free download 78 travel guides written by experts

Daragics Bernadette: Undeva mereu straluceste soarele

Daragics Bernadette este actriță și organizatoare de turnee în cadrul trupei de teatru independent ”Osono”. Ca o zână bună, actoria a atins-o cu bagheta și de atunci teatrul este viața ei.

Ai ales să devii actriță sau actoria te-a ales pe tine?

Cred că varianta a doua este răspunsul potrivit. Niciodată n-am vrut să fiu actriță, dar viața a evoluat în această direcție. Am terminat Liceul de Artă „Plugor Sándor” la secția de actorie, în anul 2009, la Sf. Gheorghe. Când eram în clasa a IX-a, Fazakas Misi, liderul trupei Osonó, care a fost și profesorul de arta actorului, m-a întrebat dacă aș vreau să joc într-un spectacol de teatru și am avut trei zile pentru a decide. Am spus ”da”. Asta s-a întâmplat acum nouă ani. De atunci teatrul este viața mea.

Ai vreo amintire definitorie legată de actorie?

Sunt multe povești de genul. E greu să aleg. Una a fost când ne-am dus pentru prima dată în Thailanda cu trupa noastră de teatru, la un festival internațional. Acesta a fost un eveniment remarcabil în viața noastră. Doar atunci am conștientizat unde suntem, când am aterizat pe aeroportul din Bangkok. De atunci cred că indiferent cât de imposibil pare ceva, dacă chiar vrei să-l faci, vei reuși. De atunci am fost în Asia de șase ori. La un alt turneu am fost în Maroc pentru trei săptămâni. Am stat la o familie și în ultima zi a spus mama colegilor de acolo că deja și noi suntem copiii ei. Atunci m-am întâlnit prima dată cu puterea imensă a dragostei. De asemenea, mi-a rămas în memorie când am jucat spectacolul nostru într-o universitate din Oxford. N-aș putea să formulez precis, dar a plutit ceva în aer. Între noi și spectatorul s-a născut onestitatea.

„Dacă spectatorul nu vine la teatru, noi trebuie să mergem la el”

Cum vezi posibilă o mai mare apropiere a oamenilor de teatru şi de cultură?

Liderul echipei noastre are o zicală: dacă spectatorul nu vine la teatru, noi trebuie să mergem la el. De fapt, datorită acestui motiv avem atât de multe turnee. Șase luni dintr-un an petrecem peste granițele României. Am prezentat spectacolul nostru în 140 de localități din 19 țări, dar și acasă organizăm foarte multe evenimente culturale pentru tineri și adulți. Avem un gaj interior în trupă: înainte sau după fiecare turneu internațional mergem în sate să jucăm. Am fost și în localități unde n-a fost teatru de 20 de ani. Au fost tineri care au văzut teatru pentru prima oară în viața lor. Jucăm și pentru maghiari care trăiesc în diasporă. Așa abordăm noi oamenii. Eu personal cred că teatrul are o putere atât de imensă încât poate să schimbe oamenii. Desigur, asta depinde și de calitatea spectacolului, pentru că nu fiecare spectacol poate să aibă un efect atât de puternic. Teatrul trebuie să vorbească despre problemele societății, eu în asta cred. Pe asta sunt centrate dramele din Grecia antică, precum și cele ale lui Shakespeare. Un regizor a spus odată că teatrul nu este destinat să satisfacă nevoile, ci să le creeze.

Care sunt sunt sursele tale de inspirație atunci când eşti pe scenă? Ce te motivează să îţi urmezi pasiunea?

Creăm spectacole care vorbesc despre probleme sociale și de societate. Sunt multe exemple când spectacolul a avut o mare influență asupra spectatorilor. Știm cazuri unde o mamă a cerut iertare de la fii ei, adulți, pentru felul în care au fost crescuți sau un tată care a decis să nu își părăsească familia. Întâmplări de genul acesta ne încurajează și confirmă că suntem pe drumul potrivit.

Cu ce mesaj îţi dorești ca publicul să iasă din sala de spectacol, indiferent de rolul pe care îl joci?

Nu suntem singuri cu problemele noastre și aș dori să atrag atenția oamenilor asupra acestui lucru. Indiferent unde suntem în lume, toți se luptă, se confruntă cu ceva. Celălalt lucru foarte important este să începem să vorbim despre problemele noastre. Dacă putem să inițiem un dialog social, atunci suntem pe drumul de a găsi soluțiile.

Există o scenă în care joci și care transmite o emoție foarte puternică?

În spectacolul ”Chipul din oglinda apei” am un monolog despre bărbați, despre ființa pe care femeile n-o să înțeleagă niciodată. Ființa care s-ar deshidrata fără bere, care se uită la meci de fotbal aproape în fiecare zi a săptămânii și alte stereotipuri de această natură despre bărbații. După monologul urmează o confesiune că am fost violată când aveam 13 ani și un an mai târziu l-am întâlnit pe tip pe stradă. Sfârșitul monologului este că l-am iertat.

Continuarea interviului pe site-ul proiectuluiArtă în Diversitate”. (//diversitate.ospv.ro/daragics-bernadette-undeva-mereu-straluceste-soarele/)

Bucuresti, 12.08.2015
{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *