free download 78 travel guides written by experts

Despre eficienta si performanta in relatii publice la cea de-a treia editie PR Forum

In perioada 26 – 27 martie va avea loc cea de-a treia editie PR Forum, cel mai important eveniment pentru industria de relatii publice din Romania. Desfasurat la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, forumul este organizat de Evensys cu sprijinul unora dintre cele mai importante agentii locale de  PR: DC Communication, GMP PR, Image si Premium Communication.
 
In societatea actuala, in care consumatorii se schimba, pretentiile lor se rafineaza, contextul economic este din ce in ce mai nesigur, brandurile trebuie sa stie cum sa ramana in atentia publicului de interes. O strategie eficienta de PR poate asigura o comunicare coerenta a produselor si serviciilor unei companii, construind si consolidand credibilitatea brandurilor in fata consumatorilor, a angajatilor dar si a reprezentantilor media. Unul dintre aspectele fundamentale tratate in editia de anul acesta a evenimentului PR Forum va fi rolul mediului online in conturarea unei strategii de relatii publice coerente si eficiente, in acord cu ideologia si cultura organizationala a companiei.

Forumul este structurat in doua zile, prima fiind dedicata unei serii de doua conferinte si sase seminarii de pe urma carora participantii vor afla de la practicieni recunoscuti in comunitatea internationala si locala de relatii publice care sunt oportunitatile si provocarile actuale ale industriei de PR. Toate aceste informatii urmeaza sa fie aprofundate in cea de-a doua zi, pe 27 februarie, in cadrul unei serii de workshop-uri interactive.

Evenimentul se adreseaza atat clientilor cat si companiilor, care vor afla deopotriva de ce este atat de important sa continue sa comunice in aceasta perioada dificila si care este aportul activitatilor de relatii publice in conturarea unei strategii de comunicare coerente. Scopul este de a demonstra ca o strategie eficienta de PR are puterea de a mentine o afacere pe piata, in contextul economic actual.

“Pastrarea cailor de dialog deschise intre consumatori si branduri este unul dintre elementele esentiale in mentinerea pe piata a unui business, mai ales in contextul economic actual. Un plan bun de PR trebuie astazi sa inglobeze cu succes toate inovatiile tehnologice deschise de mediul online. A treia editie PR Forum vine cu solutii pertinente, informatii de actualitate, strategii de top, specialisti de renume, companii multi-premiate – pentru a oferi o viziune specializata si informata asupra a tot ce inseamna astazi industria relatiilor publice”, anunta Cristian Manafu, Managing Partner, Evensys.

Cu ocazia evenimentului va fi lansata cea de-a treia editie a ghidului Public Relations Report, o publicatie anuala dedicata comunitatii de relatii publice din Romania. Brosura va include o serie de puncte de vedere ce anunta tendintele anului 2009 in domeniu. Analizele vor fi completate de o ampla sectiune ce cuprinde profilele firmelor de PR si de rezultatele unui sondaj realizat in randul practicienilor privind perceptia acestora asupra mediului online.

Mai multe informatii despre eveniment sunt disponibile la www.prforum.ro

Bucuresti, 25.02.2009

{mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *