Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De sarbatori, 5 milioane de barbati din Europa Centrala si de Est cumpara cadourile in ultima zi

5 milioane de bărbaţi din Europa Centrală şi de Est încep „vânătoarea de cadouri“ chiar în ziua de Crăciun. 53% dintre ei petrec mai puţin de 4 ore la cumpărături, incluzând aici şi drumul până la magazin şi înapoi. Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de GE Money în şase ţări europene – Cehia, Ungaria, Polonia, România, Rusia şi Letonia în perioada septembrie-octombrie 2008.  Maghiarii şi cehii par a fi cei mai chibzuiţi, 75% şi respectiv 67% dintre ei cumpărând cadourile de Crăciun cu cel puţin o lună înainte.

Bugetul de cadouri la români

Potrivit studiului GE Money, anul acesta românii şi-au propus să cheltuiască în medie 119  Euro de persoană pentru cadouri, o sumă comparabilă cu cea pe care îşi amintesc că au cheltuit-o în acelaşi scop anul trecut. În România, bărbaţii estimează că vor cheltui în medie 136 de Euro, cu circa 25% mai mult decât femeile.  Românii cu vârsta cuprinsă între 30 şi 39 de ani şi-au planificat anul acesta cel mai mare buget de cadouri (172 Euro), mai mult decât dublu faţă de conaţionalii lor cu vârsta peste 50 de ani (80 Euro).

Cehii sunt printre cei mai darnici şi petrec cel mult timp la cumpărături

Potrivit aceleiaşi cercetări, românii vor cumpăra – în medie – cadouri de Crăciun pentru patru persoane, spre deosebire de maghiari şi cehi, pentru care lista este mult mai lungă, de 8 şi respectiv 7 persoane.

În consecinţă, şi timpul  petrecut la cumpărături diferă de la o ţară la alta: dacă românii au nevoie de aproximativ 5 ore pentru a alege cadourile pentru cei  dragi, ruşii şi maghiarii petrec în jur de 11 ore la cumpărături, iar cehii conduc detaşat, cu o medie de 14 ore, dar şi un buget de cadouri pe măsură ( 327 Euro).

În România, cei mai decişi cumpărători sunt vârstnicii: 27% dintre respondenţii cu vârsta peste 50 de ani declarând că au nevoie de mai puţin de o oră pentru a cumpăra cadourile. În acelaşi timp, bărbaţii sunt mai rapizi decât femeile când e vorba de cumpărăturile de sărbători.

Românii cumpără cadourile de sărbători pe ultima sută de metri

Aparent organizaţi, românii întocmesc liste de cumpărături şi se bazează pe cunoştinţele pe care le au despre cei cărora vor să le cumpere cadouri, dar urmăresc să se încadreze şi în buget. Totuşi, ei lasă cumpărăturile pe ultima sută de metri, 58% dintre respondenţi afirmând că încep să caute cadouri  în ultima săptămână de dinainte de Crăciun.

În privinţa ideilor de cadouri, românii par a fi mai puţin inventivi – asemenea polonezilor – cumparând de obicei haine şi cosmetice, sau, în cazul copiilor jucării. Doar 10% dintre conaţionalii noştri le dăruiesc soţiilor/partenerelor bijuterii, acestea reprezentând cadoul preferat de letoni (28%).

Unde mergem la cumpărături de Crăciun?

În proporţie de 65%, românii participanţi la sondaj au declarat că aleg magazinul de unde cumpără cadourile în funcţie de preţurile practicate, dar şi de orarul de lucru, tinerii în mod special preferându-le pe cele deschise până târziu.

Procentul celor care aleg să meargă la cumpărături de Crăciun în străinătate este încă foarte mic: 83% dintre români nu au facut încă niciodată acest lucru, şi doar 7% iau în calcul alternativa cumpărăturilor în altă ţară.

Cât de  importantă este ambalarea cadourilor?

Felul în care este ambalat cadoul pare a fi important pentru ruşi; peste jumătate dintre aceştia au declarat că apelează la serviciile specializate din magazine, în timp ce maghiarii şi cehii preferă în proporţie de peste 70% să ambaleze ei înşişi, în hârtie, cadourile pentru cei dragi.

47% dintre români şi 51% dintre polonezi oferă cadourile în pungi speciale,  gata făcute. 10% dintre românii care au participat la acest sondaj au declarat că nu ambalează darurile, iar încă 10% au recunoscut că altcineva din familie se ocupă de acest lucru pentru ei.

Bucuresti, 17.12.2008

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.