free download 78 travel guides written by experts

Dan Puric in Mercedes-Benz: Ghidul Excelentei – atunci cand “elita” provoaca “excelenta”

· Conceptul de ”elită” propus în locul celui de “excelenţă” – într-un dialog autentic cu efect tonifiant
· Teme sociale, memorie culturală, orizont spiritual sau fenomen artistic: subiecte născute dintr-o nevoie vitală de angajare intelectuală şi spirituală
· Seria de interviuri Ghidul Excelenţei: parte a platformei Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei ( www.mercedes-benz.ro/GhidulExcelentei)

· Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei – o serie de manifestări autohtone menite să vorbească despre ideea de excelenţă şi să aducă aminte de promisiunea lui Gottlieb Daimler "The best or nothing"
· Povestea mărcii Mercedes-Benz este una despre pasiune. Pasiunea pentru perfecţiune, fascinaţie şi responsabilitate.

Seria de interviuri Ghidul Excelenţei continuă cu un dialog în exclusivitate, în care actorul şi regizorul Dan Puric propune conceptul de „elită” în locul celui de „excelenţă”. Un dialog cu Dan Puric nu este o simplă discuţie în care fiecare persoană îşi expune comod şi suficient părerea sau credinţele.

Mai exact, indiferent de subiectele abordate – de la teme sociale, memorie culturală, orizont spiritual sau fenomenul artistic – întâlnirea cu Dan Puric are un efect dizlocant.

Poţi să nu fii de acord cu Dan Puric în anumite privinţe sau poţi aprofunda prin descoperirea unor opţiuni comune propria cale. De fiecare dată, însă, spectatorii unui asemenea interviu vor fi aşezati în faţa unei noi perspective. Ca şi cum întrebările pe care Dan Puric le adresează la rândul său dezmorţesc mintea şi o direcţionează către un orizont neglijat până în acel moment.

Atunci când "elita" provoacă conceptul de "excelenţă"

Dialogul cu Dan Puric a dinamitat chiar miezul tematic al interviului: conceptul de „excelenţă”. În loc să accepte pur şi simplu convenţia întrebărilor propuse, Dan Puric a ales calea chestionării acestor interogaţii.

,,În primul rând, îmi pare puţin straniu cuvântul excelenţă şi cred ca este genul de cuvânt care protezează sau încearcă să dubleze cuvântul elită,” a precizat Dan Puric în cadrul interviului.

Astfel, primul amendament a avut în vedere conceptul „excelenţei”, în locul căruia propunea conceptul de „elită”.

Dialogul construit în cadrul acestui interviu s-a desfăşurat într-un firesc neobişnuit, descoperind sensul elitei şi funcţia acesteia. Mai mult, prin exemplele oferite de Dan Puric, a fost reperat profilul elitei româneşti – atât a celei din trecutul ţării, cât şi a celei contemporane. De asemenea, am aflat cum trebuie reperată într-un mod fertil elita artistică şi care sunt cei care au decoperit faptul că discursul artistic construit de Dan Puric poate deveni reper al artei dramaturgice.

Deşi întregul dialog a pus sub semnul întrebării conceptul „excelenţei”, direcţionând atenţia asupra înţelegerii conceptului de „elită”, întâlnirea cu Dan Puric a avut efectul tonifiant pe care doar cei care ştiu să vadă dincolo de convenţii îl pot oferi. O privire care – fie că vorbim despre elită, fie că vorbim despre excelenţă – indică acea zonă în care se află aceştia.

Dan Puric: actor şi regizor

Dan Puric este inventatorul unui limbaj unic de comunicare teatrală, creat prin alăturarea unor forme spectaculare diferite: pantomimă clasică şi comportamentală, dans popular românesc, rusesc, step, tango, flamenco, balet, dans contemporan, arte marţiale, pe care maestrul le foloseşte ca vehicul de trasmitere a unor idei, trăiri, sentimente, oferind spectacolului o formă originală, o viziune regizorală nouă care se adresează unei categorii largi de public. Este vorba despre acel public, care indiferent de vârstă, are acces la un anumit tip de informaţie simbolică şi metaforică. Este un limbaj ale cărui conotaţii se regăsesc în cotidian şi real fără a banaliza însă arta teatrală.

Dan Puric semnează regia şi concepţia spectacolelor „Pantomimia”, „Toujour L`Amour”, „Costumele”, „Made in Romania”, „Hic sunt leones”, „Cei 150”, „Don Quijote” şi este protagonistul one-man-show-ului „Vis”.

Cu aceste spectacole el a probat unicitatea, valoarea şi forţa artistică a acestui limbaj în peste 36 de state ale lumii (Austria, Irlanda, Germania, Elveţia, Iugoslavia, Coreea de Nord, S.U.A., Franţa, Israel, Ungaria, Macedonia, Egipt, Italia, Australia etc.).

Colecţia de interviuri Ghidul Excelenţei va fi completată succesiv cu ajutorul unei serii de personalităţi care vor lua parte la acest proiect în următoarea perioadă. Interviurile pot fi vizionate online pe website-ul Mercedes-Benz România, la adresa: www.mercedes-benz.ro/GhidulExcelentei.

Interviul cu Dan Puric poate fi accesat direct folosind link-ul: //www.mercedes-benz.ro/content/romania/mpc/mpc_romania_website/rong/home_mpc/passengercars/home/world/excellencyguide/interview/dan_puric.html.

Platforma Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei

Ghidul Excelenţei face parte din platforma Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei şi reuneşte în cadrul său o serie de manifestări menite să vorbească despre ideea de excelenţă şi să aducă aminte de promisiunea lui Gottlieb Daimler ,,The best or nothing".

Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei cuprinde alături de seria de interviuri Ghidul Excelenţei şi secţiunile TIFF 2011, EFFIE 2011 şi Mercedes-Benz şi Cercetaşii României: Gata oricând!

Mercedes-Benz România a lansat în 2010 Ghidul Excelenţei, o colecţie de interviuri cu personalităţi marcante ale spaţiului social-cultural autohton. Acest proiect reprezintă un demers firesc de căutare a excelenţei alături de oameni care pe parcursul activităţii lor profesionale au dat dovadă de excelenţă şi care s-au remarcat atât în spaţiul românesc, cât şi la nivel internaţional printr-un set riguros de valori şi principii.

În cadrul acestui demers, Mercedes-Benz România a strâns părerile unor oameni de prestigiu, care incontestabil, se raportează la cele mai înalte standarde. În cele din urmă, Ghidul Excelenţei poate reprezenta o sursă de inspiraţie pentru orice spectator al seriei de interviuri.

Povestea mărcii Mercedes-Benz: pasiunea pentru perfecţiune, fascinaţie şi responsabilitate

Dintotdeauna, Mercedes-Benz a cultivat un set de valori prin care a dat dovadă pe parcursul timpului de excelenţă. Mai mult, povestea mărcii Mercedes-Benz este una despre pasiune. Pasiunea pentru perfecţiune, fascinaţie şi responsabilitate.

Iar cele trei valori reprezintă împreună promisiunea pe care Mercedes-Benz o face tuturor celor care şi-au manifestat pasiunea pentru excelenţa mărcii germane. Astfel, perfecţiunea este cea care garantează confortul, calitatea şi siguranţa autovehiculelor. Fascinaţia este cea prin intermediul căreia Mercedes-Benz vorbeşte despre sportivitate, stil şi design. De asemenea, Mercedes-Benz a cultivat pe parcursul istoriei sale, care se confundă cu cea a automobilului, responsabilitatea prin inovaţie, sustenabilitate şi grija pentru clienţii săi.

Mai multe detalii despre Mercedes-Benz sunt disponibile la adresele: www.mercedes-benz.ro şi www.media.mercedes-benz.ro.

Ghidul excelenţei – Interviu Dan Puric

Care sunt, pentru Dumneavoastră, semnele excelenţei? Cum o recunoaşteţi? Poate fi cuantificată, catalogată, clasificată?

„În primul rând, îmi pare puţin straniu cuvântul acesta – „excelenţă” – şi cred că este genul de cuvânt care protezează, sau încearcă să dubleze cuvântul „elită”. După al doilea Război Mondial a fost distrusă elita, a fost băgată în puşcărie, cel puţin la noi, şi atât comunismul, cât şi falsa democraţie care vine peste noi, dacă observi, are o frică teribilă să pronunţe cuvântul „elită”. Şi-atunci scot tot felul de chestii din astea cum ar fi excelenţă sau meritocraţie. Am râs o juma’ de oră când am auzit de chestia asta – „merito-craţie”. Aristocraţia vine de la „aristoi”, care înseamnă „cel mai bun”. Acolo da, „aristoi” – puterea celor mai buni. Deci, elită. Fără elită nu se poate face niciun progres. „Excelenţă” seamănă cu VIP, adică un neant, un gol, o gaură neagră care n-are niciun fel de acoperire valorică.

Egalitatea e una biologică, dar nu este şi una spirituală. Eu, Dan Puric, nu sunt egal cu Petre Ţuţea! Aşa cum Petre Ţuţea spunea că „dacă este să vorbesc de Brătianu, trebuie să mă ridic în picioare”, eu trebuie să cad în genunchi dacă vorbesc despre Ţuţea sau despre Noica.

Acum, să ne întoarcem puţin la elită. Elita se naşte, nu se face.

Ştiţi că au fost unii care au făcut Scoala de poeţi Mihai Eminescu. Şi cred că Sadoveanu a avut aşa, intuiţia aia în plin comunism să zică: „Doamne, vor ieşi atâţia poeţi câţi au intrat?…”.

Marx spunea că: “acumulările cantitative vor crea salturi calitative”. Aşa a crezut el în mintea lui de contabil, pentru că acolo, dacă aduni mai mulţi bani valoarea creşte, dar omul nu e ban. Se pare că e ceva mai mult, dar pentru asta trebuia să lase pentru o clipa maşina de calcul şi să deschidă Biblia.

Există teoria marelui matematician Cantor, „tăietura numerelor superioare” care sună cam aşa: „oricât de multe numere inferioare ai aduna, n-or să facă niciodată un număr superior”. Mi-aduc aminte în sensul acesta, un articol curajos, l-am mai citat eu cu diferite ocazii, şi-acum îşi are locul foarte bine, al lui Constantin Noica, în Contemporanul, pe vremea dictaturii comuniste: “Bietul EU sub NOI”, „nea Fane, cu nea Ghiţă şi cu nea Gheorghe degeaba se adună că nu fac de un Balzac, sau de un Poincaré sau de un Eminescu”, atrage atenţia filosoful român.

Cantităţile adunate nu fac calitate. De unde rezultă că elita este înnăscută, nu făcută. Elita poate să fie originară de la talpa ţării, de la ţăran până la rege, având un singur traseu prin care străbate viaţa, cel al valorii.

In puşcărie la Sighet, vei găsi o celulă unde este un fel de muzeu al femeilor arestate. Acolo a fost elita femeii româneşti. De la Elisabeta Rizea, ţăranca aia sfântă care i-a apărat pe partizani şi căreia i-au smuls părul din cap şi n-a cedat, până la Alice Voinescu, o tulburătoare conştiinţă.

V-am dat aşa un răspuns, ca să identificăm, dacă vrei, şi antropologic ideea de elită.

Elita presupune ierarhie. Ierarhia nu este o făcătură socială. Konrad Lorenz, marele etolog, a spus aşa: “falsa democraţie se teme cumplit de ierarhie. Noi ne naştem cu instinctul ierarhic”. Şi omul de ştiinţă subliniază că un copilaş de 5 ani e mândru şi fericit când îl mângâie bunicul, iar bunicul nu este egalul lui. Este valoarea superioară la care el consimte instinctiv.

Dar, ca să distrugi omenirea, să-i creezi confuzii, a trebuit să se distrugă şi normalitatea acestui instinct. Confuzia este arma perversă a timpului pe care îl trăim. O ceaţă profundă trebuia lăsată pe treptele ierarhiei curate şi strălucitoare, în sine, prin valoarea lor.

Aruncat în oceanul perfid al falsei egalităţi, de fapt o crescătorie, un bazin experimental în care “politica corectă” construieşte omul nou, omul ca persoană îşi pierde identitatea, propria ei valoare şi orizontul ierarhiei care îl îndeamnă să se desăvârşească. Luând-o la vale pe toboganul egalitar, el nu are decât o singură “vocaţie”: să cadă cât mai jos ca să se încadreze cât mai bine în societatea gregară care îl aşteaptă.

Francisc Bacon spunea că “adevărul iese mai bine la iveală dintr-o eroare decât dintr-o confuzie”. Iar acest lucru, confuzia, este arma secretă cu care ei vor să ucidă adevărul.

– Asta înseamnă că, de fapt, excelenţa este un fel de elită neînscrisă într-o ierarhie?

“Nu, excelenţa – am zis aşa – e un cuvânt care încearcă să aducă aminte de elită, dar este o impostură, excelenţa, pentru că ea nu acoperă cuvântul „elită”. Ştii că Jung spunea un lucru extraordinar: „Vezi un cal pe câmp, cuvântul cal nu acoperă toată realitatea pe care o vezi”. Excelenţa este un fel de VIP. Cine este VIP în România? Sunt tot felul de epifenomene ieşite din lagărul neocomunist, de regulă, escroci, foşti securişti, prostituate, care sunt plasate în faţă ca eventuale modele în competiţia aceasta fără reguli, de junglă.

Un exemplu, care pesemne va ajunge în câţiva ani studiu de antropologie socială, a fost emisiunea, preluată de TVR de la BBC, intitulată “Cel mai iubit dintre români”. În afară de faptul că nu am fost capabili să rejectăm acest proiect, ne-am lăsat contaminaţi din acelaşi spirit mimetic, slugarnic cu care am fost obişnuiţi. Dacă la graniţa de conştiinţă a acestei ţări ar fi stat soldaţi ca Mircea Vulcănescu, George Manu, Constantin Noica sau Petre Ţuţea, asemenea virus nu intra. Dar cum aşa-zisa elită românească de azi, filosofi plin de cunoştinţe dar fără cunoaştere şi mai ales fără conştiinţă, care anesteziază periodic sistemul de veghe al acestui biet popor, a primit cu braţele deschise, în numele modernităţii şi al democraţiei, orice cădere spirituală de dincolo, fenomenul de degradare al spiritualităţii româneşti a căpătat astfel o perversă “binecuvântare”.

Cu acest experiment pilot făcut asupra populaţiei nu s-a urmărit răspunsul final care era previzibil la o generaţie ce încă mai trăia din valori, adică Ştefan cel Mare, ci importanta era banda care rula neîncetat încolonând în spaţiul vizual valorile cu non-valorile, ca într-un sfârşit de lume. Astfel, publicul din România trebuia să aleagă între Lucian Blaga şi cântăreţi de manea, între mari gânditori români şi VIP-uri de ocazie, bulversând orice reper în care a fost educat. Acest experiment, de fapt peste încă zece ani, va fixa cu siguranţă în fruntea ţării, ca cel mai iubit dintre români, evident, nu un mare voievod, o mare conştiinţă sau un martir, ci, mai mult ca sigur, un om care a reuşit să mănânce într-o oră 40 de ouă, adică o patologie de Guinness Book sau poate un VIP, de fapt o nulitate secretată organic de noua societate bolnavă. Şi atunci, în acest context, cuvântul elită va ajunge o infracţiune de ordin public. Valoarea oricum în România a început să-şi trăiască viaţa în catacombe. Dar să nu uităm ca această catacombă are o mare virtute: încreştinează. Iar o valoare încreştinată este mai mult decât o valoare, este o conştiinţă.

“Toate-s vechi şi nouă toate”, spunea Eminescu. “Trebuie să acţionaţi până când vom ajunge să punem stăpânire pe mintea şi trupul tuturor personalităţilor importante din naţiunea voastră. Trebuie să puneţi o astfel de pecete asupra stării de dezechilibru mental şi să ajungeţi să vă bucuraţi de o autoritate atât de mare în afirmarea acesteia, încât niciunui om de stat, astfel etichetat, să nu i se mai acorde vreo credibilitate din partea propriului popor.” Aceasta era cuvântarea ţinută de L. P. Beria studenţilor americani de la Universitatea ‘Lenin” cu ocazia cursului său de Psiho-Politică ţinut în 1936. Acesta era semnalul că primul lucru care trebuie distrus ca să cucereşti un popor şi să-l farămi definitiv este să-i distrugi elita. Şi mai mult decât atât, să o compromiţi. Astăzi, lucrul aceasta se face într-o formă “soft”. Faza violentă a trecut. Dar cea de astăzi nu mai este o boală de tip infecţios, ci una de tip degenerativ în care tot metabolismul cade. De fapt, dacă citim obiectivele urmărite de NKVD pentru ţările din orbita sovietică din 1947, le vom regăsi aplicate astăzi perfect: Art. 35 din “Şcolile elementare de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi, trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare, care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se oprească predarea limbilor latină şi greaca veche, a filosofiei generale, a logicii şi geneticii.

În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele ţării. Se va insista pe lăcomia şi răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei, şi pe lupta poporului asuprit. În şcolile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.”

De câte ori mă duc la tata şi la mama la mormânt şi văd scris pe câte o cruce “Decedat: 1945” sunt străbătut de un fior paradoxal. Ce bine că nu a mai trăit în România în care trăiesc eu!

Bucuresti, 22.11.2011

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *