free download 78 travel guides written by experts

De Martisor se lanseaza “De ce uram femeile?”

*Miron Manega contraatacă, provocând la confruntare cartea “virginală” a lui Mircea Cărtărescu

Scriitorul, jurnalistul, cronicarul, publicistul şi semnatarul volumului de poezii “Salonul Refuzaţilor” (publicat în 2008) – Miron Manega – se lansează de 1 Martie cu "DE CE URÂM FEMEILE?".
        
Prefaţată de Pavel Şuşară şi tipărita la Editura Ştefan, cartea va fi lansată oficial chiar de Mărţişor, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, începând cu ora 14:30. După modelul nunţii la români, lansarea va avea şi un vornic, care nu e altul decât cobzarul Ion Creţeanu (recent “botezat” de Felicia Filip şi Cristian Mihăilescu – “Ion al Cobzei”). Aşa că “Ion al Cobzei” va face strigările de lansare, printr-un miniconcert (care poate să fie şi “macro”) dedicat mamelor, nevestelor şi fetelor. Ca să mai îmblânzească puţin brutalitatea din titlul cărţii…
        
Urmează o a doua lansare, la Cinema Patria, pe 2 martie, după care volumul pleacă în turneu. Prima escală va fi la Timişoara, pe 4 martie, unde se va lansa simultan cu cartea-poem a lui Pavel Şuşară, “Universul din cuşcă”. Lansarea va avea loc la Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timişoara. Revenită în Bucureşti, "DE CE URÂM FEMEILE?" va fi prezentă, cu tot cu autor, bineînţeles, pe 8 Martie la Clubul “E… varză”, în cadrul unui spectacol cu trupa Ţapinarii. Miron Manega va face parte efectiv din show, încercând să creeze un contrapunct în versuri la mesajul coroziv al Ţapinarilor. De fapt, autorul a mai “jucat” în spectacolele lui Covei şi Tănase, lansarea cărţii fiind doar o reeditare a acelor “colaje”.
        
Volumul cuprinde şi o secţiune de desene făcute de pictoriţa Adina Romanescu, pe post de „păreri desenate despre vorbe scrise”. Autorul s-a gândit că, dacă el tot scrie despre nişte lucrări plastice (fiind angajat pentru aşa ceva la “Săptămâna Financiară”), de ce nu s-ar putea şi invers – un artist plastic să deseneze comentarii despre textele sale…

Pavel Şuşară despre Miron Manega şi Mircea Cărtărescu

“Oricum ne-am intitula reveriile noastre cu (şi despre) femei, la sfârşitul lecturii se va vedea clar cât suntem de ipocriţi. Adică, de ce s-o mai scăldăm, de mincinoşi. Atunci când Mircea Cărtărescu îşi intitulează <<De ce iubim femeile>> fermecătoarea şi, hai să-i zicem pe nume, virginala sa carte, el comite un act voit de manipulare. Deşi găsim acolo deopotrivă iubire şi femei, nu găsim nici în ruptul capului iubirea femeii, adică femeia ca beneficiar al iubirii, ci doar o prelungă, fantastă, mirobolantă şi obsesivă iubire de sine… Nemulţumit, evident, de o asemenea pervertire egoistă a iubirii şi, poate, chiar de amatorismul unor argumente fantasmagorice, cum ar fi, de pildă, acela că ,,femeile nu se masturbează” (Mircea, revino-ţi!), Miron Manega contraatacă. Nu explicit, adică nu scrie o carte împotriva lui Cărtărescu, dar, fără îndoială, animat subteran de un demon polemic îndărătnic şi nesăţios, el scrie o carte din care nu poate fi exclus cu totul dialogul încruntat şi chiorâş cu Cărtărescu”.

Ce spune autorul Miron Manega:
        
“Titlul DE CE URÂM FEMEILE? nu este străin, evident, de titlul cărţii lui Cărtărescu, “De ce iubim femeile”, care pur şi simplu m-a enervat. Atât prin abordare şi scriitură, cât mai ales prin promisiunea neonorată din titlu. De aceea m-am gândit să-i dau o replică prin antiteză, propunând o altă abordare, de “vivisecţie” publică pe corp moral. Operaţiile, ca să păstrez limbajul de laborator medical, sunt făcute cu instrumentar clasic, folosit la vedere, explicit, fără aluzii şi trimiteri culturale ambigue. Tehnica de lucru este jurnalistică, fără anestezie sau pregătire psihologică a “pacientului” (cititorul). Intervenţiile nu au caracter curativ sau profilactic, ci pur şi simplu didactic, de expunere”.
            
“Există însă un risc major în ceea ce mă priveşte, care vine din subconştientul colectiv al cititorilor, şi pe care mi-l asum: dacă această carte nu e cel puţin la fel bună ca “De ce iubim femeile”, am într-adevăr o problemă – aceea de a mă face de râs. Ceea ce nu este imposibil. Dar nu e imposibilă nici viceversa. Aşa că, vorba lui G. B. Shaw, pe care îl citez şi în carte, <vom muri şi vom vedea>”.

Bucuresti, 24.02.2011

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *