Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De la artizanal la digital

Muzeul Naţional al Ţăranului Român sărbătoreşte 23 de ani de la refondare prin lansarea unei aplicaţii de mobil

În colaborare cu agenţia de publicitate Draftfcb, Muzeul Naţional al Ţăranului Român îşi invită fanii să afle în timp real noutăţile şi calendarul de evenimente MNŢR, folosind noua aplicaţie pentru telefonul mobil.

Aplicaţia Muzeul Naţional al Ţăranului Român a fost lansată marţi, 5 februarie, cu ocazia celebrării a 23 de ani de la reînfiinţarea muzeului. Aceasta este disponibilă iniţial doar pentru terminale mobile care folosesc sistemul de operare iOS şi poate fi descărcată gratuit din AppStore.

„Ideea pentru aplicaţia MNŢR a venit în mod natural – aveam deja o simpatie pentru Muzeul Ţăranului Român, pentru că MNŢR a devenit şi un hub cultural, ba chiar un loc de hangout. Este un muzeu care ţine pasul cu mediile noi. Pe lângă turul virtual al muzeului, aplicaţia MNŢR vine ca o completare a prezenţei Muzeului Naţional al Ţăranului Român în mediul digital”, declară Andrei Mihăilescu, Copywriter Draftfcb.

Din interfaţa aplicaţiei, personalizată cu motive tradiţionale româneşti, utilizatorii pot accesa două secţiuni principale: Muzeu şi Evenimente. Prima secţiune conţine informaţii istorice, dar şi date utile precum adresa, programul sau preţul biletelor, iar secţiunea Evenimente conţine un calendar mereu actualizat al proiecţiilor de filme, concertelor, lansărilor de carte şi altor evenimente găzduite de Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

„Având în vedere că Muzeul Ţăranului Român are o efervescenţă aparte, aplicaţia a fost gândită pentru a permite utilizatorilor de iPhone să fie la curent cu toate evenimentele care se organizează la Muzeul Ţăranului Român, dar serveşte şi ca o sursă de informaţii pentru cei care n-au trecut încă pragul muzeului”, adaugă Sorin Tofan, Art Director Draftfcb.

Aplicaţia va fi promovată printr-o campanie media OOH şi indoor neconvenţională, care se va desfăşura în perioada februarie-aprilie 2013. Pe panouri vor fi montate covoare lucrate manual al căror model formeaza un QR Code. Acesta trimite către link-ul din Appstore de unde se poate lua aplicaţia.

„«Lucrate manual, explorate digital» este ideea care surprinde esenţa campaniei dezvoltate pentru Muzeul Naţional al Ţăranului Român – un amestec între vechi şi nou care s-a materializat prin covoare tradiţionale cu modele care formează un QR Code cu link-ul către aplicaţie”, explică Claudiu Dobriţă, Creative Director Draftfcb.

Scanarea codului QR poate returna două variante de răspuns: pentru utilizatorii de iPhone, aceasta va deschide pagina noii aplicaţii MNŢR din AppStore, care poate fi descărcată şi instalată, în timp ce posesorii altor tipuri de smartphone vor putea accesa o pagină pentru mobil dedicată Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Echipa Draftfcb care a lucrat la proiect a fost formată din: Claudiu Dobriţă (Creative Director), Cătălin Rulea (Head of Art), Andrei Mihăilescu (Copywriter), Adrian Roşu (Art Director), Sorin Tofan (Art Director), Valentin Milcoveanu (Prepress Layoutist), Cristian Erbaşu (Graphic Designer), Marian Csosz (Senior Production Executive), Cristina Badea (Account Director), Flavia Marin (Account Manager), Laura Blebea (Account Executive), Liliana Tiu (Media Manager).

Despre Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român se înscrie în familia europeană a Muzeelor de Arte și Tradiții Populare. Este un muzeu național, patronat de Ministerul Culturii. Posesorul unor colecții de obiecte deosebit de bogate, adăpostit într-o clădire-monument istoric, în stil neo-romanesc, practică o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit în anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA – European Museum of the Year Award. Stilul original de expunere se prelungește și în publicațiile muzeului, în acțiunile de tip Muzeul Misionar, Școala Satului sau în evenimente precum vernisaje, concerte, conferințe, lecturi.

Bucuresti, 06.02.2013

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.