Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Diana Oprea, campioana mondiala la fitness – program special de antrenamente

pentru Genesis Collegiate

– Primul program de aerobică creat de Diana Oprea pentru elevi –

Genesis Collegiate (www.genesis.ro) unul dintre cele mai mari campusuri educaționale pentru învățământ preșcolar și școlar de excelență din București, lansează AeroGen, un program unic de antrenamente pentru elevii săi, împreună cu Diana Oprea, campioană mondială la fitness.

AeroGen este primul program de gimnastică aerobică conceput de Diana Oprea împreună cu un campus educațional privat și are ca scop dezvoltarea forței, rezistenței, vitezei și mobilității elevilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. În afara unei dezvoltări multilaterale, programul sportiv creat special pentru Genesis Collegiate, dezvoltă ritmicitatea, muzicalitatea motrică și îmbunătățește expresivitatea corporală și capacitatea de comunicare.

“Am ales Școala Genesis pentru tradiția și reputația pe care și le-a creat în mediul educațional și, mai ales, pentru atenția pe care o acordă activităților care completează programa formală de învățământ. Îmi place să lucrez cu elevii și, prin acest program, îmi doresc să îi fac să înțeleagă importanța sportului și a echilibrului pe care îl asigură un corp puternic și o alimentație sănătoasă”, declară Diana Oprea, campioană mondială la fitness și fondatoarea clubului One Fitness.

Genesis Collegiate a dezvoltat pe parcursul celor 13 ani de existență în piața din România, Genesis Enrichment, un program propriu de dezvoltare a cunoștințelor și abilităților elevilor, complementar programei formale de învățământ.

“Ne dorim să le oferim școlarilor din campusul Genesis acces la cunoașterea performanței în toate domeniile de studiu, să înțeleagă mai bine ce au de câștigat și ce au de pierdut prin diferite abordări competiționale pe care le vor alege de-a lungul vieții lor; de aceea profesorii și trainerii care predau în cadrul “Genesis Enrichment” sunt personalități ale lumii sportive, literare, artistice, oameni speciali care prin exemplul personal îi pot motiva pe copii în alegerea celui mai bun drum în viață”, declară Mihaela Drăguș, directorul general al Genesis Collegiate.

Între profesorii care predau în cadrul Genesis Enrichment – Diana Oprea, campioană mondială la fitness; Daniela Minoiu, actriță la teatru Nottara; Dragoș Pătrașcu – campion la dans sportiv și antrenor al unor perechi care au câștigat aur și argint la campionatele europene de profil; Virgil Popescu, compozitor și dirijorul ansamblului coral săptămânal Genesis; Iulian Dalin Toma, artist și Lector univ. dr., la Universitatea Națională de Arte, București. Pentru evenimentele sportive, Genesis Collegiate a colaborat cu Andreea Răducanu, fostă gimnastă, multiplă medaliată cu aur și argint la campionatele mondiale de gimnastică artistică; Valeria Răcilă, canotoare, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de vară, Los Angeles; Falemi Nana, fotbalist român.

GENESIS COLLEGIATE

Fondat în anul 2000, Genesis Collegiate găzduiește în prezent peste 300 de copii și elevi în cadrul formelor acreditate de învățământ preșcolar, primar și gimnazial. Genesis Collegiate urmează programa educațională națională și a format și dezvoltat un program propriu numit Genesis Enrichment, menit să completeze la nivel de abilități și cunoștințe educația copiilor și elevilor săi cu domenii precum arte plastice, dramatice, studiul instrumentelor muzicale, IT, sport individual și de echipă. Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne vizitați la www.genesis.ro.

Bucuresti, 06.02.2013

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.