Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De ce avem nevoie de topuri?

Adina Vlad

Adina VladAdina Vlad
Managing Partner al Unlock Market Research

Multa lume ne intreaba pe noi, cei de la Unlock, de ce facem topuri. Cum de avem asa un curaj nebun. De fiecare data le raspundem acelasi lucru. Nu e vorba de curaj, e vorba despre normalitate. Atunci cand esti stapan pe meseria ta, poti sa treci “operatia pe cord deschis” la capitolul normalitate. Stim sa o facem, deci ne si iese.

Putini cunosc insa cat de multa munca se afla in spatele unui astfel de top. Si cata responsabilitate atarna pe umerii nostri. Vorbim de niste business-uri, de bani, de valoarea profesionala a unor oameni, de vietile lor, pana la urma. Si cand lucrezi curat si meticulos, topurile acestea aduc valoare. Altfel, nu. N-au niciun sens.

Cateva invataminte despre topuri, din ce am experimentat pana acum:

  1. E normal ca valoarea sa fie recunoscuta. Topurile sunt act de normalitate si de aceea e important sa fie facute temeinic si cu participarea industriilor respective
  2. E normal ca in business sa existe competitie pe fata, sa stii cum stai. Camuflarea nu face bine nimanui. Un top poate scoate la iveala si neregulile din industrie, lucrurile care ni se pare nedrepte. Dar tine de noi sa schimbam o realitate defecta
  3. Cifra de afaceri, profitul si alte cifre sunt masuri relative, mai ales in industriile inchise. E paradoxal cum topurile financiare nu corespund niciodata cu cele de satisfactie si performanta venite de la clienti. Firesc este ca cei mai multi bani din piata sa-I faca cei mai valorosi. Nu e intotdeauna asa. La noi exista si dimensiunea “descurcareti” si asta e foarte greu de masurat, indraznesc sa spun imposibil
  4. Intr-un top bine facut, cei valorosi ies la iveala. Pentru ca valoarea reala este data de cat de bine raspunzi nevoilor clientului tau, nu de cat de multi bani reusesti sa colectezi de la ei. E adevarat ca pot exista si companii valoroase defavorizate, dar topurile ar trebui sa-I stimuleze pe acestia sa iasa din zona de confort si sa se reinventeze
  5. Documentarea e super importanta. Partenerii de comunicare la fel. Jumatate din documentarea pentru un astfel de top este facuta de partenerii tai din presa. Ei discuta cu industria, ei verifica cifrele, ei inteleg specificul business-ului fiecaruia. Iar noi integram datele
  6. Dintr-un top poti invata multe: spre ce se indreapta piata, ce anume conteaza pentru clienti, ce ai facut bine, ce ai facut mai putin bine. Un top este un examen de maturitate in business si un instrument de stimulare a valorii.
  7. Oricat de mult ai munci la un top, se vor gasi voci care sa critice metodologia. Daca intrebi ce anume e in neregula, nu stiu sa-ti spuna. Pur si simplu aleg sa nu creada in ea. E in regula. E dreptul lor. Daca vordori totusi sa isi construiasca o argumentatie, sunt oricand bine veniti la noi in birou pentru discutii. Noi suntem Unlock, cu cartile pe masa. Si avem o cafea foarte buna, in trei culori!

Despre autor: Adina Vlad este din 2008 Managing Partner al Unlock Market Research, companie pe a infiintat-o dupa experienta de management avuta anterior intr-o companie multinationala. Adina are 18 ani de experienta in cercetarea de piata, fiind implicata de-a lungul anilor in numeroase proiecte strategice, atat in Romania, cat si international. Ea a fost cea care a deschis drumul cercetarii motivationale in Romania si a format o scoala recunoscuta de cercetare de piata axata pe descoperirea de insight-uri de business strategice.
Echipa Unlock este formata in prezent din 15 oameni, in mare majoritate sociologi, avand competente atat de research calitativ si cantitativ, completate cu abilitatea de a extrage insight-uri de business.

La inceputul acestui an, Unlock Market Research a fost repozitionata din agentie de cercetare in companie de consumer knowledge si, odata cu rebrandingul, echipa Unlock a lansat Unlockers.ro, un blog despre tendinte si cunoasterea consumatorilor, cu scopul de a deveni platforma de comunicare a transformarilor prin care trec romanii, atat la nivel local, cat si in raport cu tendintele globale.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.