Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Deutsche Post World Net si HP semneaza o scrisoare de intentie

pentru transferul funcţiilor globale IT

Deutsche Post World Net, cel mai mare grup de logistică din lume, şi HP au anunţat faptul că au semnat o scrisoare de intenţie pentru a transfera o parte din sarcinile operaţionale IT ale Deutsche Post World Net către HP Services.

Luând în considerare termenii înţelegerii, Deutsche Post World Net se aşteaptă să facă o economie de cel putin 1 miliard de euro în următorii 7 ani, prin scăderea costurilor generale de IT şi o echilibrare mai bună a resurselor IT de care este nevoie în desfăşurarea afacerilor şi a deservirii clienţilor. Companiile se aşteaptă să încheie o înţelegere finală până la jumătatea anului 2008. Dacă se va ajunge la o înţelegere, HP urmează să preia cei aproximativ 2,500 angajaţi care deservesc şi operează în prezent centrul de date al Deutsche Post World Net – inclusiv managementul informaţiilor & datelor, managementul infrastructurii şi reţelei şi managementul aplicaţiilor. Specific, aceasta ar acoperi operaţiunile IT din Praga, Republica Cehă, Scottsdale, Arizona şi Cyberjaya, Malaezia, precum şi un număr de ţări europene.

Toate aplicaţiile folosite de clienţii firmei Deutsche Post World Net vor fi în continuare produse, dezvoltate şi guvernate intern, inclusiv standardele de securitate IT şi implementarea lor. Deutsche Post World Net va reţine de asemenea componentele de Servicii Profesionale şi Managementul de Furnizare al Integrării Cienţilor ai unităţii sale de servicii IT, inclusiv managementul proiectelor, consultanţă pe proiecte, dezvoltarea de aplicaţii, precum şi integrarea datelor electronice pentru programele sale de furnizare a mesajelor.

“Suntem într-o continuă căutare de noi metode pentru a reduce costurile şi a îmbunătăţi calitatea serviciilor pe care le furnizăm clienţilor noştri,” a precizat John Allan, CFO al Deutsche Post World Net. “Această iniţiativă ar contribui semnificativ la atingerea obiectivelor noastre de afaceri, menţinând în acelaşi timp nivelul înalt de servicii pe care îl aşteaptă clienţii noştri.”

Managementul şi transformarea infrastructurilor IT şi a centrelor de date sunt competenţe principale ale HP, nu doar pentru clienţii săi, ci şi în interiorul companiei. HP deţine cunoştinţe şi experienţă remarcabile în transformarea mediilor IT pentru a susţine afacerea Deutsche Post World Net.

“HP are un înalt nivel de înţelegere în ceea ce priveşte mediul IT, organizarea şi cultura Deutsche Post World Net, înţelegere care s-a dezvoltat pe parcursul unei colaborări de 15 ani,” a declarat Francesco Serafini, vicepreşedinte senior şi managing director – EMEA, HP. “Cu profesioniştii noştri bine experimentaţi în servicii, şi abilităţile noastre globale, ne propunem să oferim o infrastructură IT mai simplificată şi mai flexibilă, care să ofere adevarata valoare şi eficienţă afacerii, o valorificare mai eficientă a mediului IT şi reducerea costurilor operaţionale.”  

Bucuresti, 31.01.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.