Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Demonstrații de gimnastică ritmică, sporturi urbane, muzică și dans, la “Next Star”

Joi, 20 octombrie, de la ora 20.30, la Antena 1

O nouă ediție a emisiunii „Next Star”, prezentată de Dan Negru, aduce demonstrații de gimnastică ritmică și sporturi urbane, muzică și dans joi, 20 octombrie, de la ora 20.30, la Antena 1.  

O ediție spectaculoasă, emoționantă și amuzantă, în care opt noi concurenți își vor etala talentele în fața juraților Alina Eremia, Pepe, Dorian Popa și CRBL. Cea de-a șasea ediție a show-ului destinat copiilor talentați va acorda, când nimeni nu se va aștepta, cel de-al treilea trofeu Golden Star al sezonului, din cele patru posibile, care va trimite un concurent direct în marea finală. Cui îi va reveni cel de-al treilea Golden Star și care dintre jurați îl va acorda, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi seara.

Printre concurenții ediției din 20 octombrie ai show-ului “Next Star” se va afla trupa “Just Us”, formată din copii care dansează, dar care nu aud și nu vorbesc. După ce-și vor susține numărul artistic, cei șase copii vor inventa pe scenă câte un semn pentru numele fiecărui jurat și pentru cel al prezentatorului. Care sunt aceste semne, dar și care e gestul pe care publicul și jurații îl vor face, pentru prima dată la “Next Star”, pentru acești copii, telespectatorii Antenei 1 vor descoperi joi seara.

În aceeași ediție, vin la “Next Star” patru fetițe de patru și cinci ani care vor face o demonstrație de gimnastică ritmică. Inspirați de prestația micuțelor gimnaste, Dorian și Pepe vor încerca să execute, la rândul lor, câteva dintre figurile prezentate de cele patru fetițe. Cât de bine vor reuși ei să le imite, telespectatorii vor vedea în ediția de joi, 20 octombrie.

Tot atunci, Mihai și Lucas vor veni la “Next Star” cu două numere spectaculoase. Primul dintre ei este un puști care promovează sportul urban, în special, rolele agresive. El vine în show-ul prezentat de Dan Negru să le arate juraților ce mișcări știe să execute pe role. Cel de-al doilea baiat urcă pe scenă alături de trupa sa de world music să le arate juraților cât de bine cântă la acordeon în timp ce se deplasează cu un… monociclu, un vehicul cu o singură roată, folosit de acrobați în circuri.

Cine sunt ceilalți concurenți și care dintre ei va fi marele câștigător al serii, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 20 octombrie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție “Next Star” prezentată de Dan Negru.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.