.ro).  Detalii privind monitorizarea presei scrise sunt disponibile pe www.mediatrust.ro.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.