Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Depășește-ți frica de eșec la a doua ediție a conferinței Fears & Failures

Sâmbătă, 20 februarie, Impact Hub București organizează a doua ediție a conferinței Fears & Failures, evenimentul care schimbă paradigma și aduce în față frica și eșecul ca experiențe ce fac parte din asumarea unor decizii curajoase în fiecare zi.

Agenda conferinței surprinde din mai multe unghiuri frica de eșec și cum fiecare dintre noi reacționăm în acest context. De la povești personale, situații limită, la decizii de business cu urmări nefaste, dar și cu lecții importante pentru invitați, participanții vor afla de-a lungul zilei cum ne depășim fricile.

Evenimentul moderat de Oana Marinescu îi va avea ca invitați pe:
 ·    Maia Morgenstern – Actriță și Director al Teatrului de Stat Evreiesc
 ·    Gabriela Szabo – Campioană olimpică atletism și fost Ministru al Ministerului de Tineret și Sport
 ·    Valeriu Nicolae – Consilier de Stat, Includere Socială și Drepturile Omului în Cancelaria Prim-Ministrului
 ·    Ovidiu Toader – Antreprenor și Public Speaker
 ·    Mircea Geoană – Fost Președinte al Senatului României.

”Am realizat în interacțiunea cu oamenii din jurul nostru că ne temem de eșec și avem o cultură care îl blamează, fie că vorbim de eșec personal ori profesional. Am construit pe experiența ediției din 2015 și am invitat la Fears & Failures 2016 un profil divers de vorbitori ce pot aborda subiectul din mai multe unghiuri. Pentru participanți asta se traduce printr-o experiență completă de abordare constructivă a propriilor frici și eșecuri.” a declarat Vlad Craioveanu – Managing Director Impact Hub București

Detalii suplimentare și înregistrările sunt disponibile pe pagina evenimentului //www.impacthub.ro/fears-failures-2016/.

Impact Hub București este organizația ce susține dezvoltarea antreprenorială a inițiativelor cu impact pozitiv în societate în cadrul unei comunități globale, oferind spații de lucru colaborative, programe de dezvoltare și incubare a afacerii, conferințe și evenimente, precum și opțiuni de finanțare prin crowdfunding. Prezentă în București din 2012, organizația face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 70 de orașe de pe 5 continente.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.