Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De-a Arhitectura – educatie pentru arhitectura si mediul construit

Formarea îndrumătorilor – 2014

Activitatea este derulată în cadrul proiectului cultural “De-a arhitectura – formarea îndrumătorilor 2014” beneficiar al unei finanţări din partea Uniunii Arhitecţilor din România din Fondul „Timbrul Arhitecturii” în anul 2014”.

Proiectul „De-a arhitectura în oraşul meu” al Asociaţiei De-a arhitectura continuă şi în anul şcolar 2014-2015, cu 100 de clase in 13 orase, 2500 de copii şi aproximativ 160 de arhitecţi înscrişi. Bazat pe tehnici de educaţie non-formală, cu o structură de tipul „observ, analizez, construiesc şi prezint”, cursul opţional „De-a arhitectura în oraşul meu” familiarizează copiii din clasele a III-a şi a IV-a cu noţiuni de arhitectură şi mediu construit, oferindu-le de la o vârstă fragedă instrumentele şi experienţa necesare unei priviri mai atente asupra propriului oraş.

La Braşov în acest weekend a debutat o etapă esenţială în acest proces: proiectul cultural “De-a arhitectura – formarea îndrumătorilor”, care este beneficiar al unei finanţări din partea Uniunii Arhitecţilor din România din Fondul „Timbrul Arhitecturii” în anul 2014. Condus de arh. Claudia Pamfil şi arh. Dr. Vera Marin, ambele membri fondatori ai asociaţiei De-a arhitectura, proiectul îşi propune dezvoltarea capacităţii de predare-învăţare în aria curriculară integrativă şi transdisciplinară De-a Arhitectura – educaţie pentru arhitectură şi mediul construit, abilitarea în proiectarea şi coordonarea optimă a activităţilor educative de tip nonformal pentru:
a) arhitecţi și învăţători, formatori care vor fi pregătiţi ca formatori regionali pentru îndrumătorii De-a Arhitectura
b) beneficiarii finali care vor fi pregătiţi de către formatorii de la pct a) pentru a deveni îndrumători De-a Arhitectura în 6 regiuni: arhitecţii, studenţii în ani terminali la arhitectură sau urbanism şi personalul didactic din învăţământul preuniversitar – perechile de îndrumători pentru clasele de elevi.

Pe 17, 18 şi 19 iulie 2014, în frumoasa sală pusă la dispoziţie cu generozitate de Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Braşov – Covasna – Harghita, s-a derulat un atelier de formare a formatorilor, cu scopul de a pregăti formatorii care să conducă atelierele regionale de pregătire a îndrumătorilor şi vizînd planificarea şi pregătirea atelierelor regionale. Participanţii au fost cadre didactice şi arhitecţi, toţi cu experienţă în predarea cursului “De-a arhitectura în oraşul meu”. Pe parcursul celor trei zile intense de lucru, cei 12 formatori s-au ocupat de structurarea pregătirii îndrumătorilor şi sunt capabili să pregătească şi susţine cele 8 ateliere regionale care se vor derula în luna septembrie 2014: în Bucureşti (două ateliere), în Timişoara (două ateliere), în Sibiu, Bacău, Cluj şi Constanţa.

In prima zi a atelierului, pe 17 iulie, a avut loc o dezbatere foarte importantă pentru procesul prin care cursul De-a arhitectura ajunge la copii. Împreună cu inspectori şcolari de la nivel naţional şi judeţean şi profesori metodişti din Bucureşti, Bacău, Cluj, Constanţa, Iaşi, Neamţ, Timiş, facilitatorii, cadrele didactice şi arhitecţii îndrumători de-a arhitectura au schimbat informaţii privind programul educaţional De-a arhitectura, au identificat căile şi parteneriatele instituţionale care vor putea asigura sustenabilitatea programului, inclusiv privind pregătirea îndrumătorilor.

Mulţumim pentru finanţarea acordată de Uniunea Arhitecţilor din România din Fondul „Timbrul Arhitecturii” în anul 2014, care face posibile aceste întâlniri foarte fructuoase, ale căror rezultate se vor vedea atât prin adăugarea unei noi valențe meseriei de arhitect, aceea de educator, cât și în bucuria din ochii copiilor de acum şi, nu mai puţin important, în oraşele de mâine.

Bucuresti, 22.07.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.