- Pe 18 iunie 2022, cea de-a 11-a ediție DHL Carpathian Marathon powered by MPG a adus la Cheile Grădiștei Fundata 1400 de alergători din 15 țări
- Peste 20,000 de euro s-au strâns cu această ocazie și vor fi donați către Comitetul Paralimpic Român
- Mai multe personalități au fost prezente, din dragoste pentru sport și din dorința de a susține prin prezența lor activitatea sportivilor paralimpici
O nouă ediție memorabilă DHL Carpathian Marathon powered by MPG a avut loc pe 18 iunie 2022, la Cheile Grădiștei Fundata. Încununat încă o dată de succes și obiective îndeplinite, evenimentul a beneficiat de susținerea unor ambasadori minunați și de energia iubitorilor de mișcare și fapte bune, alergători din România, dar și alte 15 țări – Bulgaria, Croația, Estonia, Canada, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Lituania, Luxembourg, Olanda, Serbia, Slovacia, UK, SUA – care au făcut posibilă donarea unei sume importante, de peste 20,000 de euro, către sportivii paralimpici.
Probele favorite au fost și în acest an semimaratonul și ștafeta, cu câte aproximativ 500 de participanți la linia de start. Totodată, 300 de copii au fost înscriși la Kids Races. În paralel s-a desfășurat Ziua Sportului Paralimpic, cu activități precum tenis de masă, tenis de câmp, tir cu arcul și paraclimbing.
Cel mai rapid participant la proba de maraton a fost Ionel Rapotan, care a parcurs traseul în 4 ore și 20 de minute. La categoria feminin, câștigătoare a fost Ionela Iorga, cu timpul de 5 ore.
Tradusă în cifre, ediția a 11-a a DHL Carpathian Marathon powered by MPG înseamnă, în total, peste 7.000 de ore de muncă ale unei echipe formate din peste 140 de persoane, prezente atât la eveniment, cât și pe traseu. Peste 50 de autovehicule, camioane, ATV-uri și alte mașini de intervenție fac parte din logistica de pregătire a traseului și de implementare a evenimentului. Tot efortul a meritat din plin, pentru că la ediția a 11-a, DHL Carpathian Marathon spune o poveste frumoasă, povestea a 11.000 de alergători motivați și 182,000 de euro donați în 11 ani către diverse cauze caritabile. Dintre aceștia, 95,000 au fost direcționați, la ultimele 6 ediții, către sportivii români paralimpici.
Printre ambasadorii care au prezenți la eveniment se numără Constantina Diță, campioană olimpică la maraton, care a parcurs anul acesta la Cheile Grădiștei Fundata traseul de semimaraton, ocupând locul 1 la categoria feminin, cu un timp de 2 ore și 10 minute (la masculin, semimaratonul a fost câștigat de Nicu Costinel Dumitru, în 1 oră și 46 de minute). Alexandru Corneschi, cel mai rapid maratonist român, a alergat în cadrul unei ștafete mixte și, împreună cu coechipierii, a obținut cel mai bun timp din concurs la proba ștafetă semimaraton, Dragoș Bucurenci a alergat alături de Radu Vâlcan și Alex Ciocan, clasându-se pe podium. Roxana Ciuhulescu a luat și ea startul și a susținut alergătorii mari și mici pe tot parcursul evenimentului.
„Suntem încântați că am putut organiza în siguranță această a 11-a ediție a maratonului DHL, după doi ani de pandemie, ediție care a adus la start mulți alergători nerăbdători și plini de energie. Ne-au lipsit emoția de la linia de start, bucuria de la finish și oportunitatea de a susține sportivii paralimpici români, așa că am recuperat la ediția aceasta și am trăit la maximum fiecare clipă. Este un eveniment la care poate participa oricin, antrenat sau nu, iar mai presus de clasament și timpii obținuți de fiecare alergător este satisfacția că ți-ai depășit limitele și ai contribuit la o cauză specială. Diversitatea este în ADN-ul DHL“, a declarat Agnieszka Blaś, Director General DHL Express România.
„Sunt ambasadoarea DHL Marathon încă de la început și îmi face plăcere de fiecare dată să susțin această cauză frumoasă, a sportivilor români paralimpici. Am alergat pentru ei la această ediție și o voi face de fiecare dată. Merită să fie cunoscuți de cât mai multă lume și promovați pentru eforturile lor. Până și vremea a ținut cu noi, așa că nu ar fi putut fi un eveniment mai reușit.“ – Constantina Diță.
A fost prezent în cadrul evenimentului și Alexandru Bologa, singurul judokan nevăzător din România, locul 1 mondial la categoria lui și dublu laureat cu bronz olimpic, la Jocurile Paralimpice de la Rio (2016) și de la Tokyo (2021). Alături de Ciprian Anton, Vicepresedintele Comitetului Național Paralimpic, sportivii români paralimpici au luat startul onorific în cadrul semimaratonului și au mulțumit participanților pentru oportunitatea de a aduce un plus de vizibilitate sportului paralimpic.
Ca și în anii trecuți, ediția a 11-a DHL Carpathian Marathon a fost organizată în parteneriat cu MPG România, lider de piață pe segmentul proiectelor sportive adresate participanților amatori, cu o experiență semnificativă, care include organizarea a peste 7.000 de evenimente sportive, pe parcursul a peste 25 de ani de activitate.
Sponsorii ediției de anul acesta au fost GSMnet, Julius Meinl, Gold Nutrition și Izvorul Minunilor, iar printre susținătorii evenimentului s-au numărat Generali, Medlife, Barilla, Heineken Zero, Lensa, Temad, Terapie pentru mișcare, ANSWEAR.ro, Crazy Wolf, avocatnet.ro, Fundația Conservation CARPATHIA, Heidi, Quattro Intersped, World Class, Drovie, Torockoi și QwertyKey. Mulțumiri merg și către Kaufland România, partener oficial Ziua Sportului Paralimpic și Boomerang, partener oficial Kids Race.
Le mulțumim totodată partenerilor media care s-au alăturat evenimentului și care ne susțin în continuare campania de promovare: Radio ZU, Radio Itsy Bitsy, Brașov TV, Psychologies, Adrenallina, 4run.ro, FitReport, Alerg.ro, 9vrempărinți. Mulțumim pentru sprijin și autorităților: Romsilva, Parcul Național Piatra Craiului și Salvamont.
Toate detaliile și fotografiile de la eveniment sunt disponibile pe site-ul www.maratondhl.ro și în Social Media, pe pagina Facebook DHL Maraton.