Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De doua ori mai putine conexiuni afectate de incidente in 2014

Ancom

Conform raportului publicat astăzi de ANCOM, 359 de incidente cu impact semnificativ au afectat în anul 2014 securitatea și integritatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, numărul total de conexiuni afectate (8.836.821) fiind cu peste 50% mai mic față de cel raportat în anul 2013 (19.897.831 conexiuni). Cele mai multe conexiuni afectate de incidente în 2014 au fost cele de telefonie mobilă (aproape 4,4 milioane de conexiuni afectate), urmate de serviciile de internet mobil (aproape 3 milioane de conexiuni afectate), retransmisia programelor audiovizuale (aproximativ 840 de mii de conexiuni afectate), și serviciile de telefonie fixă (aproximativ 440 de mii de conexiuni afectate) și internet fix (aproximativ 340 de mii de conexiuni afectate per serviciu).

Potrivit datelor raportate de furnizori către ANCOM, anul trecut un incident de securitate a afectat în medie 24.615 conexiuni, de trei ori mai puține decât în anul 2013. Durata medie a unui incident a fost de 4 ore, în timp ce durata totală a incidentelor raportate pe anul 2014 este de 1.420 de ore. Cele mai multe incidente de securitate au avut loc în București, urmat de județele Constanța, Dolj și Teleorman.

Aproape 23% dintre incidente au avut cauze interne furnizorilor de comunicaþii (ex. erori de sistem software sau hardware, erori umane generate de configurarea și operarea greșită a echipamentelor), majoritatea de peste 77% fiind însă determinate de factori externi (ex. întreruperea alimentării cu energie electrică sau secționarea accidentală a fibrei optice, fenomene naturale, furturi de cabluri etc.). În total, aproximativ 45% dintre incidente au fost cauzate de probleme de alimentare cu energie electrică. În luna iunie s-au raportat cele mai multe dintre incidente (55 din totalul de 359), majoritatea fiind generate de întreruperi în alimentarea cu energie electrică.

96% dintre incidentele raportate ar fi putut împiedica sau perturba apelurile de urgenþă la numărul 112, dat fiind că cele mai multe dintre incidentele din 2014 au vizat serviciile de telefonie mobilă. Totuși, utilizatorii au putut apela numărul de urgență dacă zona din care s-a inițiat apelul era acoperită de alt furnizor de telefonie mobilă sau de alte stații de bază din rețea, neafectate de incident.

Raportul ANCOM privind incidentele care au afectat securitatea și integritatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice în anul 2014 a fost realizat pe baza informațiilor raportate de furnizori pentru anul 2014, acesta fiind al doilea an în care Autoritatea colectează datele respective, în urma intrării în vigoare a Deciziei nr. 512/2013, prin care furnizorii au obligația de a notifica ANCOM cu privire la incidentele cu impact semnificativ asupra securităţii şi integrităţii reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, adică a acelor incidente care au afectat un număr mai mare de 5.000 de conexiuni timp de cel puţin o oră.

„Raportarea incidentelor permite ANCOM monitorizarea nivelului de securitate a rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, iar analiza statistică a incidentelor permite evaluarea gradului de securitate, identificarea acțiunilor furnizorilor în vederea remedierii și prevenirii incidentelor, precum și extragerea de bune practici bazate pe lecțiile învățate în procesul de management al incidentelor” a declarat Eduard Lovin, Director Executiv ANCOM.

Pentru asigurarea calității procesului de raportare și clarificarea unor detalii tehnice privind procedura de identificare și raportare a incidentelor de securitate, ANCOM a elaborat și publicat un Ghid de raportare a incidentelor de securitate ce afectează securitatea și integritatea rețelelor publice de comunicații electronice și serviciilor de comunicații electronice destinate publicului.

Bucuresti, 21.05.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.