Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De Ziua Internațională a Cafelei, foodpanda îți recomandă cele mai populare 6 băuturi pe bază de cafea

foodpanda feluri de cafea

Motiv de socializare, de pauză sau de răsfăț, cafeaua se află în topul celor mai populare băuturi consumate în întreaga lume, fapt pentru care nu putea să nu aibă o zi dedicată. Astfel, începând cu anul 2015, pe data de 1 octombrie sărbătorim anual Ziua Internațională a Cafelei.

Cu ocazia aceasta, foodpanda, cea mai mare platformă de food ordering din România, îți recomandă top șase băuturi pe bază de cafea, celebre în toată lumea, pe care le poți încerca și comanda direct prin serviciul de coffee delivery al platformei.

foodpanda feluri de cafea

Espresso reprezintă cafeaua în forma ei cea mai simplă, dar pe atât de intensă, ceea ce o face perfectă ca bază pentru prepararea altor tipuri de băuturi, precum caffe latte, cappuccino, americano sau macchiato.

Numele provine chiar de la perioada scurtă necesară preparării lui, fiind inventat în Italia de către un angajator căruia i se păreau prea lungi pauzele de cafea ale angajaților lui și a căutat o metodă de a scurta timpul pregătirii acesteia.

Astfel, a luat naștere espresso a cărui popularitate va crește semnificativ la începutul secolului XX, devenind astăzi una dintre cele mai apreciate băuturi din lume. Poți savura un espresso din cafea proaspăt prăjită de la Fabrica de cafea din București.

Pregătită din espresso și cremă de lapte, caffe latte și-a câștigat locul în topul celor mai apreciate băuturi pe bază de cafea, mai ales în ultimele decenii ale secolului trecut.

Deși originile sale se regăsesc tot în Italia, se pare că versiunea apropiată celei pe care o cunoaștem astăzi a luat naștere în Statele Unite ale Americii, datorită americanilor care considerau cappuccino-ul prea tare, adăugând un surplus de lapte. Dacă ești din Cluj-Napoca, poți încerca latte-ul pregătit de Meron.

Băutură tradițională italienească, cappuccino are o istorie pe măsura celebrității sale. Se spune că denumirea acestuia face referire la culoarea veșmintelor cu glugă purtate de călugării din Ordinul Capucini, maro-deschis asemănătoare amestecului de cafea și lapte. Totodată, cappuccio înseamnă glugă în limba italiană.

Varianta pe care o cunoaștem astăzi a fost inventată în Italia, la începutul secolului XX, facilitată de apariția espressoarelor de cafea. Te poți bucura de un cappuccino savuros de la cafeneaua Orygyns Speciality Coffee.

Preparată dintr-un espresso și o cantitate foarte mică de spumă de lapte, macchiato este tot o băutură specifică Italiei. De altfel și numele său indică acest lucru, în traducere din italiană, macchiato însemnând pătat.

Se pare că cei care preparau cafeaua la începutul secolului trecut, l-au denumit așa în încercarea de a-l diferenția de espresso-ul servit simplu, acesta având în componența sa și o „pată” de lapte. Dacă ești din Cluj-Napoca îl poți încerca de la Coffee Cup.

Caffe Americano a fost denumită așa tot de către italieni după modul în care soldații americani obișnuiau să-și bea cafeaua în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, diluând espresso-ul cu o cantitate de apă fierbinte fie pentru a o duce mai aproape de gustul cu care erau familiarizați, fie pentru a mări cantitatea ei într-o vreme în care multe dintre alimente erau raționalizate.

Rețeta s-a răspândit rapid în cafenelele italienești care îi serveau pe aceștia, fiind denumită Americano. Astăzi, poți comanda o caffe americano, perfectă pentru orice moment al zilei, de la Manufaktura din București.

Chiar dacă a trecut vara și vremea călduroasă, încă te poți bucura de un frappe. Se spune că acesta a fost inventat accidental în Grecia, mai exact în Salonic, la mijlocul secolului trecut, de un angajat care nu a găsit apă fierbinte pentru a-și prepara cafeaua instant, folosind apă rece și gheață.

Rezultatul, unul mai mult decât îmbucurător, și-a câștigat rapid popularitatea în Grecia și ulterior în toată lumea. În prezent, există nenumărate versiuni ale acestei băuturi, însă poți comanda un frappe cu aroma preferată de la una dintre locațiile Ted’s Coffee din București.

Dacă nu ești tocmai un iubitor de cafea în forma sa lichidă, atunci poți încerca un desert delicios cum este tiramisu. Cu o rețetă tradițională italiană, acesta îmbină aroma cafelei cu o cremă delicată, ceea ce îi oferă o consistență unică. Îl poți comanda cu încredere de la restaurantul Pizza Land din Timișoara.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.