Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De International Chefs Day, Nestlé promovează gătitul împreună cu copiii

International Chefs Day, Nestlé promoveaza gatitul impreuna cu copiii

Nestlé alături de World Chefs Association sărbătorește International Chefs Day. Cu această ocazie, Nestlé își reconfirmă angajamentul de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor din întreaga lume și de a contribui la un viitor mai sănătos.

În ultimii ani, compania și-a intensificat eforturilor de inovare și reformulare a produselor cu scopul de a reduce cantitățile de zaharuri adăugate, sare și grăsimi saturate și de creștere a conținutului de legume, fructe și cereale integrale.

International Chefs Day, Nestlé promoveaza gatitul impreuna cu copiii

Îmbunătățirile la nivel de rețetă sunt însoțite la nivel local de campanii și inițiative de educare și conștientizare a importanței unei alimentații echilibrate și a unui stil de viață sănătos. Un astfel de exemplu este Master Class-ul susținut de Chef Ștefan Popescu, prin care se arată importanța implicării copiilor în pregătirea mesei încă de la vârste mici.

Un studiu realizat de Nestlé Research arată că acei copii implicați în pregătirea mesei au avut un aport mai mare de salată (+ 76%) decât copiii care nu au fost implicați. În medie, copiii care au contribuit la gătit au consumat 200 grame de legume în concordanță cu cantitățile zilnice recomandate. Pe de altă parte, copiii care nu au fost implicați în procesul de preparare au consumat doar 145 de grame de legume1 .

În România, 1 din 4 copii este suprapoderal sau obez și doar 40% dintre români consumă zilnic legume și fructe2, obicei care trebuie cultivat în familie de la vârste fragede, mesele în familie fiind foarte importante pentru a încuraja obiceiuri sănătoase.

În cadrul Master Class-ului susținut de Nestlé, Chef Ștefan Popescu pregătește o rețetă sănătoasă, delicioasă, ușor de gătit împreună cu cei mici. Pentru a urmări toate indicațiile chef-ului și pentru a vedea sfaturile unui nutriționist și ale unui psiholog, se poate intra pe site-ul https://www.nestle.ro/international-chefs-day sau pe canalul de Youtube Nestlé România.

„Nestlé își dorește să inspire zi de zi părinții și copiii să facă alegeri sănătoase și să adopte un stil de viață activ și echilibrat, în special din punct de vedere nutrițional. Prin intermediul programului nostru global, Nestlé for Healthier Kids, ne dorim să ajutăm peste 50 de milioane de copii să ducă vieți mai sănătoase, până în 2030. Programele educaționale la care suntem inițiatori și parteneri vin în completarea unui proces continuu de cercetare și dezvoltare, prin care ne dorim să oferim oamenilor din întreaga lume alternative sănătoase pentru produsele lor favorite, pentru toate etapele vieții lor”, a declarat Nicoleta Tupiță, Nutrition Health and Wellness Manager, în cadrul Nestlé România.

Studiile arată faptul că implicarea copiilor în pregătirea mesei este benefică din toate punctele de vedere: copiii nu doar că ajung să guste ceea ce au gătit, dar și mănâncă de cele mai multe ori preparate care conțin legume și fructe pe care în mod obișnuit nu vor să le mănânce. Totodată, se obișnuiesc să vorbească despre sănătate, despre mâncare și despre ingrediente sănătoase3.

Specialiștii recomandă să aducem copiii în bucătărie și să-i implicăm în pregatirea mesei, pentru că acest lucru are un număr mare de beneficii, de la deprinderea unor abilități de bază, înțelegerea unor concepte de matematică și până la întărirea stimei de sine și construirea unor obiceiuri sănătoase.

Diana Lupu, psiholog, povestește care sunt aceste beneficiile pentru copii: “Implicarea copiilor în pregătirea mesei este o adevărată aventură pentru cei mici, dar și pentru părinți. De cele mai multe ori adulții devin reticenți atunci când vine vorba de această activitate extrem de benefică în dezvoltarea abilităților copiilor, deoarece se gândesc în primul rând la dezordinea cu care se poate încheia această activitate. Lăsând la o parte acest aspect, implicarea copiilor într-o astfel de activitatate vine cu o mulțime de beneficii: întărește relația și comunicarea dintre părinte și copil, flexibilizează reticențele părinților, contribuie la dezvoltarea abilităților motorii de coordonare între ochi și mâini, abilități cognitive (rezolvarea unor probleme, găsirea de soluții, așteptare, urmărirea unor indicații) și dezvoltarea limbajului“.

Gătitul îi ajută pe cei mici să învețe să numere, să măsoare cantități, să își folosească mâinile, să folosească instrumente, îi învață să-și cultive simțurile și papilele gustative, este un lucru știut faptul că cei mici sunt foarte reticienți și pretențioși când vine vorba să guste ceva nou. În bucătărie, sub atenta supraveghere a unui adult, ei pot să exploreze și să încerce lucruri, cum ar fi să folosească un mixer, cuptorul și cuțitele.

“Rețetele pe care le realizăm împreună cu cei mici trebuie să fie potrivite pentru categoria lor de vârstă, trebuie să le oferim copiilor o alternativă sănătoasă, este indicat să gătim rețete de sezon, în care să folosim ingrediente locale, accesibile. Ideal este să avem o carte de bucate sau o rețetă care descrie fiecare pas și să le dăm posibilitatea copiilor să miroasă și să guste ingredientele pentru a se împrieteni cu ele. Nu în ultimul rând, implicați-vă copiii în procesul de curățare după ce ați pregătit masa!”, spune Chef Ștefan Popescu, membru al Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism.

S-a demonstrat4 că simpla vizionare a unei emisiuni de gătit îi determină pe copii să facă alegeri mai sănătoase. Vă invităm să urmăriți împreună cu cei mici Master Class-ul nostru cu Chef Ștefan Popescu pe site-ul oficial.

1. der Horst, K., Ferrage, A. and Rytz, A. (2914) ‘Involving children in meal preparation. Effects on food intake’, Appetite, 79(August), pp. 18-24 [Online]. Available at: https://doi.org/10.1016/j.appet.2014.03.030
2. Eurostat, 2014
3. Quelly Susan B. (2018) ‘Helping With Meal Preparation and Children’s Dietary Intake: A Literature Review’, Journal of School Nursing, 35(1), pp. 51-60 [Online]. Available at: https://doi.org/10.1177/1059840518781235
4. Frans Folkvord, Doeschka Anschütz, Marieke Geurts. Watching TV Cooking Programs: Effects on Actual Food Intake Among Children. Journal of Nutrition Education and Behavior, 2019; DOI: 10.1016/j.jneb.2019.09.016

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.