Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Decizii mai bune si productivitate crescuta cu MicroStrategy 9.3, de la BITSoftware

MicroStrategy, cel mai mare furnizor independent de soluţii de BI din lume, a lansat ultima versiune a platformei sale de business intelligence, MicroStrategy 9.3. Noua versiune vine cu o serie de noi funcționalități pe partea de explorare vizuală, tablouri de bord și Big Data. Versiunea 9.3 a MicroStrategy include, totodată, o serie de rapoarte analitice complexe de la un limbaj open source de programare pentru calcul statistic, denumit R.

MicroStrategy 9.3 oferă managerilor informaţiile de care au nevoie pentru a lua decizii mai bune şi să fie în mod constant mai productivi. Cu această nouă versiune, managerii vor avea capacitatea de a explora mai bine, din punct de vedere vizual, datele de business pentru a descoperi noi perspective de afaceri, şi de a construi și distribui în cel mult 10 minute propriile tablouri de bord, fără a avea nevoie de sprijin din partea departamentului de IT. De asemenea, vor putea utiliza rapoarte open source avansate de analiză predictivă pentru o mai bună luare a deciziilor şi vor obţine mai multe informaţii, cu costuri mai mici, prin intermediul sistemului de management automat.

MicroStrategy Visual Insight include noi posibilități de vizualizare a datelor, care permit uşor şi rapid managerilor sa descopere zonele cu probleme, care sunt în alt fel extrem de greu de observat. De asemenea, există de acum posibilitatea de setare si personalizare a noilor șabloane pentru imagini, după regiunile de vânzări, traficul clienților într-un magazin, sau productivitatea pe unitatea de producţie. Imaginile pot fi codate după culoare, în funcţie de metricile stabilite, ceea ce face ca performanțele afacerii să fie mult mai ușor de înţeles.

În plus, noua versiune sprijină managerii în găsirea mai rapida a unor răspunsuri legate de diferite aspecte legate de afacere, oferindu-le acces la peste 300 de funcţii analitice, sprijinind astfel o multitudine de calcule de afaceri. MicroStrategy 9.3 permite extinderea repertoriul său de peste 300 de funcţii analitice, pentru a include mai mult de 5.000 de calcule suplimentare disponibile în cadrul proiectului open-source „R”, cel mai utilizat limbaj de calcul statistic la nivel mondial. MicroStrategy 9.3 poate sprijini toate analizele necesare în vederea gestionării unei afaceri cu precizie matematică.

MicroStrategy 9.3 a îmbunătăţit, de asemenea, și importul de date, completând în mod automat informații legate de timp şi locație. De exemplu, este suficient să i se funizeze o singură informație legată de dată, iar sistemul crează automat săptămâna, luna, trimestrul sau anul. La fel se întâmplă și în cazul locației, MicroStrategy preia informația legată de localitate și determină automat județul, regiunea și țara, reducând în acest fel timpul necesar creării tablourilor de bord. MicroStrategy Visual Insight permite acum utilizatorilor să adauge mai multe vizualizări de date pe o singură pagină sau filă. Astfel, folosind funcționalitatea de „drag-and-drop”, aceștia poate redimensiona şi plasa informația pe tabloul de bord acolo unde doresc.

Noua versiune 9.3 introduce MicroStrategy System Manager, care permite companiilor să livreze mai multe informații de business intelligence la un cost mai mic şi cu o mai bună disponibilitate a sistemului. Acest produs nou de administrare automatizează cele mai multe dintre procesele manuale, multi-pas, necesare pentru gestionarea unui ecosistem BI.

În România, MicroStrategy 9.3 este disponibil prin intermediul BITSoftware, reseller oficial pentru România al furnizorului american de soluţii de Business Intelligence. Prin parteneriatul încheiat în 2011, BITSoftware şi MicroStrategy urmăresc dezvoltarea şi distribuirea pe piaţa din România a celei mai complexe şi complete soluţii de Enterprise Business Intelligence.

Bucuresti, 24.07.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.