Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Dau totul si folosesc foarte putin: 10 ani de motoare MINI diesel

Combinaţia perfectă între putere şi eficienţă – tehnologia diesel este forţa din spatele MINIMALISM – actualul portofoliu de motoare include trei variante diesel cu o gamă a puterii cuprinsă între 66 kW/90 CP şi 105 kW/143 CP.

Un om, un motor şi o sărbătoare continuă: au trecut 120 de ani de când Rudolf Diesel a început dezvoltarea motoarelor cu aprindere prin compresie, care imediat urmau să fie botezate după numele său. Primul prototip din istorie a realizat primul test chiar în luna august a anului respectiv. În urmă cu 115 ani a fost înfiinţată prima fabrică de motoare diesel. Pentru prima dată, motorul inventat de Diesel a fost utilizat la vapoare acum 110 ani şi au trecut nouă decenii de când primul camion cu propulsie diesel a ajuns pe şosea. Iar acum 10 ani am avut primul MINI echipat cu un motor diesel. Fiecare dintre aceste aniversări este un motiv suficient de a sărbători calităţile motorului diesel – şi de a-l comemora pe inventator, care a decedat exact acum un secol.

În spatele apariției primului diesel din istoria MINI stă un român, Heinrich Petra, care la acea vreme era responsabil cu dezvoltarea tuturor modelelor mărcii: „Ideea unui diesel pentru MINI a apărut încă din 2001, însă noi nu aveam în portofoliu niciun astfel de motor pentru tracțiunea față. Am căutat mai mulți parteneri și în cele din urmă ne-am oprit asupra unei colaborări cu Toyota. Am lucrat împreună pentru îmbunătățirea performanțelor dinamice, pentru a obține acel «go-kart feeling» tipic MINI, am crescut puterea și cuplul. Am dezvoltat o cutie nouă de viteze special pentru acest propulsor. În final, pentru introducerea motorului și cutiei de viteze au fost necesare schimbări în mașină. Dezvoltarea a fost foarte rapidă, aproximativ un an de zile. În final, răspunsul pieței a fost foarte pozitiv, mai ales din partea celor care își doreau un MINI autentic cu un consum redus.“

MINI One D, primul model diesel al mărcii premium britanice, debuta astfel în 2003. Motorul turbodiesel de 1,4 litri, cu carter integral din aluminiu şi injecţie directă common-rail, avea o putere de 55 kW/75 CP. Propulsorul combina sportivitatea specială MINI cu un consum mediu de 4,8 l/100 km (în ciclul de testare EU).

Acesta a fost doar începutul aventurii motoarelor diesel la MINI. Doi ani mai târziu, MINI One D a evoluat la 65 kW/88 CP şi, în ciuda performanţelor îmbunătăţite, consumul de combustibil a rămas la același nivel. 2007 a marcat lansarea unei noi etape a dezvoltării: Salonul Auto de la Geneva a reprezentat premiera mondială MINI Cooper D. La acest model, noul motor turbodiesel de 1,6 litri furniza 80 kW/110 CP. Consumul de combustibil al automobilului a fost redus încă o dată, deşi puterea a crescut cu 25% – cei 4,4 litri necesari pentru a parcurge 100 kilometri poziţionau MINI înaintea concurenţei în ceea ce priveşte eficienţa.

Datorită strategiei MINIMALISM, tehnologia diesel nu-şi spusese ultimul cuvânt. Actualele modele MINI cu motoare diesel sunt echipate cu tehnologie de injecţie îmbunătăţită suplimentar, turbocompresoare cu turbină cu geometrie variabilă, funcţie auto start/stop, afişare a punctului de schimbare a vitezelor, recuperarea energiei la frânare, operare inteligentă a componentelor auxiliare, direcţie asistată electromecanic. Consecinţa: la 120 de ani de la invenţia de pionierat a lui Rudolf Diesel, motorul de la MINI Cooper D furnizează o putere maximă impresionantă de 82 kW/112 CP, un cuplu maxim de 270 Nm la 1.750 rpm, un consum mediu de 3,8 l/100 km şi emisii CO2 de 99 g/km (în ciclul de testare EU).

Cum tehnologia diesel MINI a fost îmbunătăţită continuu, a fost extinsă şi gama de motoare care funcţionează după acest principiu. În prezent, modelele MINI pot fi comandate cu una dintre cele trei versiuni de motoare diesel. Particularitatea comună reflectă experienţa remarcabilă de dezvoltare pe care BMW Group o are în domeniul tehnologiei motoarelor. Carterul din aluminiu, turbocompresorul cu geometrie variabilă a turbinei, injecţia directă common-rail cu injectoare supapă solenoid şi sistemul de gestiune a motorului adaptat fiecărui model garantează un nivel al eficienţei care confirmă viziunea lui Rudolf Diesel – "maşina termică ideală".

Cea mai nouă generaţie MINI One D este propulsată de un motor de 1,6 litri, care furnizează 66 kW/90 CP şi un cuplu maxim de 215 Nm disponibil la 1.750 rpm. Consumul de combustibil şi emisiile CO2 se află la acelaşi nivel cu cele ale modelului MINI Cooper D (82 kW/112 CP). Motorul diesel entry-level este disponibil şi la modelele MINI Clubman şi MINI Countryman, puterea fiind transferată în fiecare caz printr-o transmisie manuală cu şase trepte. Pentru MINI Cooper D, opţional este disponibilă şi o transmisie automată cu şase trepte, care este combinată, la fiecare versiune de model, cu un motor de 2,0 litri, cu patru cilindri. Alegerea uneia dintre cele două variante este disponibilă pentru MINI, MINI Clubman, MINI Cabriolet, MINI Countryman şi MINI Paceman.

Cel mai nou şi mai puternic mod de a experimenta puterea de tracţiune şi eficienţa specifică unui motor diesel este reprezentat de MINI Cooper SD. Echipat tot cu o versiune de 2,0 litri, acest motor cu patru cilindri generează o putere maximă de 105 kW/143 CP şi furnizează un cuplu maxim de 305 Nm pe un interval al turaţiilor cuprins între 1.750 şi 2.700 rpm. Iar acest motor oferă, deopotrivă, o economie exemplară şi o putere superioară. MINI Cooper SD sprintează de la 0 la 100 km/h în doar 8,1 secunde, atingând o viteză maximă de 215 km/h. În ciclul de testare EU, consumul mediu de combustibil este de 4,3 l/100 km, iar emisiile CO2 sunt de 114 g/km.

Cel mai puternic diesel din portofoliul de motoare MINI este disponibil pentru toate cele şapte modele – MINI, MINI Clubman, MINI Cabriolet, MINI Coupé, MINI Roadster, MINI Countryman şi MINI Paceman. La fiecare model, motorul este combinat standard cu transmisia manuală cu şase trepte, iar opţional cu cea automată cu şase rapoarte. Opţional, puterea poate fi transferată la toate cele patru roţi prin intermediul sistemului de tracţiune integrală ALL4 de la MINI Cooper SD Countryman şi MINI Cooper SD Paceman.

Pe măsură ce gama de variante s-a extins, şi popularitatea motoarelor MINI diesel a crescut continuu. În ciuda faptului că piaţa pentru acest tip de motoare este în principal în Europa, aproape unul din patru MINI livrate clienţilor în 2012 a fost echipat cu un propulsor diesel, în timp ce în România procentul este de aproximativ 20%.

Bucuresti, 03.07.2013
{mosloadposition user9}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.