Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De la Auschwitz la Londra si inapoi, cu Iuliana Marciuc, la TVR 2

TVR2

Marţi, 21 ianuarie, de la ora 20.45, ea aduce la "Destine ca-n filme" povestea a două supravieţuitoare: una a lagărului de la Auschwitz, alta a terorii tatălui

Într-o perioadă când presa mondenă se concentrează pe divorţurile, cuceririle şi scandalurile unor pseudo-vedete, Iuliana Marciuc se situează la polul opus şi aduce publicului poveşti de viaţă din care noi toţi avem ce învăţa.

Astfel, ea vă invită marţi, 21 ianuarie, de la ora 20.45 să o cunoaşteţi la "Destine ca-n filme" pe doamna Eva Tinter care, la cei 88 de ani ai săi, dovedeşte ce înseamnă să ai spirit de învingător. Destinul şi voinţa sa au făcut să se numere printre puţinii supravieţuitori ai lagărului de exterminare de la Auschwitz. Statisticile arată că în jur de 1,6 milioane de oameni şi-au găsit sfârşitul în lagărele de concentrate şi exterminare de la Auschwitz, ororile săvârşite de nazişti aici depăşind orice închipuire. Teroarea foamei, a bolilor, a condiţiilor inumane de detenţie, a camerelor de gazare şi a gloanţelor ofiţerilor SS era completată de experimentele halucinante la care erau supuşi deţinuţii. Printre foarte puţinii oameni care au reuşit imposibilul, ieşind în viaţă de acolo, a fost şi Eva Tinter. Acum, supravieţuitoarea îşi spune povestea telespectatorilor TVR 2, la „Destine ca-n filme”.

Cea de-a doua eroină a ediţiei din această săptămână la „Destine ca-n filme” este Delia Antal, cunoscută publicului pentru apariţiile sale în producţii cinematografice internaţionale alături de mari nume de staruri. Delia Antal se poate considera o femeie împlinită, care şi-a făcut prin forţe proprii un drum în actorie şi care acum este des admirată păşind pe covorul roşu al festivalurilor internaţionale, Însă viaţa Deliei Antal nu a fost întotdeauna aşa. Ea a trecut prin clipe de groază din cauza bătăilor repetate aplicate de tatăl său, ajungând, la un moment dat, să se gândească la sinucidere ca fiind singura variantă de a scăpa de acest calvar.

Bucuresti, 20.01.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.