Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Delegatia Romaniei la Eurovision a ajuns in Suedia

Corespondență Malmö

În dimineața zilei de 8 mai, delegația României la Eurovision a ajuns la Malmö. Plecarea a fost în zori, iar Cezar și echipa care îl însoțește în Suedia au făcut o escală la Praga, apoi la Copenhaga, de unde autobuzul îi aștepta deja să îi ducă în Malmö, la hotelul unde sunt cazați, aproape de Turning Torso Tower (“Turnul răsucit”), un zgârie-nori impresionant, unul dintre simbolurile orașului.

Cu toată oboseala după o noapte albă, românii au făcut un drum până la Malmö Arena, locul unde, peste o săptămână, Cezar, Alexandra Toma (backing vocal) și cei patru dansatori vor urca pe scenă, în cea de-a doua semifinală a Eurovision Song Contest 2013. Pregătirile pentru amenajarea Centrului de presă sunt încă în toi, dar repetițiile au început de câteva zile, astfel că am putut trage cu ochiul, pe furiș, la repetiția concurentului azer Farid Mammadov, aflată în plină desfășurare. Drumul de întoarcere a dezvăluit un Malmö înțesat de simboluri ale Eurovisionului, logo-ul fluture al evenimentului colorând tot orașul.

Seara s-a încheiat în centrul vechi și plin de viață al orașului, la un pahar cu ceai, savurat din plin, după o zi în care temperatura aerului abia dacă a atins jumătate din gradele Celsius lăsate la București…

“Sunt nerăbdător să urc pe scenă pentru prima repetiție, în această după-amiază. Am luat deja pulsul evenimentului, cu ajutorul câtorva dintre participanți, pe care i-am întâlnit. Malmö este un oraș liniștit, dar cu o energie pozitivă, care mă încarcă”, sunt gândurile cu care Cezar pornește aventura suedeză. La rândul său, Dan Manoliu, șeful delegației României la Eurovision, speră ca repetiția de astăzi să iasă așa cum trebuie: “E foarte important ca totul să fie așa cum am solicitat organizatorilor – sunet, lumini, grafică etc. – pentru ca show-ul nostru să fie la înălțime. Atât în sensul figurat al expresiei, cât și în cel propriu – și veți afla în curând la ce mă refer”, spune el, oferind un “pont” despre ce se va întâmpla pe scenă.

Telespectatorii TVR 1 vor putea vedea primele imagini de la sosirea delegației române în Suedia în această seară, la ora 23.00, la Drumul spre Malmö, o agendă de cinci minute care va fi difuzată în fiecare seară și care îi va aduce pe românii care stau cu sufletul alături de Cezar și mai aproape de el. Emisiunea poate fi văzută și pe TVR HD, TVR Internațional, precum și online, pe www.tvrplus.ro.

Cezar va avea, pe parcursul șederii în Suedia, un program extrem de încărcat, fiind deja programate numeroase evenimente la care va participa: concerte, talk-show-uri, interviuri pentru posturi de televiziune și pentru site-uri specializate pe Eurovision. Pentru semifinala din 16 mai, unde piesa “It’s My Life”, interpretată de Cezar și compusă de Cristian Faur, va intra în concurs pe poziția 17, sunt programate cinci repetiții, dintre care trei repetiții cu costume, astfel ca și cele mai mici detalii ale show-ului să fie puse la punct.

Bucuresti, 09.05.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.