Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Deloitte România deschide înscrierile pentru cea de-a 21-a ediție a competiției Technology Fast 50 Europa Centrală

inscrieri Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrala 2020

Deloitte România deschide înscrierile pentru cea de-a 21-a ediție a competiției Technology Fast 50 Europa Centrală, adresată companiilor locale mari și mici din domeniul tehnologiei, din sectorul public sau privat, care înregistrează o creștere accelerată.

Desfășurată simultan în alte 17 țări din Europa Centrală, respectiv Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Kosovo, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Montenegro, Polonia, Serbia, Slovacia și Slovenia, competiția oferă atât companiilor mature, cât și celor emergente, o platformă prin care își evidențiază poziția de lider în domeniul lor de activitate.

inscrieri Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrala 2020

Competiția Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală este un program care recunoaște cele mai dinamice 50 de companii din regiune în domeniul tehnologiei, în funcție de creșterea procentuală a veniturilor în ultimii patru ani și include companii din toate sectoarele conexe – comunicații, tehnologii pentru mediu, fintech, hardware, sănătate și științe medicale, media și divertisment, software.

Câștigătorii competiției Fast 50 de anul acesta vor fi desemnați în funcție de creșterea veniturilor înregistrate în intervalul 2016-2019. Pentru a fi considerate eligibile în topul Fast 50 Europa Centrală, companiile trebuie să îndeplinească mai multe criterii financiare.

Astfel, trebuie să aibă venituri operaționale anuale de minimum 50.000 de euro în primii trei ani (2016-2018), și de cel puțin 100.000 de euro în 2019, să aibă sediul central în Europa Centrală și să dezvolte sau să producă tehnologii patentate sau să dețină drepturile de proprietate intelectuală asupra acestora.

„Competiția Technology Fast 50 Europa Centrala reprezintă pentru mulți jucători locali recunoașterea angajamentului și dorinței de a inova în tehnologie, a capacității și viziunii antreprenoriale. România se numără printre țările care s-au bucurat de această apreciere atât la nivel european, cât și la nivel mondial, lucru care confirmă apetitul ridicat al companiilor pentru dezvoltarea de tehnologii capabile să modeleze lumea”, a spus Andrei Ionescu, Partener coordonator Consultanță și Managementul Riscului, Deloitte România, și coordonatorul programului Technology Fast 50 Europa Centrală în România.

Din 2008, momentul implicării în această competiție, România a avut 30 de reprezentanți în clasamentul Fast 50, afaceri locale care au fost fie incluse printre cele 50 de companii care au înregistrat cea mai mare creștere din Europa Centrală, fie au primit distincții la categoriile speciale, precum „Rising Stars”. Printre acestea se numără UiPath, lider global în automatizarea robotizată a proceselor, companie recunoscută în 2017 cu premiul „Rising Stars”, și agenția de voiaj Vola.ro, premiată pentru „Cea mai mare creștere din Europa Centrală” în 2011 și deținătoarea poziției de lider pentru următorii doi ani consecutivi.

Competiția Fast 50 Europa Centrală din 2020 are două categorii – „Fast 50” și „Rising Stars”- și o recunoaștere specială – „Impact Stars” -, introdusă pentru prima dată anul acesta, care premiază companii ale căror produse sau servicii au un impact pozitiv asupra societății, mediului, diversității sau zonei de inovație.

Impactul programului Fast 50 se extinde dincolo de Europa Centrală. Toate companiile participante care îndeplinesc criteriile programului (nu numai cele care intră în Top 50) au și posibilitatea de a fi recunoscute în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) în clasamentul Fast 500. Pe lângă inițiativele Fast 500 ale Deloitte din Statele Unite ale Americii și regiunea Asia-Pacific, acest lucru le va aduce recunoaștere la nivel local, național, internațional și expunere în social media.

Înregistrarea online și alte informații privind criteriile de eligibilitate sunt disponibile pe site-ul regional Technology Fast 50, aici. Candidații eligibili vor fi incluși automat în competiția Deloitte EMEA Technology Fast 500.

Perioada de înregistrare se încheie la 14 august 2020. Rezultatul clasamentului va fi anunțat în noiembrie 2020.

Lista câștigătorilor edițiilor precedente este disponibilă aici: www.deloitte.com/cefast50.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.