Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Demonstratie de gatit cu retete raw vegane

Joi, 1 noiembrie, Curtea Veche Publishing vă invită la o demonstrație de gătit pornind de la volumul „Rețete Vegane Fără Foc” de Ligia Pop, prima carte ce aduce în atenția publicului românesc stilul de alimentație raw vegan. Evenimentul va avea loc la Grand Hotel Continental (Calea Victoriei, nr. 56, Sala Grigorescu, etaj 4), începând cu ora 19.00. Demonstrația de gătit va fi realizată de autoare alături de Izabela Pănescu, iar la evenimentul ce va dezbate un astfel de stil de alimentație vor mai participa Iren Arsene și Alexandru Micu.

Rețetele din cartea Ligiei Pop nu sunt doar sănătoase, ci și foarte gustoase, iar participanții la eveniment se vor putea convinge de acest lucru prin bufetul asigurat de cofetăria Ostraw și restaurantul Rawdia. Intrarea este liberă. Volumul „Rețete Vegane Fără Foc” a fost lansat pe 7 octombrie în cadrul Târgului Raw Generation Expo. Cartea cuprinde zeci de rețete originale ce se prepară doar cu ingrediente crude, netratate termic, pline de vitamine și enzime prezente doar în crudități. Cartea nu este dedicată doar celor care vor să elimine produsele animale sau să mănânce în totalitate crud, ci întregului public care dorește să-și îmbunătățească stilul de alimentație.

Beneficiile mâncării raw vegane constau în superioritatea ei nutrițională față de mâncarea gătită, datorată conținutului ridicat de nutrienți regăsit în crudități, cum ar fi enzime, vitamine, minerale și proteine. Enzimele din mâncarea naturală sunt distruse atunci când hrana este încălzită sau gătită la o temperatură mai mare de 40°C, iar vitaminele şi mineralele sunt distruse în proporţie de până la 97%. În bucătăria raw vegană, alimentele nu sunt pregătite peste 40°C, păstrându-și intact nutrienții. Ligia Pop propune în volumul „Rețete vegane fără foc” introducerea în alimentație a unei cantități mai mari de crudități ce vor contribui la eliminarea toxinelor, la menținerea unei greutăți normale, dar și a unui ten și a unei pieli fine, precum și a unui păr strălucitor și a unor unghii pline de vitalitate.

Dacă până acum alimentația naturală cuprindea salate, semințe încolțite, pateuri, sucuri naturale și multe crudități, în această carte publicul va descoperi noi rețete delicioase, pornind de la pâine din semințe, lapte și brânzeturi din nuci, hamburgeri și diverse feluri de mâncare, creme de prăjituri, deserturi și torturi extrem de arătoase și sănătoase.

Ligia Pop este autoare și raw food chef (bucătar specializat în bucătăria fără foc). S-a născut în România și are cetățenie dublă română-americană. Este licențiată în muzică la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și a predat pianul în Statele Unite ale Americii timp de 5 ani. Fiind mereu preocupată de o viață sănătoasă, Ligia Pop s-a reprofilat pe promovarea alimentației raw food (bazată pe ingrediente crude). Este gazda show-ului Ligia’s Kitchen, unde susține demonstrații culinare cu rețete vegane. În noiembrie 2011, a fost unul dintre cei 16 câștigători ai programului internațional YouTube Next Chef, un program de 12 săptămâni susținut de Google în care Ligia a putut să-și împărtășească pasiunea pentru rețetele vegane prin intermediul canalului de Youtube, Ligia’s Kitchen. Este autoarea cărților de bucate și de specialitate „Deserturi pentru copii și părinți sănătoși”, „Germeni și vlăstari, surse de sănătate și energie” și „Pași în lumea muzicii”. Împreună cu soțul său, Raoul Pop, organizează bianual la București târgul naţional Raw Generation Expo.

Bucuresti, 29.10.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.