Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Am dat startul împăduririlor în 2017

impadurire-silistea

Sâmbătă, 25 martie, echipa Plantăm fapte bune în România a dat startul acțiunilor de împădurire din 2017, la Siliștea Gumești, un loc deja cunoscut și îndrăgit de către voluntarii plantatori.

5.000 de puieţi forestieri – cer, arţar și sânger – au fost plantaţi pe o suprafață de 1 hectar, în continuarea celor 13.000 de puieţi forestieri plantaţi pe 2 hectare, în toamna lui 2017.

Acțiunea a beneficiat de toate ingredientele pentru a fi un succes: vreme bună, entuziasm, veselie și aproape 450 de voluntari din rândul companiilor dar și localnici.


Suprafața plantată în 25 martie, alături de cea din toamna anului trecut, contribuie la creșterea suprafeței împădurite din județul Teleorman care, în prezent, potrivit datelor comunicate de către Institutul Național de Statistică, este de 29.000 hectare. Județul Teleorman, alături de Călărași, prezintă cele mai mici procente de suprafețe împădurite din România.

“Acțiunea de sâmbătă reprezintă un exemplu de urmat pentru toți factorii interesați (comunitatea locală, autoritățile centrale și locale, voluntari de toate categoriile, dar mai ales pentru tinerele generații, pe care în nenumărate rânduri i-am surprins participând la acțiunile de plantare cu bucurie și entuziasm”, declară Mihai Enescu, inginer silvic și coordonator al acțiunii de la Siliștea Gumești.

Următoarea mobilizare civică va fi în toamnă, programată în 18 noiembrie și sunt vizate 15 judeţe. Echipa de proiect caută terenuri care pot fi împădurite și incluse în fond forestier. Astfel, Primăriile și Consiliile locale care dețin terenuri publice cu probleme (agricol degradat, cu risc de alunecare, cu alunecări produse ori alte terenuiri cu diverse procese de degradate sau terenuri care se pot preta pentru instalarea de perde forestiere de protecție împotriva viscolelor ori pentru stoparea proceselor de eroziune) sunt invitate să răspundă invitației. Terenurile căutate se află în domeniul public al primăriei, nu în cel privat, nu sunt arii protejate (SIT NATURA 2000 ori alte forme de arii protejate) și nici nu se află la mai puțin de 1 km distanță de astfel de arii. De asemenea, acestea nu sunt încadrate ca pajiști, pășuni, islazuri, nu sunt în litigiu și nici nu se află pe lista de subvenții APIA.

Plantăm fapte bune în România primește colegi, colaboratori, parteneri și oferă informații utile privind organizarea propriei plantații pe adresa: organizare@plantamfaptebune.ro.

Voluntarii participanţi primesc în urma activității de plantare sau de organizare o diplomă Green Endorsement, recunoscută în CV de peste 30 de companii de renume.

Partenerii instituţionali ai inițiativei sunt Ministerul Apelor şi Pădurilor, Romsilva, Jandarmeria Română și Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Acțiunea de la Siliștea Gumești a avut loc cu sprijinul: Barlinek, CCHBC, Dedeman, DB Schenker, FAN Courier, Renania,Tibbett Logistics și Plasticomnium.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.